Bazilica Sf. Petru, în zi de temelie

A fost odată

18 aprilie 2013

9:58

Scris de:

Bazilica Sf. Petru18 aprilie este o zi importantă din istoria modernă a credinței catolice. În anul 1506, pe 18 aprilie, a început zidirea Bazilicii Sf. Petru de la Vatican, așa cum o vedem azi, construirea încheindu-se pe… 18 noiembrie 1626.

Operă a lui Donato Bramante, Michelangelo (concepția cupolei), Carlo Maderno și Lorenzo Bernini (planul pieței, incluzând vestitele coloane), Basilica di San Pietro/ Basilica Papale di San Pietro, aflată în Vatican, a rămas expresia supremă a arhitecturii renascentiste, numărându-se printre cele mai mari biserici din lume, acum sediu al principalelor manifestări ale cultului catolic, precum și proclamarea noilor papi și funeraliile celor defuncți.

Întruchipare celebră a barocului roman, bazilica a fost desăvârșită de-a lungul mai multor secole. Inițial monument comemorativ ridicat pe locul unde Sf. Apostol Petru, considerat primul papa, a fost martirizat și înmormântat, aproape de circul lui Nero, edificiul i se datorează împăratului Constantin cel Mare, care a poruncit ridicarea lui, efectuată inițial în 319-329. În veacul al XIV-lea, bazilica inițială era deja o ruină, așa că papa Iuliu al II-lea a hotărât înălțarea unui lăcaș impresionant. Lucrările au început pe 18 aprilie 1506, iar bazilica vizitată acum de milioane de turiști anual a fost sfințită în 1626, pe 18 noiembrie, de papa Urban al VIII-lea.

1500 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.