A complotat faimosul, adorabilul şi onorabilul Charles Dickens să ucidă o persoană nevinovată?

O carte într-o pagină

24 ianuarie 2013

1:00

Scris de:

droodNumele meu este Wilkie Collins şi, cum am de gând să amân publicarea acestui document cu cel puţin un secol şi un sfert faţă de data dispariţiei mele, presupun că nu îmi recunoaşteţi numele. Unii spun că sunt un om căruia îi plac jocurile de noroc, iar cei care spun asta au dreptate, aşa încât pariul meu cu voi, Dragi Cititori, ar fi că nu aţi citit şi nici nu aţi auzit de vreuna dintre cărţile sau piesele mele de teatru. Poate că voi, britanici sau americani aflaţi la o sută douăzeci şi cinci de ani în viitorul meu, nici nu mai vorbiţi engleza. Poate că vă îmbrăcaţi ca hotentoţii, trăiţi în peşteri luminate cu gaz, călătoriţi cu balonul şi comunicaţi prin gânduri telegrafiate, nezădărniciţi de vreo limbă scrisă ori vorbită.

Chiar şi aşa, aş pune la bătaie averea de care dispun în acest moment, atât cât este ea, şi toate drepturile de autor viitoare pentru piesele şi romanele mele, atâtea câte vor fi acestea, pe faptul că vă amintiţi numele şi cărţile, şi piesele, şi personajele inventate de prietenul şi fostul meu colaborator, un anume Charles Dickens.

Așadar, această istorisire adevărată va fi despre prietenul meu (sau, cel puţin, despre omul care mi‑a fost odată prieten) Charles Dickens şi despre accidentul de la Staplehurst care i‑a răpit liniştea sufletească, sănătatea şi, unii ar spune în şoaptă, raţiunea. Această poveste adevărată va fi despre ultimii cinci ani din viaţa lui Charles Dickens şi despre tot mai accentuata lui obsesie, din acest răstimp, pentru un om – dacă om a fost – pe nume Drood, dar şi pentru crimă, moarte, cadavre, cripte, mesmerism, opiu, stafii şi străzile şi aleile acelei mahalale infame a Londrei pe care scriitorul a numit‑o mereu „Babilonul meu” sau „Marele Cuptor”. În acest manuscris (pe care, cum am explicat deja – din considerente legale, ca şi din cele ce ţin de onoare – am intenţia să‑l feresc de ochii tuturor vreme de mai bine de o sută de ani de la propria‑mi moarte), voi răspunde la întrebarea pe care poate nimeni dintre cei care au trăit pe timpul nostru nu a ştiut să o formuleze: „A complotat faimosul, adorabilul şi onorabilul Charles Dickens să ucidă o persoană nevinovată, să‑i dizolve carnea într‑o groapă cu var nestins şi să îngroape ce mai rămăsese din el, doar nişte oase şi tigva, în cripta unei străvechi catedrale care jucase un rol important chiar în copilăria lui Dickens? Şi a urzit apoi Dickens să arunce ochelarii, inelele, acele de cravată, butonii şi ceasul de buzunar care aparținuseră sărmanei victime în râul Tamisa? Şi, dacă da, fie şi numai dacă Dickens doar a visat că a făcut aceste lucruri, ce rol a avut o stafie cât se poate de reală pe nume Drood în declanşarea unei atari nebunii?”

(Fragment din romanul „Drood” de Dan Simmons, publicat de Editura Nemira)

 

776 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.