30 ianuarie 1933, ziua în care a început sfârșitul

A fost odată

30 ianuarie 2013

1:00

Scris de:

Adolf HitlerO zi din care omenirea n-a mai fost la fel, o zi însângerată din calendarul secolului XX. La 30 ianuarie 1933, Adolf Hitler a fost înscăunat cancelar al Germaniei. Dacă acest eveniment n-ar fi existat, istoria s-ar fi scris altfel. Conducătorul celui de-Al Treilea Reich deschidea astfel ostilitățile pentru instaurarea dictaturii.

Ce a urmat știe toată lumea. La ordinul lui sau ca urmare a acțiunilor lui,  au fost uciși, de-a lungul câtorva ani, 50 de milioane de oameni: prizonieri de război, sindicaliști, homosexuali, bolnavi, comuniști, alți dușmani ai regimului, evrei. Dacă ar fi să amintim numai de Holocaust, ar fi suficient să-l descriem în cifre: în jur de 6 milioane de evrei asasinați în lagărele de concentrare de la Auschwitz și Buchenwald, adică două treimi din populația de origine evreiască din Europa. În Al Doilea Război Mondial și-au pierdut viața 29 de milioane de soldați și de civili, igiena rasială a însemnat prigonirea și uciderea non-arienilor, iar Acțiunea T4 a adus eutanasierea adulților și a copiilor cu disabilități fizice și psihice. Pe scurt, pentru orice istoric al secolului XX, Adolf Hitler rămâne Diavolul.

 

1213 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.