Atentatul de la metroul din Tokyo

A fost odată

20 martie 2013

10:36

Scris de:

tokioLa 20 martie 1995 mai mulţi membri ai sectei religioase Aum Shinrikyo (Adevărul Suprem) au răspândit în staţiile  şi liniile metroului din Tokyo un gaz toxic provocând moartea a 13 persoane şi  rănirea altor 50. Peste 5000 de oameni au fost spitalizaţi ca urmare a acestui atac ce este cosiderat cel mai grav din Japonia de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Atentatul a avut loc dimineaţa, la o oră de vârf şi a fost coordonat de fondatorul şi liderul spiritual al acestei secte, Shoko Asahara, pe numele adevărat Chizuo Matsumoto. În urma procesului deschis la Tokyo, Matsumoto a fost găsit vinovat de acuzaţiile de omor şi tentativă de omor în 13 dosare penale totalizând decesul a 27 de persoane şi rănirea altor câteva mii. El se face responsabil pentru mai multe atacuri teroriste cu substanţe chimice, ca cel din ziua de 27 iunie 1994, din Matsumoto, în urma căruia au murit 7 persoane, sau cel petrecut în Gara Centrală din Yokohama, incident soldat cu intoxicarea a 271 de oameni.

De altfel, însemnările lui Asahara confirmă faptul că toate aceste atacuri, au fost organizate de el şi că făceau parte dintr-un plan bine pus la punct prin care, acest guru, urma să se proclame dictator al Japoniei. Secta Aum era organizată după modelul unui stat în care funcţionau ministerele de Interne, Apărare, al Serviciilor Secrete, de Dezvoltare, Ştiinţă şi Tehnologie, toate conduse de câte un ministru. Acest “model” de stat beneficia de o Constituţie proprie, cu ierarhii bine stabilite, în care unul din fiii gurului urma să devină prinţ moştenitor. În fruntea statului se afla conducătorul, Shoko Asahara, care nu permitea niciun act de nesupunere. În ziua de 23 aprilie 1995, acuzat de răzvrătire, ministrul Departamentului pentru Cercetare şi Tehnologie, Hideo Murai, a fost ucis cu un cuţit cu o lamă de 21 cm, victima decedând la spital, în urma leziunilor suferite la ficat şi rinichi. De asemenea, la începutul anului 1995, notarul Kiyoshi Karia a fost răpit (unul din răpitori, Makoto Hirata s-a predat poliţiei în decembrie 2012, la 17 ani de la incident), după ce sora acestuia, membră a Aum timp de 2 ani, a reuşit să fugă, vrând să rupă legăturile cu secta.  Pentru a obţine informaţii despre ea, notarul a fost drogat, dar în urma supradozei administrate, a murit. În cele din urmă, fugara a fost prinsă, iar familia, ca pedeapsă, a trebuit să plătească suma de 60 milioane de yeni.  De pe urma unor “practici” de acest gen, Asahara a reuşit să strângă o imensă avere, trăind, într-un lux sfidător, pentru cineva care propăvăduia “adevărul suprem”, iluminarea şi eliberarea spirituală, împreună cu soţia şi cei şase copii ai lor. Astfel, liderul Aum deţinea o reşedinţă imensă (dormitorul soţilor măsura 99 de metri pătraţi), cu saună, piscină, sală de gimnastică, un elicopter personal, precum şi mai multe maşini de lux, printre care un Rolls-Royce şi un Mercedes blindat.

De asemenea, în urma percheziţiei, au mai fost găsite bijuterii şi ceasuri  valoroase. Liderul Asahara avea o bogată experienţă în calitate de guru. La începuturile biografiei sale “spirituale”, a fost membru al sectei Agonshu, sectă considerată destructivă, pe care o părăseşte pentru a înfiinţa una proprie. La început, secta a fost înregistrată ca firmă particulară, după care devine, oficial, cult religios. Aum număra iniţial peste 9000 de membri cărora li se promitea vindecarea de boli şi suferinţe şi atingerea unui înalt nivel spiritual în schimbul renuţării la toate bunurile pământeşti, case, bijuterii, firme şi nu în ultimul rând bani. Supuşii erau obligaţi, spre purificare, să se spele cu apa în care se îmbăiase guru, pe care acesta le-o vindea contra unei sume destul de mari. Li se dădea să mănânce de două ori pe zi,  insuficient cantitativ şi caloric, dormind doar câteva ore pe noapte şi având voie la doar două duşuri pe săptămână. Munceau, strict supravegheaţi, în fabricile de la poalele muntelui Fuji, acolo unde se aflau fabrici de produse chimice şi explozibil, o tipografie şi numeroase depozite. Tot aici funcţionau laboratoare în care  se cultivau culturi de bacterii necesare fabricării armelor bacteriologice. În interiorul schemei de organizare exista şi personal de înaltă calificare, care însă era şantajat să muncească, obiectul şantajului constituindu-l integritatea familiilor acestora permanent supravegheate de Serviciul Secret. Asahara, gurul, în ciuda unui defect la ochiul stâng, un glaucom infantil congenital, care-l împiedica să vadă cu el, a putut totuşi vedea multe din membrele sectei, căsătorindu-se în repetate rânduri  şi fiind tatăl a numai puţin de 12 copii. Avea o colecţie impresionană de amante cărora le colecţiona părul din zona genitală pe care îl păstra în sticluţe. Acţiunile criminale ale sectei erau duse la îndeplinire de o unitate de comando, care avea misiunea de a lua “măsurile de urgenţă” (aşa erau numite de guru atentatele puse la cale), necesare. În 1995, la momentul atentatului de la metroul din Tokyo, cinci membri ai  sectei au răspândit un gaz toxic afectând pasagerii, lucrătorii de la metrou şi pe toţi cei care au venit în contact cu el. Gazul fusese transportat  în pungi de plastic învelite în ziar, şi răspândit în garniturile de metrou prin înţeparea pungilor cu vârful umbrelei. Atentatorii, pe care autorităţile nipone i-au declarat terorişti, au fost: Ikuo Hayashi, cel care răspundea în cadrul Aum de “tratamentele” la care erau supuşi sectanţii, tratamente ce includeau şi şocuri electrice (Hayashi a fost condamnat la închisoare pe viaţă).

Kenichi Hirose, membru al Brigăzii Chimice din cadrul Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei; (prins şi condamnat la moarte, recursul apărării fiind respins în 2003 de Înalta Curte din Tokyo, şi menţinută sentinţa în 2009 prin verdictul Curţii Supreme).

Yasuo Hayashi, membru al aceleiaşi brigăzi (prins după 21 de luni de la comiterea atentatului şi condamnat la moarte).

Toru Toyoda membru şi el al Brigăzii mai sus amintite (prins şi condamnat la moarte, sentinţa fiind menţinută prin verdictul din 2009 al Curţii Suptreme).

Masato Yokoyama, subsecretar în ministerul Ştiinţei şi Tehnologiei (condamnat la moarte în 1999).

Gazul folosit de atentatori a fost o substanţă extrem de toxică numită sarin. Substanţa, identificată în 1938, poartă iniţialele numelor celor care au descoperit-o (Schrader, Ambros, Rüdiger şi Van der LINde. Intoxicaţia cu sarin poate provoca vomă, crampe musculare, diaree extremă, transpiraţii, pierderea cunoștinței, paralizie centrală şi periferică a respiraţiei şi moartea. Producţia şi distribuirea gazului a fost scoasă în afara legii în 1993.

În planurile lui Asahara, nemulţumit de cei care conduceau Japonia era prevăzută şi asasinarea împăratului Akihito. Guru Aum pretinsese în 1987 că un mesaj divin l-a avertizat că peste zece ani va izbucni un război apocaliptic în urma căruia vor supravieţui numai membrii sectei pe care el avea misiunea s-o pună pe picioare. Shoko Asahara a fost prins şi arestat la 16 mai 1995, în buncărul său, în timp ce se ruga. Nu a opus niciun fel de rezistenţă în momentul reţinerii. În urma procesului intentat liderului Aum, au mai fost condamnaţi încă 104 adepţi ai sectei, dintre care 11 au primit pedeapsa capitală. În februarie 2004 Asahara a fost condamnat la moarte prin spânzurare, însă avocaţii săi au cerut recurs, motivând că guru nu este în deplinătatea facultăţilor mintale, fapt ce îl absolvă de responsabilitatea numeroaselor acte teroriste coordonate de el. Curtea Supremă nu a luat în seamă pledoaria apărării şi l-a condamnat definitiv la moarte prin spânzurare la 15 septembrie 2006 (avea 51 de ani la momentul sentinţei).

Cu puţin timp înainte ca verdictul să fie dat, liderul Aum fusese expertizat psihic, concluziile expertizei fiind că acesta simulează nebunia. În prezent, Shoko Asahara îşi aşteaptă sfârşitul într-una din închisorile de maximă siguranţă din Japonia. În anul 2003 secta Aum şi-a schimbat numele în Aleph. Ea are, în prezent 10.000 de membri în Japonia şi 30.000 în Rusia, fiind în permanenţă monitorizată de autorităţi. Cumplitele evenimente petrecute în 1995 la metroul din Tokyo au constituit subiectul a o serie de documentare şi cărţi în care au fost relatate pe larg momentele de groază, panica şi suferinţa vicimelor. Între 1997 şi 1998 Haruki Murakami scrie o serie de articole-interviu în care martori ai atacurilor din 95 şi membri ai Aum încearcă să descifreze prin mărturiile şi declaraţiile lor mecanismul unei tragedii şi al unei comunităţi care au marcat istoria contemporană a Japoniei şi a lumii. Cartea, apărută în 1998 şi 2000 cu titlul în engleză, “Underground: The Tokyo gas attack and te Japanese psyche”, a fost tradusă şi în România.

Etichete: , , ,
2098 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.