Alhambra, visul maur

Epoca de weekend În lume

16 februarie 2013

17:04

Scris de:

O CALATORIE PE SAPTAMANA

În weekend trebuie să faci ceva pentru tine. Fiecare dintre noi este ceea ce citește, ce vede, ce ascultă. În weekend, Epoca.ro te invită să (te) descoperi…

“Granada, tierra sonada” îmi cântă în gând Carreras, în timp ce stewardeza ne anunţă că aterizăm pe aeroportul Federico Garcia Lorca. Ajung, în sfârşit, să văd Alhambra! E, pentru mine, un moment istoric. Se ştie, fiecare om cu obsesiile lui. A mea e să văd Alhambra, pe care mi-am imaginat-o mereu ca o frântură de “O mie şi una de nopţi” transplantată în Europa. Dar cum ajungem după-amiază, trebuie să am răbdare până a doua zi. Între timp, vizitez oraşul.

Care e, în sine, foarte frumos. Un septembrie blând mângâie străduţele înguste atât de familiare sudului Spaniei, catedralele baroce cu ornamente încărcate, opulente, pieţele umbroase cu localnici şi turişti ce sorb, toropiţi, un pahar cu sangria.

Şi noaptea se scurge într-o clipă, iar în zori stăm deja la coadă să luăm biletele pentru Alhambra. După două ore, intrăm, în sfârşit! În faţa mea se întinde uriaşul complex de palate şi grădini ce a fost, cândva, reşedinţa emirului Granadei. Între secolele al IX-lea şi al XV-lea, fiecare conducător local a ridicat aici un turn, un complex de săli, un pavilion. Fireşte, asta se întâmpla într-o cu totul altă lume, când Spania era dominată de mauri. Încetul cu încetul, după 1085, când au pierdut Toledo, Reconquista creştină i-a alungat din nordul şi centrul peninsulei iberice, silindu-i să se retragă tot mai mult către sud. Şi astfel, timp de trei secole, emiratul Granadei a devenit refugiul învăţaţilor, al meşterilor şi musulmanilor de rând. O lume ca un ideal, în care, se spune, musulmani, creştini şi evrei trăiau în pace, respectându-şi reciproc credinţa şi evitând conflictele. Iar creaţia supremă a acestei civilizaţii ce făcea din “convivencia” însăşi temelia ei este complexul Alhambra, cu grădinile şi palatele sale. Povestea are un final mai puţin fericit.

În  1492, steagul maiestăţilor catolice Isabella de Castilia şi Ferdinand de Aragon flutura pe turnul Alhambrei, după ce ultimul emir al Granadei predase oraşul, evitând un asediu al  palatului.  Timpul şi generaţiile următoare au fost, însă, necruţătoare. Ignorând unitatea de stil, Carol Quintul şi-a construit aici un palat renascentist, grădinile au fost lăsate în paragină, canalele de irigaţie au secat, curţile au fost închise, iar restaurări făcute stângace au înrăutăţit şi mai mult lucrurile. A fost nevoie de o carte, scrisă în 1832 de Washington Irving, pe atunci deja scriitor celebru, pentru ca lumea să redescopere Alhambra. Ulterior, întregul complex a fost inclus în patrimoniul UNESCO.

Ştiam toate acestea înainte să ajung să văd cu ochii mei perla Granadei, cum numeau palatul poeţii mauri. Dar nimic nu te poate pregăti îndeajuns pentru ceea ce vezi aici. Căci complexul trezeşte senzaţii amestecate. Am simţit, fireşte, uluirea aşteptată. Albastrul, roşul şi aurul ornamentelor s-au şters, dar desăvârşitele arabescuri, mocarabe (prisme asemănătoare stalactitelor) şi caligrafii rămân, martore ale priceperii inegalabile a meşterilor mauri. La fel cum rămân şi grădinile, fântânile şi bazinele cu apa al cărei susurat e parte integrantă a peisajului.

Dar rămâne şi frustrarea de a şti că vezi doar o parte de tezaur, doar o secţiune incompletă din ceea ce arhitecţii mauri creaseră urmând conceptul persan de “paradis pe pământ”; o frântură din acest basm orientalo-european aproape imposibil.

Alături de mine, într-o sală din Jannat al-Arif, (numit azi Palacio de Generalife), un bebe francez scăpat de sub ochii părinţilor şi coborât dintr-un cărucior futurist ţine neapărat să meargă de-a buşilea către bazinul din centrul încăperii. Clipocitul apei se îmbină cu gânguritul micuţului, fermecat de geometria pardoselii colorate. Afară, în grădini, bazinele reflectă albastrul detaşat al cerului şi alburiul palatului. Ciuntită, preschimbată, iubită, Alhambra trăieşte, iar povestea ei se scrie mai departe.

Fotografii de Raluca Goroi şi Alina Crăciun

2718 vizualizari


Un comentariu

  1. Marian spune:

    Imi plac fotografiile. As dori sa iau contact cu cine le-a facut.
    Multumesc foarte mult.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.