Ce să faci pentru bani de drepturi de autor? Mecena Party la Teatrul Apropo

Cultură

21 ianuarie 2013

15:06

Scris de:

Imagine din spectacolul "Chip de foc"

Imagine din spectacolul “Chip de foc”

Când am primit emailul Catincăi Drăgănescu, care mă invita să particip la „Small Mecena Party şi Small Mecena Lounge”, n-am ştiut dacă să mă bucur sau să mă întristez. Catinca Drăgănescu este absolventă a secţiei de regie teatru a UNATC Bucureşti, iar montarea ei „Chip de foc” a primit la Gala Absolvenţilor de anul trecut Premiul pentru cel mai bun spectacol, despre care am şi scris la momentul respectiv (http://yorick.ro/chip-de-foc-sau-cum-sa-arda-fara-sa-dai-foc/). Între timp, a pus în scenă spectacole la Craiova şi la Green Hours.

Vestea că se deschide un nou teatru independent, Teatrul Apropo (pe Str. Foişorului 160, la cinci minute de mers pe jos de la staţia de metrou Mihai Bravu), nu poate fi decât una bună. În Bucureşti e nevoie de teatre şi mișcarea independentă se străduieşte să capete forţă. Iar încet, încet cele două tipuri de teatru încep să se diferenţieze tot mai mult: teatrul din instituţiile de stat, care pare oarecum privilegiat, şi teatrul din cluburi şi alte mici spaţii în care artiştii se luptă singuri pentru absolut tot. Nu mi s-a întâmplat prea des să văd pe Facebook, spre exemplu, actori angajaţi în teatrele de stat care să-şi promoveze spectacolele. Nu simt nevoia. Acolo merg ca la serviciu, îşi fac treaba, îşi iau salariul şi cam atât. În schimb, ceilalţi se luptă în permanenţă şi pe bani puţin sau deloc să-şi promoveze producţiile. De dimineaţa până seara reţelele de socializare sunt pline de invitaţii şi reclame la spectacole, actorii şi regizorii se susţin şi se promovează unii pe alţii.

Invitaţia la Teatrul Apropo, însă, este o iniţiativă nouă şi arată cât de defect este sistemul nostru teatral. În care, practic, nu se încurajează mai nimic din zona tânără şi independentă. În timp ce, aşa cum spuneam într-un text din numărul trecut al revistei, în teatrele de stat se finanţează cu bani grei producţii îndoielnice. Ei bine, de data asta un grup de tineri care lucrează un spectacol vor atât de tare acest spectacol, încât s-au gândit să facă ceva, orice şi oricât de trăsnit, ca să strângă bani să plătească drepturile de autor. 1000 de euro! Bani pentru care n-au reuşit să găsească niciun sponsor.

„Echipa proiectului Copilul rece de Marius von Mayenburg are nevoie să strângă suma de 1000 euro pentru a plăti drepturile de autor aferente textului. Cum n-am avut mare succes obţinând sponsorizări, vă invităm la un eveniment de fund raising creativ, cu scopul de a ne ajuta şi susţine în acest demers. Cu teatrul independent este greu, aşa că apelăm la prietenii noştri, cărora în schimb le oferim o seară haioasă şi intimă de distracţie <ca la casele noastre>.

Va rugăm chiar dacă nu puteţi ajunge să ne ajutaţi dând mai departe, către oameni la fel de pasionaţi de teatru ca noi, această invitaţie.”

Aşadar, pasiune maximă… De ce Marius von Mayenburg?

Pentru că „este unul dintre cei mai în vogă dramaturgi contemporani, textele sale fac furori peste tot în lume, fiind montate în toate marile capitale culturale. El reprezintă vocea cinică şi autoironică a tinerilor adulţi de azi. Este un dramaturg de azi, cu o problematică de azi.”

Cum să ratezi o asemenea invitaţie/rugăminte?!

Copilul rece este un spectacol ce îşi propune să exploreze graniţa dintre teatru şi performance în încercarea de a găsi o formulă teatrală originală pe un text montat în premieră în Bucureşti, ce va debuta pe scena Teatrului Nottara şi a Teatrului Apropo la sfârşitul lunii februarie. Echipa proiectului este formată din 10 tineri artişti avizi de a crea ceva nou, proaspăt şi adevărat pentru generaţia pe care o reprezintă: Sebastian Ciocan, Catinca Drăgănescu, Cristina Drăghici, Irina Drăgănescu, Florin Hriţcu, Conrad Mericoffer, Bogdan Nechifor, Oana Popescu, Alin State şi Sorina Stefănescu.”

Aşadar, zece tineri care s-au adunat să construiască ceva şi care n-au reuşit să obţină mai nimic pe la instituţii pe unde se presupune că au trecut înainte să ajungă la această formulă. Iniţial mi s-a părut disperată şi m-a întristat, între timp mi se pare curajoasă şi cu adevărat simpatică… Ce sunt dispuşi cei zece să ofere într-o seară, sperând să strângă banii necesari din câte o mică donaţie a celor care vor veni la Apropo (25 ron integral şi 10 ron pentru cei ce vin doar la party)?

Iată programul detaliat pentru toţi doritorii:

„De la 19:00

Bogdan îţi va arăta cum se jonglează şi, dacă vrei, va încerca să te şi înveţe una alta.

Florin îţi va oferi cele mai aromate cafele, un vin fiert după gusturi şi reţete variate, nişte ţuică neaoşă de la mama ei, ceaiuri să te încălzească şi Cola să te răcorească (e bună la fiecare masă, nu?).

Avem prăjituri şi dulceţuri de la bunica Irinei, de la mama Sorinei, de la mătuşa Cristinei, după reţetele lui Jamie Oliver, după Sanda Marin şi după experimentele regizorului însuşi.

Dacă vrei să-ţi afli viitorul, Catinca are o pasiune secretă pentru astrologie, deci poţi profita.

Conrad poate să îţi facă portretul în creion sau o caricatură sau ceva ce să-ţi imaginezi tu că seamănă cu tine, sau el sau amândoi.

Sebi o să pună muzică bună, chill aşa, ca de ceai dansant până se face noapte şi trecem la sesiunea de dj-ială.

Alin o să-ţi zică o poveste din „Cercul mincinoşilor” în mare taină luându-se după ce-i inspiri.

O să avem un colţ special în care, pentru cei cu perspectivă şi umor, un fotograf profesionist poate să îţi facă poze cu distribuţia.

O să-ţi arătăm şi un mic trailer live cu spectacolul, în premieră absolută.

De la 22:00

Începe Party-ul cu dans şi antren şi DJ.

Avem şi bar decent şi muzică bună şi un spaţiu aproape gol în care să ne facem de cap.”

Povestea se întâmplă miercuri, 23 ianuarie, începând cu ora 19.00, la Teatrul Apropo!

Un mic calcul arată că, dacă vin aproximativ 200 de oameni – depinde dacă aleg donaţia mică sau donaţia mare –, visul celor zece tineri devine posibil!

830 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.