5 dictatori și preferințele lor artistice

În lume Special

28 ianuarie 2013

9:01

Scris de: and

Colecții de filme porno, tablouri de Van Gogh sau ilustrații SF sunt câteva dintre surprizele pe care publicul le-a descoperit în viețile ascunse ale dictatorilor. Artdaily.org a publicat recent o sinteză despre gustul în materie de artă al câtorva dintre cei mai sângeroși dictatori din toate timpurile. Megalomania și setea de putere merg până în mână cu prostul-gust sau cu monomania, au concluzionat autorii, specificând însă că, în anumite cazuri, există și surprize de proporții.

Adolf Hitler (1889-1945)

Există o legendă care spune că Holcaustul și Al Doilea Război Mondial ar fi putut fi evitate, dacă la examenul de admitere la Academia de Artă din Viena n-ar fi fost respins, de două ori, un candidat dornic să devină pictor de peisaje. Înainte de a deveni un criminal cu sânge rece, Adolf Hitler, susțin istoricii și biografii a decretat că toată arta modernă este degenerată.

Mai târziu, opera sa distructivă nu va cruța nimic. Nici oameni, nici muzeee, nici biblioteci. Ajuns în fruntea fasciștilor, Adolf Hitler își va urma gustul personal și va cumpăra pentru plăcerea personală tablouri semnate de pictori precum Carl Spitzweg și Eduard Grutzner, dar și lucrări ale unor peisagiști romantici, printre care Caspar David Friedrich. Se spune că Insula morților (foto), tabloul elvețianului Arnold Bocklin, era pictura lui preferată.

Saddam Hussein (1937-2006)

Principala contribuție a dictatorului irakian la dezvoltarea arhitecturii din țara sa a fost, sintetizează ironic autorii, construirea de monumente istorice hidoase. Un raid-fulger în locuința sa din Baath va dezvălui însă ciudățenii demne de luat în seamă: o colecție mari de picturi în culori stridente: războinici cu pieptul gol, dragoni cu limbi despicate, femei sumar costumate, sclave ale unor creaturi asemănătoare cu trolii. S-au mai descoperit acolo câteva lucrări ale ilustratoarei SF Rowena Morril din America, toate răspândite printre muniții scumpe, sticle de alcool, plante artificiale și scaune din materiale naturale.

Mohammad Reza Pahlavi (1919 –1980)

În cei 38 de ani de putere deplină, dictatorul a realizat o colecție de artă de secol XIX-XX, considerată de specialiști una dintre cele mai bune, căci include lucrări importante de Picasso, Van Gogh, Monet, Renoir, Degas, Duchamp, Bacon, Magritte, Chagall, Rothko.

După ce a fost înlăturat de la putere de ayatollahul Khomeini, tablourile din colecția sa au zăcut treizeci de ani în subsolul Muzeului de Artă Contemporană din Teheran, fiind considerate pornografice sau prea departe de specificul Islamic. Anul trecut au fost scoase la lumină pentru prima dată, când s-a organizat o expoziție în care publicul a putut vedea capodopere de Andy Warhol și Jackson Pollock, estimate la peste 250 de milioane de dolari.

Kim Jong Il (1941-2011)

O colecție de filme cuprinzând peste 200.000 de creații, printre care sute de western-uri, filme porno de groază s-a aflat în proprietatea dictatorului coreean, cinefil cu state vechi. Povestea spune că odată ar fi ordonat răpirea unui regizor din Coreea de Sud (și a soției sale), care să fie obligat să facă un film cu monștri.

În ceea ce privește pictura, Kim Jong Il era interesat de artiștii tineri, pe care îi folosea pentru arta de propagandă, unul dintre ei fiind Song Byeok. Acum artistul locuiește în Marea Britanie și se axează pe pictura satirică.

Nicolae Ceaușescu (1918-1989)

Iahturi de lux, delicatese, edificii somptuoase într-o țară căreia i-a impus un program ucigător de austeritate, încălcând decenii de-a rândul toate drepturile omului, întemnizând și ucigând opozanții regimului, înfometând milioane de aur și interzicând contracepția și avortul. Astfel rezumă autorii materialului cariera lui Ceaușescu într-o singură frază. În schimb, dictatorul din România își permitea să achiziționeze tablouri de Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu sau chiar gravuri de Goya.

La ani după moartea lui, în România va avea loc un proces în urma căruia se va hotărî că tablourile îi vor fi returnate fiului său, Valentin Ceaușescu.

 

1618 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.