Carrie, „o broască între lebede“

O carte într-o pagină

1 martie 2013

8:38

Scris de:

Carrie„SEMNALAREA UNEI PLOI CU PIETRE

Mai multe persoane de încredere au semnalat faptul că o ploaie de pietre a căzut din bun senin pe Carlin Street, în oraşul Chamberlain, la data de 17 august. Pietrele au căzut mai ales pe casa D‑nei Margaret White, deteriorând în mare măsură acoperişul şi avariind două jgheaburi şi un burlan, estimate la aproximativ 25$. D‑na White, văduvă, locuieşte cu fetiţa ei în vârstă de trei ani, Carietta.

Nu s‑a putut lua legătura cu D‑na White pentru declaraţii.

 

Nimeni nu a fost într‑adevăr surprins când s‑a întâmplat, nu cu adevărat, nu la acel nivel subconştient unde colcăie lucruri sălbatice. Ca reacţie exte­rioară, toate fetele din sala duşurilor au fost şocate, înfiorate, ruşinate sau pur şi simplu bucuroase că White, căţeaua, o luase iarăşi peste bot. Unele din­tre ele ar fi putut de asemenea simula surpriza, dar, fireşte, pretenţiile le erau neîntemeiate. Carrie învăţase la aceeaşi şcoală cu unele dintre fete încă din clasa întâi, iar starea începuse să se clădească încă de pe atunci, să se clă­dească încet şi muabil, în conformitate cu toate legile ce guvernează natura umană, şi cu statornicia unei reacţii în lanţ apropiindu‑se de masa critică.

Ceea ce niciuna dintre ele nu ştia, bineînţeles, era că acea Carrie White avea puteri telekinezice.

 

Inscripţie scrijelită pe un pupitru din {coala Elementară cu clasele V‑VIII, Barker Street, Chamberlain:

 

Carrie White mănâncă căcat.

 

Vestiarul era plin de strigăte, ecouri, şi sunetul subteran al duşurilor împroşcând duşumeaua. Fetele jucaseră volei la prima oră, iar sudoarea lor de dimineaţă era uşoară şi înfocată.

Se întindeau şi se zgârceau sub apa fierbinte, chiuind, stropindu‑se, dând din mână‑n mână calupuri de săpun alb. Carrie stătea printre ele apatică, pre­cum o broască între lebede. Era o fată îndesată, cu coşuri pe ceafă, spinare şi fese, părul ud fiindu‑i complet lipsit de culoare. I se lipea de faţă îmbibat în posomoreală, iar ea nu făcea decât să stea, cu capul uşor aplecat, lăsând apa să‑i biciuiască pielea şi să şiroiască pe jos. Arăta a ţap ispăşitor, veşnicul cal de bătaie, care crede în cheile franceze pentru mâna stângă, perpetua bătută‑n cap, şi asta şi era. Îşi dorea cu disperare şi consecvenţă ca Ewen High să fi avut duşuri individuale – şi, deci, private –, asemeni liceelor de la Westover şi Lewiston. Se zgâiau. Întotdeauna se zgâiau.

Duşuri închizându‑se unul câte unul, fete păşind afară, scoţându‑şi caschete de baie pastelate, frecându‑se cu prosoapele, dându‑se cu deodorant, uitân­du‑se la ceasul de deasupra uşii. Sutiene fură încopciate, picioare păşiră în chiloţi. Aburul stătea suspendat în aer; locul ar fi putut să fie o baie publică egipteană, cu excepţia ghiorăitului constant al vârtejului Jacuzzi din colţ. Chemări şi flu­ierături ricoşau cu toată vioiciunea şi fiorul bilelor de biliard după un carambolaj.

– …aşa că Tommy‑a zis că n‑o suferă s‑o vadă pe mine şi eu…

– …merg cu soră‑mea şi bărbată‑său. |la se scobeşte‑n nas, da’ şi ea la fel, aşa că‑s foarte…

– …duş, după şcoală, şi…

– …prea ieftin ca s‑arunci un afurisit de penny şi‑atuncea Cindi şi cu mine…

Miss Desjardin, profesoara lor de educaţie fizică, subţire şi fără sâni, păşi înă­untru, lungi scurt gâtul de jur împrejur şi‑şi pocni o dată palmele, zgomotos.“

 

(Fragment din volumul „Carrie“ de Stephen King, publicat la Editura Nemira)

 

 

 

 

750 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.