Biletele la Enescu sau cine sunt românii care nu apar la Stirile de la ora 5

Cultură Exclusiv

16 aprilie 2013

11:29

Scris de:

George EnescuO mulțime de lucruri, deși locuim aici sau poate tocmai pentru că locuim aici. Inutil să precizez că România trăiește, ca oricare altă țară, nu în sau prin, ci printre clișee. Aceast teritoriu populat de intelectuali încercănați și înfometați, de țărani săraci lipiți pământului, care nu știu nici să se iscălească, de bătrâni înghiontiți prin tramvaie și plini de venin la adresa întregului univers, de milioane de oameni care n-au citit în ultimul an (și, mulți dintre ei, niciodată) nicio carte, de malluri pline și de librării goale, găzduiește uneori întâmplări de neînțeles, care scot la lumină o stare de fapt contradictorie.

Una dintre ele s-a petrecut zilele acestea, când s-au pus în vânzare bilete pentru concertele de la Festivalul George Enescu din septembrie. În numai două ore s-au vândut 20 000 de bilete. La meciul Steaua-Rapid s-au vândut în trei zile 10 000 de bilete. Acesta este un fapt care spune ceva despre România. Dar ce? Cum se împacă această Românie cu aceea a românilor care nu știu în ce secol a trăit Eminescu, cu a celor 2% dintre români care merg la teatru, cu a copiilor de la țară care n-au citit niciodată o poveste și n-au fost niciodată la mare, cu a pițipoancelor etalate dezgustător și fără limită de televiziunile private?

Iată o întrebare la care niciun sociolog, oricât de versat, nu mi-ar putea da un răspuns adevărat, adică un răspuns fără rest. Desigur, orice sociolog ar găsi o explicație la prima mână axată pe termeni precum categorie socială, venit sau educație, dar sunt convinsă că puțini ar insista pe relevanța mentalitară a faptului povestit. Trăim printre tot felul de clișee naționale, dar printre ce mentalități trăim? Brusc, între marasm generalizat și resemnare mioritică, descoperim că există zeci de mii de români (admit că între cei 20 000 de cumpărători există câteva sute de străini, se știe că la Festivalul George Enescu există public din străinătate) dispuși să dea sute de lei pe un bilet la un concert de muzică clasică. Sunt mult mai mulți români decât cei care merg la concertele de la Ateneu sau de la Sala Radio. Cine sunt ei? Admit că un procent îl reprezintă snobilimea de diverse feluri, iar altul constă în public cu adevărat ocazional. Și totuși, ne rămân mulți al căror profil nu-l putem întrezări, poate doar specula.

Știu din experiență proprie că la concertele de la Festivalul George Enescu vin tineri, adulți, vârstnici, adolescenți în blugi, care stau pe podeaua de la Sala Palatului, și domni în smoching sau doamne cu paiete, dar și doamne asudate, însoțite de sacoșe ce amintesc de alte vremuri, precum și bătrânei în trening. Mulți dintre ei nu și-ar permite în veci să cumpere un bilet la un concert al Filarmonicii din Berlin sau la un recital al lui Hélène Grimaud, să spunem. Dar mulți și-ar dori, se pare. E o dovadă nu de trufie, ci în primul rând de prostie să crezi că miile de oameni care ajung să asculte concertele din festival sunt doar victimele dorinței de a fi în lumea bună.

Trăim, totuși, la început de mileniu III. Și el e plin de contradicții. Și fiecare entitate socio-culturală e plină de contradicții sau, mai precaut spus, de elemente greu de explicat. În România mâncătorilor de semințe de floarea-soarelui, a gorilelor cu chip uman care îi spun doamnei din tramvai mamaie sau femeii despre care se vorbește la știri bătrâna de 50 de ani, a WC-urilor puține, a supermaketurilor care n-au rest la bancnote mari, a librăriilor puține și goale și a cinematografelor cu trei spectatori, Festivalul George Enescu e așteptat cu sufletul la gură. De cine? Aceasta e întrebarea.

4315 vizualizari


Un comentariu

  1. mihaela vlad spune:

    nu e bizar,festivalul Enescu e un eveniment,concertele de la filarmonica sau radio,sunt obișnuite,in abonament..aceleași orchestre,dirijori și soliști care,nu prea fac eveniment prin prestația lor…20 000 ,e un nr mic ,ar fi muuuult mai mare dacă sălile ar fi mai mari,dacă oamenii ar avea mai mulți bani ,și timp…

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.