Care să fie realitatea? Şi unde este realitatea?

O carte într-o pagină

7 februarie 2013

1:00

Scris de:

A doua venire - Marian Truta„Eva îmi arătă un tub subţire, argintiu, numai bun de ţinut în el o ţigară de foi. Sau o duşcă de coniac fin.

– Aici se ascunde realitatea, m‑a avertizat ea surâzând şi agitând tubul.

Aş fi preferat să nu surâdă. Era oricum urâtă, cu ochii bulbucaţi, părul vraişte, urme de vărsat de vânt pe obraji, ţâţe cât două nuci, din acelea care trec cu comprese, picioare ca nişte fuse şi terminate cu o pereche de glezne solide, de luptător în circuitul K1. Surâsul era tot ceea ce lipsea din fiinţa ei ca să alunge orice mascul întreg la minte din preajmă. Dar eu nu eram întreg la minte. Eram asistentul ei şi râvneam la postul de şef al Catedrei de Chimie de la Universitate. Adică postul ei. Eva urma să plece în Capitală şi, conform tradiţiei Universităţii noastre, ea trebuia să‑şi aleagă un succesor. Adică pe mine. După care, încoronat de mâna ei, puteam să‑mi fac de cap. Să mă răzbun pe anii de ascetism pe care îi îndurasem lângă Eva. Nu suporta femeile în preajma ei. Sunt proaste de bubuie, spunea ea. Dar sunt drăguţe, adăugam eu în gând.

Am întins mâna spre tubul metalic, dar Eva m‑a oprit.

– Ai răbdare. Priveşte bine în jur ca să ai termeni de comparaţie cu ceea ce vei vedea… în realitate.

Eram la conacul ei. Dăduse o petrecere de adio şi avusese invitat tot corpul profesoral din Universitate. Numai bărbaţii, desigur. Petrecerea nu durase mult. Eva intimida şi nu era deloc o gazdă amabilă. Invitaţii plecaseră destul de repede invocând tot felul de pretexte. Atunci am aflat că jumătate dintre profesorii din Universitate suferă de migrene, iar cealaltă jumătate are copii mici şi soţii incapabile să aibă grijă de aceştia. Catedra de Chimie rezistase cel mai mult, dar şi colegii mei, rând pe rând, au dat bir cu fugiţii. Rămăsesem singur şi mă bucuram de stoicismul meu. Mă vedeam clar câştigător.

Am privit jur‑împrejur. Pereţii sufrageriei, din sticlă mată, lumini dinamice şi savant dispuse prin colţuri, fotolii ergonomice, măsuţe joase, din plastic şi inox, un ecran uriaş care acoperea unul dintre pereţi. Butoane cu funcţii misterioase pe marginile fotoliilor. Dacă printre invitaţi ar fi apărut şi Jean Luc Picard, nu m‑aş fi mirat.

– Am privit, am văzut… i‑am spus eu.

– Ai privit, ai văzut, m‑a maimuţărit ea. Nu ştii mai nimic şi vrei să îmi iei locul la catedră. Te holbezi la pereţii vilei mele, dar în cap ai numai fumuri şi sex. Care este, atunci, realitatea? Te uiţi la mine ca la un măturoi care tocmai şi‑a terminat tura într‑o toaletă de la gară. Dar, în acelaşi timp, mă admiri pentru mintea mea. Dacă aş fi arătat ca una dintre paraşutele alea de studente, ai fi tăbărât deja pe mine rostind fel de fel de cretinisme masculine. Cu gândul că mâine ai să te cocoţi pe catedră şi lumea se va uita la tine cu gura căscată, ca la bâlci. Care să fie realitatea? Şi unde este realitatea? În mintea ta?

Am încremenit. Ce naiba voia să spună? Că nu‑mi dă mie postul? Sau era doar una dintre şicanele ei obişnuite?

– Nu te teme, ai să ajungi unde doreşti. Dar mai întâi trebuie să meriţi. Trebuie să vezi lumea exact aşa cum este.

Şi, pe când rostea aceste cuvinte, a desfăcut capacul tubului metalic. Era un spray banal. L‑a îndreptat spre mine şi mi‑a pulverizat conţinutul direct în ochi. Am sărit în picioare.

– Ai înnebunit! Nu mai văd nimic!

– Linişteşte‑te, ai să vezi imediat, a spus ea cu un glas rece.

A avut dreptate. Începeam să disting contururi, apoi detalii. Eva, în faţa mea. O masă de lemn pe care se sprijinea. Pereţii, întunecaţi, acoperiţi cu lambriuri din lemn. Fotolii tapisate. Din tavan cobora un candelabru, iar în locul ecranului uriaş se regăsea un tablou pictat în culori sumbre.“

(Fragment din povestirea Ubik, mon amour, inclusă în volumul A doua venire de Marian Truță, publicat la Editura Nemira)

 

 

773 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.