Concediul la români, o nevoie uitată

Social Special

17 aprilie 2013

11:59

Scris de:

OLYMPUS DIGITAL CAMERARepausul ține de igienă. Călătoria de plăcere, concediul și vacanța sunt necesități ale corpului și ale minții, nicidecum un lux sau un capriciu. Necesar ca hrana și ca apa, concediul are un rol clar în existența omului contemporan. Îl rupe de un ritm înnebunitor, complet nesănătos, și îl proiectează într-un alt timp, al lui, intim, în care poate simți cel mai bine gustul dulce al libertății. Poate că o știu cel mai bine cei care au acest obicei, cei care au dezvoltat un cult al acestui gen de odihnă sau, pe de altă parte, cei care n-au avut niciodată așa ceva, pentru că nu știu ce înseamnă, nu-și permit ori, în unele cazuri, nu vor. Lor li se pare ori un ideal aproape de neatins, ori un obicei al celor răsfățați de soartă.

La români, vara rămâne anotimpul predilect al reapausului. Vara-i aproape, România e săracă și populată de oameni care nu-și mai doresc decât să supraviețuiască, adică să aibă ce mânca și, de preferință, să nu se îmbolnăvească. În ani de criză, isterii și tertipuri generate de ea, concediul a devenit un lux. Nu numai sărăcia, ci și lipsa de educației ne-au adus în acest punct. Dragoș Răducan, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, spune că numai 20% dintre români își permit sau au cultura necesară pentru a înțelege că un concediu înseamnă întreruperea activităților zilnice. “Cei mai mulţi români, când își iau concediu nu se duc să se odihnească, ci merg să muncească la rude sau părinţi. Asta se întâmplă mai ales la categoriile sociale cu grad scăzut de pregătire”, a declarat el pentru Mediafax.

Cuvintele lui surprind o stare de fapt vizibilă cu ochiul liber în România, în România aia frumoasă, cu locuri minunate, din care uneori nu-ți vine să mai pleci, România din Deltă, România din Carpați, România din Transilvania sau Maramureș, pe care din ce în ce mai puțin sunt interesați s-o descopere pe viu, s-o cutreiere cu rucsacul în spate, s-o simtă în tot farmecul și toată puterea ei. Însă România aceasta nu mai este pentru români în secolul XXI. Acum românii muncesc în străinătate, pe care o admiră fără discernământ, însă adesea fără a-i admira și pe străini. Unii tineri se plimbă, biletele de avion sunt ieftine, dornici să exploreze, să vadă muzee, parcuri, concerte și spectacole. Strâng bani la pușculiță și reușesc. Alții se dau în vânt după all-inclusive, nu contează unde, nu contează ce poți să faci acolo, contează doar că e în străinătate și că le dă senzația că mănâncă gratis. Trist, dar adevărat. În cazul lor, e prea târziu pentru educație. Iar alții, poate cei mai mulți, nu știu decât să munească pentru câteva sute de euro. Și cine și cum i-ar putea acuza? Au nevoie de acei bani. Plus că n-au fost niciodată într-o vacanță de neuitat – poate doar în vreo tabără sărăcăcioasă, deși cu farmecul ei. În rest, veri printre blocuri și betoane, în cel mai bun caz, la un suc la mall, în fața computerului. Că biletul la film e scump, cărți nu mai avem în bibliotecă, fiindcă tendințele din designul interior nu recomandă și părinții tocmai au luat împrumut să schimbe mobila și geamurile. Dar ei, sigur, vor numai binele copilului.

Iar adulții și cei ce se îndreaptă spre vârsta a treia, copleșiți de nevoi și de griji, obosiți, tracasați și din ce în ce mai nervoși, ca să nu spun ciufuți, tributari stilului de viață impus în România comunistă, au eliminat necesitatea pe nume concediu din lista de priorități. O arată cifrele, o arată realitatea din jurul nostru. În loc să cheltuiască sute de euro pe o ieșire pe care n-o vor uita, mai bine fac o economie și poate la anul își renovează casa sau schimbă cine știe ce la mașina veche. Din necesitate, concediul a devenit lux. De vină sunt vremurile, desigur, dar și alegerile personale. Pentru majoritatea românilor, concediul rămâne o artă uitată sau nedescoperită. În concluzie, suntem săraci și deprimați, hai să muncim, să nu mai dăm banii pe prostii, să cumpărăm mâncare și uneori haine. Restul e moft…

Etichete: , ,
1825 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.