De la Omar Bongo la Faust

Exclusiv Politic

20 februarie 2013

11:43

Scris de:

Ilie Gheorghe in spectacolul „Faust”, regia Silviu Purcarete

Ilie Gheorghe in spectacolul „Faust”, regia Silviu Purcarete

Omar Bongo. Un fel de Ceauşescu al Gabonului. Bongo a decedat în iunie 2009  şi este un personaj fabulos. A condus Gabonul timp de 42 de ani şi  pare venit dintr-un ev mediu intricat în vremurile noastre. S-a aflat în mijlocul unui scandal ce a cutremurat Franţa cu puţin înainte de moartea lui, scandal început când s-a aflat că a finanţat campania electorală a lui Chirac în 1981. Dincolo de faptul  că  polemica se purta ca şi cum era de la sine înţeles ca această ţară (ca şi alte foste colonii de pe continent) să fie terenul de vânătoare  al oricărui preşedinte francez, s-a prefigurat portretul unui personaj demn de un roman picaresc post-modern.

Omar Bongo s-a născut într-o familie de 12 copii în Congo – Brazaville în anii ’30. Gabonul si Congo erau pe atunci aceeași entitate-colonie franceză. Urmează şcoala secundară şi, odată terminat serviciu militar, intră în serviciile secrete franceze şi în anturajul lui Leon Mba, devenit preşedinte după declararea independenţei (1960)  cu susţinere militară franceză. La moartea lui Mba, în 1967 puterea este preluată de şeful lui de cabinet, acest Bongo care va „domni democratic” cu complicitatea francezilor până în  iunie 2009. Ajuns la butoane, Bongo fondează Partidul Democratic Gabonez, devenit unic până în 1990.

Dar de ce este un erou al timpului nostru Omar Bongo?

În 1965 devine franc mason, iar puţin mai târziu se botează catolic şi este primit chiar de Papa Paul al VI-lea. În 1973 nu pregetă şi se converteşte la islam luându-şi numele de El Hadj Omar Bongo pentru a intra în graţiile Organizaţiei ţărilor exportatoare de petrol. După 1989, când zidul Berlinului se prăbuşeşte,  semn definitiv al căderii comunismului este „împins” să accepte şi el multipartitismul. În 2004 revine la numele tatălui, Ondimba şi se renumeşte Omar Bongo Ondimba.

Acest caz tipic de supravieţuire geopolitică te face să râzi, dacă n-ar fi de plâns. Are ceva tragic, cinic şi aruncă o perspectivă nu prea roz asupra acţiunii de genul real politik. Bineînţeles că a plătit mereu în stânga şi în dreapta  menţinerea la putere, mai ales susținerea franceză. Nimic contradictoriu să treci de la catolicism la islam. Normal că a finanţat un candidat la Preşedinţie în 1981, pe Chirac, devenit preşedinte mult mai târziu între 1995-2007. Natural că Bongo a fost reales prin fraudă în 2007 şi  s-a menţinut la putere până a murit de cancer  doi ani  mai târziu fără să numească un succesor.

Iată încă o faţetă a  lumii noastre dezvrăjite în registrul de interpretare al lui Spengler. El afirma despre sufletul faustian că este sufletul culturii europene. Însă  un destin ca al lui Omar Bongo arată că el, sufletul faustian are o „distribuţie” universală, iar semnarea pactului cu diavolul se face ori de câte ori este nevoie şi cu orice ipostaziere a acestuia. Cultura etică în care am fost educaţi, valorile dictate de binele comun  despre care credeam că fac parte inevitabil din ADN ul nostru civilizational, au termenul de valabilitate expirat.

În arenă gladiatorii spaţiului public sunt împărţiţi în două tabere care se detestă reciproc. Hamletienii, încă ataşati spiritualităţii, interogaţiei legate de ideal, perdanţii de serviciu şi tartuffienii, cei care invocă etica pragmatismului acţiunii politice . Aceştia, după modelul lui Tartuffe spun ceea ce electoratul, publicul vrea să audă. Pentru ei supremul argument sunt, rezultatele, obiectivele atinse.  Însoţiţi discret de asistenţă mefistofelică,  tartuffienii câştigă mereu chiar ţinând în mână biblia, cu privirea smerită în pământ, făcându-şi cruce în orice situaţie, manipulând fără rezerve comunicarea şi strategiile de imagine.

Revenind la Bongo nu vom şti niciodată dacă avea şi alte opţiuni în afara pactului cu diavolul. Şi de fapt aici suntem; în faţa unei întrebări care ne somează pe fiecare la o clarificare. Mai există posibilitatea să reuşeşti fără să înmoi pana în sânge pentru a semna blestemata înţelegere?

Etichete: , ,
1652 vizualizari


2 Comentarii

  1. marina andreescu spune:

    Asa cum spunea cineva pe facebook comentand acest articol Faust a facut istoria. Dar azi Tartuffe nu are concurenta.

  2. matei spune:

    asa e.fara pactul cu diavolul nu reusesti

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.