Ce e biserica pentru creştinii din Răsărit şi ce e pentru cei din Apus

O carte într-o pagină

14 martie 2013

8:52

Scris de:

teocratiaTeoria era clară şi simplă. Practica era mai complicată. Imperiul Bizantin era de fapt Imperiul Roman. Constantin cel Mare i-a dat un nou chip prin mutarea capitalei sale în Răsărit şi prin transformarea lui într-un imperiu creştin. Dar nu s-a putut desprinde de trecutul lui roman. Mai ales, nu a putut uita legea romană, care, în fond, era o lege seculară, o lege dezvoltată de un neam de administratori cu simţ practic, ce devenise o bază profund respectată a societăţii. Care aveau să fie relaţiile locotenentului lui Dumnezeu cu acest instrument pre-creştin de guvernare? Apoi, iarăşi, Imperiul roman, mai ales partea lui orientală, în care a fost stabilită noua capitală, Constantinopolul, era conştient cu mândrie de cultura greacă antică, de filosofia greacă şi de ştiinţa politică a grecilor. Se putea pierde această conştiinţă? Noua credinţă putea fi în stare să reteze speculaţia filosofică; dar putea ea elimina cuvinte greceşti ca „tiranie”, „oligarhie” şi „democraţie”? Chiar adoptarea noii religii ridica o altă problemă. O religie instituţională trebuie să aibă ierarhia ei de preoţi, atât oameni care sunt instruiţi şi hirotoniţi să săvârşească slujbele religioase, cât şi ierarhi superiori, a căror datorie este de a organiza structura religiei. Aveau să accepte preoţii şi ierarhii ordinele unui locotenent al lui Dumnezeu când datoria lor era tocmai să interpreteze învăţăturile lui Dumnezeu şi să se îngrijească de cultul Său? Acestea erau problemele care urmau să influenţeze în realitate teoria teocraţiei bizantine; şi, în primul rând, era problema relaţiilor dintre ceea ce în mod obişnuit numim Biserică şi Stat.

Un comentariu prudent trebuie inserat cu privire la cuvântul „Biserică”. Pentru creştinii din Răsărit, cuvântul grecesc ecclesia, sau „biserică”, a însemnat întotdeauna întregul trup al credincioşilor, vii şi morţi. Aceasta este Biserica menţionată în crez. Dar, în realitate, în special în Apus, folosim cuvântul „biserică” din ce în ce mai mult pentru a descrie ierarhia preoţească în opoziţie cu autorităţile laice. Într-adevăr, din cauza deficienţei limbii engleze, nu există vreun alt cuvânt potrivit pentru ierarhie. Totuşi, punând în opoziţie Biserica şi Statul facem o distincţie care, pentru bizantini, ar fi fost un nonsens; şi, astfel, comitem o eroare istorică şi filologică. Lipsa acestei distincţii a fost, în fapt, ceea ce i-a cauzat teocraţiei bizantine problema principală.

 (Fragment din volumul “Teocratia Bizantină” de Steven Runciman, Editura Nemira)

649 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.