Copilăria. Breviar de vise şi de suferinţe

Scris de:

MostrulO CARTE PE SĂPTĂMÂNĂ

În weekend trebuie să faci ceva pentru tine. Fiecare dintre noi este ceea ce citește, ce vede, ce ascultă. În weekend, Epoca.ro te invită să (te) descoperi…

„Într-o bună zi, Farf a avut o revelație. Soția și copiii n-ar avea cum să pățească nimic, dacă ar sta închiși în teci impermeabile, indestructibile și ridicate, Teci pentru Protecție Personală. Așa că a angajat o echipă de tâmplari să facă cinci Teci pentru Protecție Personală din lemn greu de stejar, dotate cu Tobogane pentru Hrană, din cupru, cu Orificii pentru Alimentare cu Oxigen și cu mici Portaluri-Fereastră, din sticlă, astfel încât membrii familiei să fie în maximă siguranță și, în același timp, să poată supraveghea zona în permanență și să detecteze potențialele amenințări. După ce soția și copiii au fost instalați, a ridicat Tecile la mai bine de un nivel deasupra Nivelului Ursului și/ sau al Lupului, dar suficient de jos cât să scape cu viață, în caz că una dintre cele trei Frânghii Indestructibile se rupe și Teaca se prăbușește la pământ. În sfârșit, totul era perfect. Familiei lui nu i se mai putea întâmpla nimic rău niciodată. Dar bineînțeles că nici nimic bun nu i se mai putea întâmpla niciodată. Iar lui Farf, care acum începuse să doarmă iar noaptea, i se părea că a meritat toată osteneala. Pentru prima dată după incendiu, viața i se părea bună.“

Iată unde poate duce, în registru tragic-comic, frica. Un om pățit îi izolează pe toți cei pe care-i iubește ca să-i ocrotească. Dezumanizat de spaimă, îi dezumanizează pe cei din jur, care cad victimă iubirii lui conduse de frică. „Lars Farf, un tată și un soț tare fricos“ este o mică farsă, poate un pic prea evident moralizatoare, pe care însă ar trebui s-o citească toată lumea, fie că știe, fie că nu, că dragostea naște monștri. Face parte din volumul „Monstrul. Antologie de povestiri trăsnite“, recent publicat la Editura Nemira.  Autorul povestirii e George Saunders, unul dintre nenumărații scriitori complet necunoscuți în România. În același volum găsiți însă și autori familiari cititorilor de la noi. Printre ei, Nick Hornby, pe care  îl știți cel puțin din „Turnul sinucigașilor“ și, poate, din „Cum să fii bun“,„Slam“ sau „Totul despre băieți“. Franchețea lui plus combinația de umor și patetism sunt aceleași în toate aceste cărți. Pe Neil Gaiman îl știți din „Pulbere de stele“, „Băieții din Anansi“ ori „Cartea cimitirului“, iar pe Jonathan Safran Foer, din capodoperele „Extrem de tare și incredibil de aproape“ și „Totul este iluminat“.

Ce găsiți, de fapt, în această carte în care nume notorii stau alături de unele necunoscute la noi? Niște scriitori puși pe șotii s-au jucat și au născocit proze scurte hazlii, despre monștri cu chip de om, despre o țărișoară cât curtea unei case, de exemplu, despre mâncăruri rafinate, preparate din păsări imaginare, despre câte și mai câte ale copilăriei și ale chefului de joacă. A ieșit astfel un breviar al viselor și al suferințelor din copilărie, care e o treabă cât se poate de serioasă. Pentru Nick Horny, copilăria apare ca un teritoriu inaccesibil celor de altă vârstă. Un târăm fermecat, așa cum l-au văzut atâția și atâția scriitori, unde se întâmplă tot feluri de lucruri absurde și pentru cei mici, și pentru cei mari. Pentru Sam Swope, prezent în volum cu delicata povestire „Ultima dorință a lui Saymour“, copilăria se arată ca o realitate necunoscută și misterioasă, cu atât mai misterioasă cu cât trăiești în ea. Și nu ține în niciun fel de trecerea timpului. Nici pentru Neil Gaiman, căruia i se datorează probabil cea mai frumoasă și cea mai bogată povestire din volum, copilăria n-are nicio legătură cu vârsta și există în orice făptură cu chef de joacă, iar personajele lui, pitorești, neverosibile, carghioase, se avântă într-o căutare demnă de un basm convingător.

Într-adevăr, ciudații dintre paginile acestei cărți subțiri alcătuiesc o șleahtă de eroi sau mai degrabă antieroi numai buni de defilat prin visele copiilor de toate vârstele.  Monștrii de carton, gurmanzi care vor să guste din Pasărea Soarelui, apogeul în materie de gastronomie, districte închipuite în care dragostea e la fel ca în lumea reală, numai că are la dispoziție alte ustensile, trenuri trăsnite și lupte absurde se învârtesc într-un carusel din care vezi un peisaj cunoscut, și, totuși, atât de diferit. Numai bun de vizitat când simți că te sufoci la birou. Atunci cartea se poate folosi pe post de gură de oxigen. Și de multe ori e eficientă.

1337 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.