Călăuză spre Dumnezeu – Andrei Tarkovski

A fost odată

4 aprilie 2013

11:16

Scris de:

andrei-tarkovski-320937l4 aprilie 1932 este data la care s-a născut regizorul Andrei Tarkovski, personalitate de prim rang a filmului rus, cel care a dat o nouă dimensiune relaţiei dintre artă şi religie. Tarkovski a văzut lumina zilei în oraşul Zavraje, situat actualmente în Republica Belarus, în familia lui Arseni Aleksandrovici, poet şi traducător, şi al Mariei Ivanovna Vişniakova, licenţiată a Institutului de Litere “Maxim Gorki”. O serie de evenimente petrecute în copilărie îşi vor pune amprenta asupra personalităţii omului şi artistului de mai târziu. Astfel, va cunoaşte nefericirea de a trăi încă de mic fără tată, care îşi abandonează familia când Andrei avea cinci ani, pentru a se căsători cu o altă femeie. Viitorul regizor va cunoaşte greutăţile şi suferinţele provocate de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial când este nevoit să se refugieze din calea frontului împreună cu mama şi sora sa, Marina, şi să locuiască o vreme la bunica de la Iurieveţ.

Tatăl, Arseni, va pleca pe front de unde se va întoarce cu piciorul amputat în urma rănilor suferite. Experienţa războiului se va reflecta în creaţia de mai târziu, Copilăria lui Ivan, (1962, “Leul de Aur”, la Veneţia), film încărcat de amintirea şi tristeţea unei copilării amputate. O altă peliculă ce se subînscrie notei autobiografice va fi şi Oglinda (1974), un poem închinat familiei şi trecerii ireversibile a timpului.   La vârsta de 15 ani, Tarkovski se îmbolnăveşte de tuberculoză şi va fi internat timp de şase luni la spitalul TBC pentru copii din Moscova. Mai târziu va fi student la Institutul de Orientalistică din capitala rusă pe care îl va abandona după doi ani pentru a se angaja ca geolog. Pasiunea pentru film îl determină să dea admitere la Facultatea de regie din cadrul Institutului de Stat pentru Cinematografie pe care o absolvă cu calificativul “excelent”. Debutul ca regizor se produce odată cu  lucrarea de licenţă Compresorul şi vioara (1960, film de metraj mediu), peliculă al cărei scenariu îl scrie împreună cu Andrei Koncealovski, alt nume important al şcolii de cinematografie ruse, fratele nu mai puţin celebrului Nikita Mihalkov. Cu Koncealovski va semna mai apoi şi scenariul la “Andrei Rubliov”. Deşi biografia sa ca regizor nu este bogată – a regizat doar şapte filme în 25 de ani – ea reprezintă destinul unui artist de excepţie ce a inventat un nou limbaj şi o nouă viziune în cinematografia modernă şi a aşezat Creaţia, pe Dumnezeu, în centrul operei sale.

“Creaţia este unul dintre momentele de preţ în care ne asemănăm Ziditorului; de aceea n-am crezut niciodată într-o artă independentă de Ziditorul suprem, nu cred într-o artă fără Dumnezeu”, mărturisea regizorul. Această viziune a propriei arte l-a adus pe Tarkovski, de nenumărate ori, în conflict cu autorităţile ateiste de la acea vreme. Astfel, regizorului i s-a interzis trei ani la rând difuzarea filmului Andrei Rubliov (1966), în ţară şi străinătate, precum şi dreptul de a participa la Festivalul de film de la Cannes, unde , în cele din urmă, va obţine premiul FIPRESCI (1969). Solaris (1972, premiu la Cannes şi Londra) şi Călăuza (1979, premiu la Cannes şi în Portugalia), de asemenea vor incomoda “politica” acelor timpuri prin mesajul lor, parabole vorbind despre un regim opresiv în care libertatea a fost îngrădită. Nostalgia (1983, premiul FIPRESCI) şi Sacrificiul (1986, premiu la Cannes), ultimele filme ale cineastului rus sunt minunate alegorii despre amărăciunea exilului (în 1984 regizorul a părăsit Uniunea Sovietică, locuind, pe rând, în Italia, Germania şi Franţa) şi despre regăsirea credinţei într-o lume mercantilă şi bântuită de violenţă. Andrei Tarkovski moare, la 29 decembrie 1986, în clinica de la Neuilly-sur-Seine, Franţa, în urma unui cancer pulmonar. Va fi înmormântat la cimitirul rus din Sainte-Genevieve-des-Bois, acolo unde va fi îngropată,  în 1998  şi Larisa Tarkovski, cea de-a doua soţie a regizorului, răpusă de aceeaşi boală necruţătoare.

1101 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.