Amza Pellea, actorul care n-ar fi trebuit să moară niciodată

A fost odată

7 aprilie 2013

10:03

Scris de:

amzaAcum 82 de ani, pe 7 aprilie 1931, venea pe lume în orășelul craiovean Băilești un băiețel pe nume Amza Pellea. Nu va trece mult și el va deveni un actor de mare popularitate în țara natală, unde și filmul, și teatrul îi vor rămâne profund îndatorate pe veci. Peste ani, după ce cariera sa va urca tot mai sus, el le va explica, simplu, celor care-l întreabă despre viitorul teatrului: „Oamenii au nevoie de emoții puternice și de destindere spirituală. Lacrima și râsul rămân cele două mari mistere ale naturii umane, mistere necesare ca aerul și ca apa, taine cărora numai magia scenei le poate satisface”.

Actorul care avea să întruchipeze pe ecran cele mai multe personaje istorice a crezut toată viața în această magie.  A intrat de mic în breasla actorilor, a jucat la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova, unde avea să devină și director câțiva ani, la Teatrul Nottara, la Teatru Mic, la Teatrul de Comedie și la TNB, interpretând și contemporani, și personaje istorice. Însă posteritatea avea să-l așeze altfel, Amza Pellea rămânând în conștiința publicului larg sinonim cu Nea Mărin și umorul oltenesc, care a cucerit și lumea artistică, și spectatorii și telespectatorii anonimi, dornici să râdă într-o vreme în care viața din România nu prea le dădeau motive și poftă de râs. Actrița Oana Pellea, fiica actorului, a explicat pentru „Jurnalul Național: „Pentru el, nea Marin a însemnat veșnica întoarcere acasa. Amza nu era un citadin. Fugea deseori la Băilești, doar ca să stea pe prispă, să se încarce. De aceea, poate, spre sfârșitul vieții a devenit pasionat de pescuit și de vânătoare. La început au fost numai poantele pe care și le aducea aminte. Colegii i-au spus că personajul acesta ar trebui să existe, dar Amza nu a crezut în el. Probabil că toată iubirea pentru pământ, pentru oamenii de acolo, pentru oarecum ciudatul spirit oltenesc s-au esențializat în nea Marin. A devenit un bulgare de înțelepciune, de șmecherie, de optimism. A fost iubit nu doar fiindcă îi făcea pe oameni să râdă, dar era un personaj pentru care îți dădeai cămașa de pe tine. Emana speranță, dezvolta tehnici de supraviețuire“.

Mai târziu, la ani după prematura moarte a actorului, Radu Beligan îl evoca astfel:  „Dar Amza era mai mult decât un mare actor… Era un om de care fiecare dintre noi avea nevoie. El aducea în dulceața prieteniei un umăr solid, pe care te puteai sprijini în clipe grele, o înțelepciune care venea de departe, din străbuni. Generos și bun ca o pâine de la țară, scăpărător de inteligent, plin de fantezie și de farmec. Sunt oameni care n-ar trebui să moară niciodată….“

Amza Pellea a murit acum treizeci de ani, însă există o mulțime de oameni care n-au uitat. Viața palpită cu poftă în monologurile de televiziune ale lui Nea Mărin, realizate împreună cu Tudor Vornicu, în filmele cu același personaj și în peliculele rămase în istoria cinematografiei românești. Printre ele, „Mihai Viteazul“, „Columna“, „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte“, „Un comisar acuză“, „Răscoala“, „Duios Anastaia trecea“ etc.  În 1977, Amza Pellea a câștigat Premiul pentru Cel Mai Bun Actor la Festivalul Internațional de Film de la Moscova pentru rolul din „Osânda“, film în care juca alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei.

Câteva dintre filmele amintite pot fi văzute în perioada următoare la Londra, unde Institutul Cultural Român i-a dedicat lui Amza Pellea toată luna aprilie.

Pentru cei care vor să-și amintească:

5348 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.