Apostolul Marcu, strălucitorul

Sfântul zilei

25 aprilie 2013

1:00

Scris de:

Apostolul MarcuPrăznuit de Biserică pe 25 apriilie, Sf. Evanghelist Marcu, ocrotitor al Veneției și al altor orașe, a fost un evreu creștinat la Ierusalim care avea să devină misionar și episcop în Alexandria. Postretul lui din Sinaxar arată astfel: „Nici foarte plin la trup, nici preaînalt, nici scund şi mărunt; ci cuvios şi împodobit la măsura vârstei crescându-i şi cărunteţe. Nasul lungăreţ iar nu scurt, nici cu vreo lipsă ci drept, sprâncenele îi băteau jos, barba lungă, capul pleşuv; la faţă era încuviinţat, era milostiv şi lăsător, şi dulce la vorbă cu cei ce se întâlnea, atât cât era tocmit la toate, şi strălucea virtuţile sufletului cu harurile trupului său.“

În istoria Bisericii a rămas ca autor al uneia dintre cele patru Evanghelii fundamentale, în ciuda lipsei de dovezi care să ateste că scrierea îi aparține.Relicevele sale se află în Domnul San Marco de la Veneția, care stă sub semnul leului, simbolul sfântului.

Acesta a propovăduit credința creștină în Egipt, Libia, Varvaria și Pentapole în vremea împăratului Tiberiu. Atunci, spun istoricii, ar fi așternut pe hârtie Evenghelia, pe care i-a tâlcuit-o apostolului Petru. Sfântul Marcu a făcut multe minuni, în toate locurile în care l-au purtat pași și unde a răspândit credința în Dumnezeu. Se povestește că o dată, la Alexandria, în apropiere de mare, păgânii l-ar fi legat în ștreanguri și l-ar fi târât cale lungă, până ce trupul i s-ar fi sfâșiat și sângele lui ar fi înroșit pământul. Când a ajuns în temniță, i s-a arătat Dumnezeu și l-a vestit că mare cinste îl așteaptă. În ziua următoare, tortura a continuat, grăbindu-i moartea.

 

1351 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.