Copilul Tesla descoperă lumea

O carte într-o pagină

12 aprilie 2013

1:04

Scris de:

tesla„Ce este această lume?

Care este temeiul vieţuirii?

Asemenea gânduri se hârjoneau, ca pisoiaşii, în capul lui Milutin Tesla. Ca să ajungă inevitabil până la ultima, teribila întrebare – ce este „ce“? Aici gândul se potolea, căci preotul simţea o ameţeală.

– Gândul omenesc este un instrument practic, socotea Milutin Tesla. Gândul e ca un fierăstrău anume făcut să taie copacul. La fierăstrău poţi cânta cu arcuşul, dar nu asta‑i menirea lui.

Pe elevii săi îi sfătuia ca la un moment dat să înceteze a mai chibzui şi să ia o hotărâre.

– Eu, de pildă, explica el, eram pe cale să termin Academia Militară, dar am rupt‑o cu ea şi m‑am dus la preoţi.

Prima lui numire a fost la Senj, oraş bătut de vânturi, slăvit în cântecele de vitejie. La Senj le repeta enoriaşilor:

Ci vă rog şi vă sfătuiesc spre binele vostru, nu fiţi oameni proşti, ci să vă prisosească mintea, ci să luaţi înduhovnicirea înaintaşilor voştri din popor; purtaţi‑vă cum vă e felul, deopotrivă slobod şi înfrăţit…

Enoriaşii lui din Senj nu se uitau în gura popii cel luminat. Îl ocărau, învinuindu‑l că e nătâng şi bolând. Găsindu‑l vinovat de beteşugurile lor, voiau să‑l înlăture. Popa le răspundea că într‑o lume ca a lor omul nu poate dăinui sănătos.

Credeţi că mă leagă ceva bun aici? îi întreba tăios Milutin Tesla. Că m‑oi duce de‑aici taman în Basarabia, măcar că n‑am nimic de pierdut.

În loc de Basarabia, popa Milutin a fost strămutat în satul Smiljan, de lângă Lika.

În vremea şederii lui acolo, Milutin Tesla nu scăpa niciun prilej de a călări, atunci când pleca să spovedească bolnavii, chiar şi‑n nopţile de iarnă în care scânteiau ochii lupilor. După ce călărea îndelungat, popa îşi scutura zăpada de pe bunda de jder şi intra în coşmelia bolnavului. Se apropia de pat, se apleca peste muribund şoptindu‑i cu căldură: Acum trebuie să‑ţi deschizi inima şi să spui tot ce ai pe suflet, în şoaptă, căci Dumnezeu aude cel mai bine cuvintele zise în şoaptă. Şi oamenii aceia neciopliţi îşi deszăvorau sufletul, povestindu‑şi viaţa, ca şi cum nimeni altcineva nu o mai auzea. Mult timp după spusele de la spovedanie, popa stăruia zadarnic să le uite.

În casa troienită, Milutin Tesla citea mult. Citea despre căile ferate, războiul din Crimeea şi noul palat de sticlă construit la Londra. Pentru ziarul local popa din Smiljan a scris un text despre holera care s‑a întins din Dalmaţia până la Lika „precum uleiul pe masă“. A scris despre „piedicile fără de număr“ de care se loveşte un proteguitor al şcolilor naţionale din cele mai uitate eparhii ale Mitropoliei de la Karlovac. Pentru Jurnalul sârb a descris „minunatul fenomen“ atmosferic al luminii care apare chiar în ziua Sfinţilor Arhangheli Petru şi Pavel. Acesta arăta, scria uimit Milutin Tesla, ca un şuvoi de scântei, deopotrivă depărtat şi apropiat, de putea fi prins cu mâna.

Lăsând dungi sinelii, şuvoiul de lumină dispărea după deal. Se auzea apoi un vuiet de parcă se năruia un ditamai turnul, iar ecoul se prelungea până în sudul Velebitului. De la acel fenomen dumnezeiesc stelele

păleau. El stârnea în gloată tot soiul de superstiţii, iar unui observator mintos (pare‑se chiar Milutin Tesla) îi părea tare rău, căci nu îl putea privi pe săturate „dat fiind că apariţia de natură dumnezeiască dura cât ţi‑ai freca palmele“.

Mai întâi se ivea o arşiţă apăsătoare, apoi ploaia, ca spre seară să se însenineze:

Şi văzduhul era ca de gheaţă, cerul râdea, iar stelele sclipeau ca mai an; străluceau brusc dinspre răsărit, apoi, pârjolite parcă de trei sute de raze, se târau înspre apus, se mistuiau, natura oprindu‑se‑n loc…

Parlamentul lumii

Copiii se speriau de fiecare dată când tatăl se preschimba. Când îşi pregătea predica duminicală, Milutin le interzicea celor ai casei să‑i deschidă uşa camerei. Dindărătul ei răsuna vocea de bas furibundă a tatălui. După care se auzeau o voce blândă de femeie şi iarăşi un strigăt necontrolat. Ascultătorul putea să jure că în acea încăpere erau mai mulţi oameni. Propovăduirea era ca la teatru. Djuka Tesla şi fiii lui îl urmăreau înfricoşaţi pe Milutin, închis în odaie, certându‑se cu sine, schimbând vocile. Nici fiicele nu s‑au încumetat vreodată să‑i deschidă brusc uşa, temându‑se să nu‑şi vadă tatăl preschimbat într‑o arătare necunoscută. De după uşa aceea banală, care brusc devenise însă tainică, popa şoptea în germană şi striga în sârbă. Se răstea în maghiară şi ameninţa în latină. Pe fundalul acelor voci, cineva mormăia în slavona bisericească.“

(Fragment din romanul „Tesla. Portret între măști“ de Vladimir Pištalo, publicat la Editura Nemira)

867 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.