Aviator, erou, ceasornicar, anonim. Povestea unui zbor istoric

Cultură Exclusiv

25 ianuarie 2013

13:45

Scris de: and

Istoria n-o fac eroii, ci învișii. Cel puțin așa spune o cugetare intrată în limbajul comun. În afara capitolelor din manualele de istoria, rămân mereu personaje fascinante, fără de care prezentul ar fi arătat altfel. Un personaj uitat din istoria românilor își doarme somnul de veci într-un mormânt din Rădăuți, pe a cărui cruce scrie Vasile Niculescu. Anonim, erou, anonim – acestea sunt etapele existenței sale, demne de un film hollywwodian.

Ultimele două decenii, în plină Epocă de Aur, și le-a trăit într-un Bucureşti rămas cu puţine urme de normalitate, într-o ţară rămasă cu puţin din ce reuşise să construiască prima jumătate a aceluiaşi secol. A doua jumătate a vieţii s-a suprapus peste o lume fără nicio legatură cu prima.

Scrisoarea generalului

În decembrie 1961, ceasornicarul Vasile Niculescu primise următoarea scrisoare patetică de la Andrei Popovici, fostul comandant al Gruplui 2 Aeronautic Tecuci: Nu este prilej de sărbătoare creştinească şi naţională, care să nu trezească în mine amintirea zborului Domniei tale la Blaj, atunci, la începtul iernii, în anul 1918.

Zborul acesta rămâne înscris în istoria şi în analele întregirii neamului românesc. Camarazii tăi zburători te-au aşezat pe cel mai înalt punct al unei întreprinderi zburătoreşti din războiul cel mare şi sfânt. S-a văzut nedreptatea pe care conducătorii ţării din acele vremuri au avut-o faţă de dumneavoastră, de a nu va acorda cinstea cuvenită pentru acel zbor istoric. Nu ştiu de ce, dar parcă tot n-am pierdut nădejdea că voi asista la preamărirea şi la actul de dreptate ce vi se cuvine. Se miră cineva că actul de dreptate a venit tardiv, adică postmortem? Ce se afla, de fapt, în scrisoarea primită de la generalul Popovici? Despre ce zbor era vorba?

La cimitirul din Rădăuti, singurul din ţara traversat de o cale ferată în uz, se află, din primăvara lui 1981, un mormânt pe a cărui cruce stă scris numele de Vasile Niculescu, un bătrân ceasornicar care s-a stins discret, ba chiar în anonimat, la 90 de ani. Unul într-adevăr istoric, care i se datora lui Vasile Niculescu, pilot în prima jumătate a vieţii… Cariera aviatică se oprise în 1926, la cererea pilotului, care fusese transferat la Centrul de Recrutare din Rădăuti prin Ordinul 37368/ 1926, emis de ministrul de război. Câţiva ani mai târziu, fostul aviator ajunsese în Regimentul 96 Infanterie, iar în ‘37 era căpitan în rezervă şi lăsa în urmă o întâmplare salvatoare, pentru care istoria i-a rămas pe veci dator. Întâmplarea se petrecuse cu aproape 20 de ani în urmă. Din 1918 până în 1937, aviatorul lucrase la Comandamentul Şcolii de Aeronautică (1924-1925), după ce devenise căpitan în 1923, graţie înaltului Decret Regal nr. 5634, emis în 24 octombrie 1932. Până atunci, fusese pilotul Grupului 1 Aeronautic. Iar în vara lui 1919, fusese deja un supravieţuitor. La 23 iunie 1919, avionul pe care îl pilota în timpul unei acţiuni de recunoaştere în Transnistria, aterizase pe liniile bolşevice, iar pilotul Vasile Niculescu, pe-atunci doar locotenent, fusese prizonier la Odesa pentru o lună întreagă. Şi nu trecuse nici măcar un an de la întreprinderea zburătorească, deja istorie, deja uitată.

Întreprinderea zburătorească

Momentul datează din 23 noiembrie 1918, cand aerodromul pilotat de locotenentul cu pricina şi capitanul Victor Precup a plecat de la Bacău spre Blaj, mai exact spre Câmpia Libertăţii, pentru a duce mesajul despre Unire al moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului, hotărâtor pentru convocarea Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, deoarece guvernul român, aflat la Iaşi, şi Consiliul Naţional Român Central nu puteau comunica decât par avion, din cauza iernii aspre.

În avionul care aterizase în dupa-amiaza de 23 noiembrie pe Câmpia Libertăţii, aducând mesaj de pace, se aflau un sac plin cu manifeste şi o geanta sigilată, în care se găsea, printre alte documente, scrisoarea primului-ministru Ion I. C. Bratianu pentru Consiliul Naţional Român Central. Zborul se efectuase la doar 2.600 de metri cu un Farman 40 nr. 3240. Fiecare membru al echipajului avusese faţa protejată de un strat gros de parafină, singura soluţie pentru a supravieţui la -40 de grade Celsius. Piloţii nu avuseseră nici paraşute, nici armament, iar carlinga fusese deschisă pe tot parcursul zborului.

Ascuns în istorie

După uralele cu care i-a aşteptat mulţimea, curajoşii au mers la Palatul Mitropolitan, iar avionul a fost păzit de opt soldaţi din Garda Naţională, care se schimbau din oră în oră şi se încălzeau la un foc aprins cu lemne.

La 6 seara, restaurantul Patria a găzduit şedinţa festivă, cand Vasile Suciu, preşedintele Consiliului Naţional Român din Blaj, a anunţat hotărârea ca echipajul Niculescu-Precup să revină la Bacău şi să dea vestea că românii din Transilvania se vor uni cu ţara. Iar la Palatul Mitropolitan s-a hotărât să se ţina o Mare Adunare Naţională la Alba Iulia, pe 1 decembrie. La plecare, avionul ducea un document oficial a cărui consecinţă a fost cel mai important eveniment din istoria românilor, care şi-au exprimat dorinţa şi sub o formă neconvenţională: punându-şi semnăturile pe pânza avionului. După întreprinderea zburătorească ce a schimbat prezentul şi viitorul unei ţări, toată lumea s-a aşteptat ca locotenentul Vasile Niculescu să primească Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a. Ceea ce nu s-a întâmplat. Iar eroul s-a retras încet-încet, a schimbat mai multe oraşe, s-a bucurat şi s-a întristat de anonimatul său. Literatura de aviaţie îl mai ţine minte. Manualele de istorie, mai puţin.

1333 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.