Assisi – Despre sfinţi şi iubire

În lume Special

2 februarie 2013

12:11

Scris de:

O CALATORIE PE SAPTAMANA

În weekend trebuie să faci ceva pentru tine. Fiecare dintre noi este ceea ce citește, ce vede, ce ascultă. În weekend, Epoca.ro te invită să (te) descoperi…

Primăvară, în mândra vale a Umbriei. În aer pluteşte mireasma măslinilor. E anul 1212 şi Chiara, frumoasa fiica a contelui Offreduccio, e sortită nunţii cu un bogat nobil din Assisi. Dar ea fuge de acasă, la cel care uluise cetatea cu ani în urmă: fratele Francesco. Cu ajutorul lui, Chiara intră într-o mănăstire de maici şi apoi înfiinţează propria ei congregaţie, la biserica San Damiano.

Locuitorii Assisi-ului de atunci n-ar fi bănuit că, 800 de ani mai târziu, milioane de oameni dintr-o specie necunoscută lor şi numită “turişti” le vor vizita anual oraşul tocmai datorită celor doi. Pentru că fără fratele Francesco şi sora Chiara, canonizaţi între timp şi deveniţi, în română, sfântul Francisc şi sfânta Clara, Assisi ar fi rămas, probabil, un orăşel uitat de preagrăbita epocă modernă.

Dar tot epoca modernă face ca, astăzi, el să fie mult mai uşor accesibil. În lipsa maşinii, avionul te duce oricând până la Roma, iar de acolo, cu trenul soseşti în două ore la Assisi. Credeţi-mă, merită.

Pentru că, odată ajuns în oraşul clădit pe terasele muntelui Subasio, păşeşti înapoi în timp şi, imperceptibil, îţi umpli sufletul cu linişte, cu pace, cu iubire. Mergi pe străduţe din piatră care urcă şi coboară, printre case cu flori şi obloane viu colorate şi ajungi pe nesimţite lângă locaşurile închinate sfinţilor deveniţi sinonimi cu oraşul: biserica Sfânta Clara şi bazilica Sfântul Francisc. Ridicate în secolul XIII, ele se oglindesc şi se completează, la fel ca vieţile şi doctrinele celor doi. Sfânta Clara e modestă, rezervată, având ca unic ornament o superbă rozetă. Bazilica Sfântul Francisc e un imn în piatră închinat unei vieţi trăite în har şi modestie. A fost ridicată de călugării franciscani imediat după moartea veneratului frate şi este alcătuită din două biserici, de jos şi de sus. În ultima se derulează o capodoperă a picturii italiene: ciclul de fresce inspirate din viaţa sfântului Francisc pictat de către Giotto. Cu alte cuvinte, echivalentul de secol XIII al unui film despre o viaţă de legendă. Pentru că Francisc s-a născut într-o familie bogată, a fost întâiul între tinerii petrecăreţi ai cetăţii, a luptat în războiul cu vecina Perugia, a fost luat prizonier, răscumpărat, s-a oprit să se roage în biserica San Damiano, şi, într-o clipă de graţie divină, crucifixul de acolo s-a aplecat către el şi i-a vorbit. De atunci,  Francisc a renunţat la avere şi a făcut jurământ de sărăcie, castitate şi umilinţă. În câţiva ani i s-au alăturat şi alţii, iar sfânta Clara a făcut apoi acelaşi lucru pe latură feminină.

Astăzi, ordinul franciscan şi ordinul clariselor sunt răspândite în toată lumea. Iar Assisi, locul unde a început povestea, e vizitat de milioane de oameni veniţi să afle, în rătăcirea şi însingurarea vremurilor moderne, puţin din taina sfinţilor ce au s-au lepădat de toate şi s-au deschis către Ceruri. Şi, judecând după liniştea şi chipurile fericite pe care le-am văzut acolo, aş spune că toţi pleacă mai bogaţi decât au venit.

…Chiar dacă Assisi e, şi el, victima comercializării excesive şi kitsch-ului cel de toate zilele. Şi aici veţi găsi solniţe şi căniţe în formă de călugări, brelocuri şi prosoape cu imnurile franciscane. Ce ar fi gândit despre toate astea sfântul care făcuse jurământ de sărăcie ? Ar fi zâmbit, probabil, blând, ştiind că toate sunt deşertăciune, şi ar fi continuat să le predice păsărelelor, ca în fresca de o simplitate nepământească a lui Giotto.

Într-o seară a anului 2009, stau pe o bancă în  Assisi. În spatele meu se întinde valea Umbriei, întunecată în veşnicia ei. Aici au trăit triburile umbrilor şi etruscilor, despre care azi nu se mai ştie aproape nimic. În faţă, se înalţă biserica Santa Maria Sopra Minerva, ridicată pe locul unui templu roman. Alături, două rusoaice îşi plâng amarul vieţii de emigrant. Iar în dreapta, un grup de japonezi se fotografiază în faţa bisericii Sfânta Clara. Şi peste toate, trece şoptită chemarea sfântului  Francisc către iubire. Iubire pentru fratele soare, iubire pentru sora luna, iubire pentru orice fărâmă de viaţă.

2086 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.