Apostolul Pavel, omul care a schimbat lumea

O carte într-o pagină

26 ianuarie 2013

10:18

Scris de: and

„După trei luni de temniţă, trimisul lui Nero alese data execuţiei lor – a zecea zi a celei de-a zecea luni din al zecelea an al domniei lui.

După cum plănuise, Pavel îşi petrecu ultima noapte în meditaţie şi rugăciuni. Privind în urmă, se consideră deosebit de norocos că se născuse evreu, unul dintre aleşii lui Dumnezeu, dintr-o mamă iubitoare şi deşteaptă, care îl inspirase să exceleze în toate, şi dintr-un tată mânat de dorinţa de a reuşi; o mamă şi un tată care îi oferiseră o soră mai tânără cu virtute, al cărei fiu curajos îi salvase viaţa. Cu afecţiune, Pavel îşi aminti copilăria lui, cum învinsese boala, cu ajutorul devotatei Alida, zilele glorioase de la academie şi de la Stoa, încântarea cu care explorase ideile noi împreună cu învăţătorii lui greci şi romani, măiestria lui în privinţa Legii, sub înţeleapta îndrumare a lui Gamaliel. Da, slujise Legea cu prea mult zel; totuşi, dacă n-ar fi făcut aşa, n-ar fi fost ales de Iisus să ducă Evanghelia pe tărâmuri îndepărtate. Cu siguranţă, acela fusese destinul lui, planul lui Dumnezeu, încă de la început.

Regrete, da, avea destule. Dacă ar fi dat atenţie semnelor, ar fi prevăzut pericolul în care se aflase mama lui şi ar fi găsit o cale de a-i împiedica moartea. Dacă ar fi fost mai recunoscător din fire, şi-ar fi acceptat obligaţia faţă de tatăl lui şi ar fi găsit o modalitate de a rezolva problemele dintre ei. Dacă nerăbdarea nu i-ar fi umbrit judecata în timpul primei vizite la Ierusalim, după revelaţie, ar fi făcut o alianţă cu Petru şi cu Iacov şi n-ar fi fost exilat timp de zece ani. Dacă şi-ar fi arătat recunoştinţa faţă de Barnabas, cel mai apropiat frate întru credinţă, acesta ar fi trăit şi, poate, ar fi fost urmaşul lui Petru acum, ca temelie a bisericii. Bunul Barnabas, care îi îmbogăţise viaţa, îl salvase de la uitare, îi deschisese drumul spre Antioh şi spre misiunile de departe, îl apărase când alţii refuzaseră. Dacă nu ar fi fost atât de încăpăţânat şi atât de absorbit de sine, s-ar fi căsătorit cu Phoebe şi ar fi cunoscut binecuvântarea de a avea copii.

Toate acelea trecuseră, povestea era scrisă, iar finalul era aproape. Punându-şi în balanţă viaţa, ştia că fusese cel mai norocos dintre muritori. Niciun alt om din vremea lui nu fusese atât de încercat şi nici nu i se dăduse extraordinara ocazie de a schimba lumea. El făcuse ce putuse mai bine. Făcuse ceva însemnat. Extinsese împărăţia lui Dumnezeu. Dacă Iisus avea să i se arate în ultima oră, avea să îi spună: „Foarte bine, credincios slujitor al Domnului.”

(Fragment din romanul Apostolul Pavel, de James Cannon, publicat de Editura Nemira)

711 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.