Burano, orășelul de dantelă

Exclusiv

26 ianuarie 2013

16:11

Scris de: and

O CALATORIE PE SAPTAMANA

În weekend trebuie să faci ceva pentru tine. În weekend trebuie să te dezlipești de computer. În weekend trebuie să-ți aduci aminte că ești om. În weekend trebuie să citești, să mergi la teatru sau la film, să asculți muzică, să te plimbi. În realitate sau în imaginație. Fiecare dintre noi este ce citește, ce vede, ce ascultă.

Epoca.ro vrea să-ți trezească pofta de viață cu filme, spectacole, cărți și călătorii. Fii liber și alege pentru tine!

Când cobori din vaporetto, care te aduce de la Veneția preț de vreo câțiva kilometri, dacă îți cumperi un bilet ce costă câțiva euro (variază în funcție de tipul de bilet), asta e prima impresie. Că ai nimenit într-o miniatură: un orășel de dantelă, o jucărie cu străduțe, câțiva omuleți și toate cele, sau o acadea multicoloră, multiformă, pe care în copilărie, nu ți-o dorești în primul rând ca s-o mănânci.  Ci ca să te uiți la ea, s-o admiri, să știi că e ta.

Burano, carevasăzică. O insuliță din laguna venețiană, la care ajungi după ce petreci câteva minute pe mare, pe un vaporaș plin de oameni înhăimurați, îmbrăcați sport. Dar printre ei tot mai dai de câte o cucoană pe tocuri de nuntă, care dârdâie de frig în vreun sacouaș, la care n-a renunțat, deși e toiul iernii. Se vorbește mai mult engleză, bineînțeles, deși auzi și cuvinte în franceză, spaniolă etc. Lumea face fotografii întruna. Și curând se zărește la orizont Burano.

Nu tu monumente momorabile, nu tu obiective turistice în sensul convențional, nu tu evenimente care au schimbat istoria, nu tu celebrități de care să fi auzit o lume întreagă. Nimic din toate astea. Atunci? O insuliță de lângă Torcello, așezată în capătul nordic al Lagunei Albastre, o insuliță ca un orășel liliputan, cu case liliputane, făpturi liliputane, îndeletniciri de liliputan: femeile ascunse în căsuțele strident colorate (că pe stradă parcă nu prea umblă) croșetează dantelă. Și în oraș parcă totul e de dantelă și te temi să nu atingi cu mâinile tale, care par mari, oricât de mici ar fi. Omuleți de dantelă, magazine dichisite de dantelă, cu suveniruri drăgălașe, delicate, de dantelă, cu dulciuri și ele dantelate, cu zâmbete mici, în filigran, uneori și cu priviri pline de reproș pentru turistul care intră, se uită, dar nu prea cumpără.

Ce să faci la Burano dacă stai câteva ore? Să te plimbi pe străduțe, pe lângă casele în mov tare, roșu, verde, turcoaz, galben etc. Sunt colorate aşa pentru că, se pare, pescarii care se întorceau din larg voiau să le poată recunoaşte de departe, iar tradiţia s-a păstrat până azi. Nu sunt de turtă dulce, dar tot te-așteapți să iasă pe ușă sau pe ferestrele colorate, cu flori pe pervaz, cine știe ce duh. Să intri într-unul din cele câteva restaurante pentru o porție de paste, pentru spaghete cu fructe de mare (o gamă variată) sau un desert. Nu e ieftin, dar nici scump. Restaurantele sunt de familie, mici, nepretențioase, calde. Ca în fimele italienești!

În insulița de dantelă nu trebuie, de fapt, să faci nimic. Trebuie – da, e un imperativ, cei care au călcat pe-acolo știu de ce – să trândăvești și poate să trăncănești. Ar fi un păcat să faci (alt)ceva. Locul ăla colorat, încremenit, e pentru contemplație, nu pentru acțiune. Acolo te duci să privești și atât. Să privești, să simți, să-ți închipui. Să asculți valurile, în funcție de anotimp, de momentul zilei și de vreme, să îți imaginezi cum o fi în căsuțele lor de dantelă seara sau cum se vede marea când răsare soarele, unde s-or fi ducând bărcuțele parcă tot de dantelă, care ziua stau goale în canale, și cum nu ești atât de nefericit pe cât crezi, dacă poți să vezi așa ceva.

Etichete: , ,
1131 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.