Această capacitate a unei pedagogii de natură superioară e pe cale de dispariţie

Exercițiu de gândire

12 martie 2013

1:00

Scris de:

Zoe DumitrescuTrăim în era vitezei. Suntem oamenii informației și, adesea, victimele ei. Fără gândire, informația nu poate duce la cunoaștere. Fără cunoaștere, suntem neputincioși.

Zi de zi, cotidianul Epoca.ro își invită cititorii la un exercițiu de gândire, pornind de la o opinie pe o temă de actualitate, exprimată de o personalitate a timpului nostru sau de un gânditor din vremuri apuse.

„Plămada aceasta era formată cu foarte multă grijă, care este răspunderea marelui profesor faţă de studenţii lui şi faţă de posteritate. Această pedagogie superioară, pentru că aşa socot eu că se poate chema o asemenea atitudine şi comportament. Cum să zic, această pasiune nu numai a transmiterii cunoştinţelor, fiindcă mi s-a întîmplat şi asta, să văd colegi care transmiteau cunoştinţele cu o răceală perfectă, fără nici un fel de contact real cu sufletul tînărului din faţa lui. Oameni străluciţi am văzut care nu comunicau, nu interesau, intrau la curs, ca şi cum ar fi făcut o depoziţie ca martori într-un proces. Ei bine, asta spun, pedagogia asta extraordinară, specială, era a marilor intelectuali români, care au suit la catedră. Eu mă gîndesc la Maiorescu, pentru că, direct, cumva, prin Pogoneni, care au fost discipolii direcţi, mă socotesc şi eu un discipol al lui Maiorescu. Profesorul Vianu, şi el era în felul lui un maiorescian, marele meu model, marele meu profesor. Socot că pentru ei profesoratul era un apostolat, pentru ei exemplaritatea era nu numai intelectuală. Era şi de gestică, de ţinută, de interpretare morală a fenomenelor, de care se ocupau în ramura respectivă, fie că era filosofie, istorie, literatură comparată. Această capacitate a unei pedagogii de natură superioară e pe cale de dispariţie. Nu mai ştiu în ce măsură, acum sînt departe de învăţămîntul superior, legătura dintre marele dascăl, modelul, şi student a slăbit. Adică nu mai simte studentul starea de excepţie ca aceea pe care o încercam noi, cînd Vianu se suia la catedră. Înlemneam, şi ceea ce spunea profesorul era pentru noi nu literă, ci spirit, dar înregistram totul cu o uimire admirativă.“

(Zoe Dumitrescu Bușulenga)

712 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.