Dependența de muncă, efecte și cauze. Tu ești workaholic?

Social Special

22 aprilie 2013

16:38

Scris de:

workCe înseamnă a fi workaholic, care sunt simptomele și cât de răspândit este fenomenul în România. Un material publicat în Business Magazine arată că mai bine de jumătate, chiar spre 60%, dintre românii cu poziţii de management, fie de executive director sau de vicepreşedinte, lucrează cel puţin 50 de ore pe săptămână, cu o medie care ajunge chiar şi la 12 ore în fiecare zi, conform unui studiu realizat recent pe tema workaholicului român de firma de consultanţă în domeniul resurselor umane HART Consulting, pe un eşantion de 100 de angajaţi şi manageri.

Numai că sindromul dependenței de muncă este cu mult mai răspândit și nu are de-a face neapărat cu poziția de management și nici nu atrage după sine o recompensă salarială care să-l justifice întrucâtva. Doar în anumite cazuri…

Fenomen profund anormal, care afectează de mult alte zone ale lumii, workaholismul a ajuns și la noi și se instalează. E celebru cazul tinerei despre care s-a scris că a murit de epuizare, în urmă cu câțiva ani, chiar dacă în situația respectivă adevărul era undeva la mijloc… Cazul în sine a însemnat un semnal de alarmă, dar, din păcate, de atunci lucrurile nu s-au îmbunătățit. Dimpotrivă.

Viața personală este în mare parte anulată. Viața „personală” ajunge să însemne orele petrecute la serviciu, de obicei în fața computerului, în clădiri de sticlă și beton în care de multe ori fereastra e la distanță și respiri aerul de la climatizare. Vară, toamnă, iarnă, seară sau dimineață sunt anulate, oamenii „cresc” precum florile în sere și ajung să aibă fragilitatea lor.

Orele interminabile de la serviciu, prelungite până târziu în noapte, prelungite și acasă, atunci când nu ai apucat să termini la serviciu tot ceea ce aveai de făcut, pentru că trebuie, pentru că ți se cere, pentru că ești ambițios sau pentru că n-ai încotro… se transformă încet, încet în singura ta viață. Și creează dependență. Treptat, îți pierzi bucuria și plăcerea de a sta, îți pierzi antrenamentul absolut firesc de a te plimba fără să faci nimic și se instalează sentimentul de vinovăție că stai. Că pierzi timpul… Cercul este închis și un element îl determină pe celălalt, adică viața personală încetează să existe din cauza jobului/ joburilor, iar jobul te acaparează tot mai tare, ca un monstru care-și întinde tentaculele până nu-ți mai lasă nimic. Și, dacă nu muncești, nu mai știi să trăiești.

Extrem de subtilă această formă de dependență, cu atât mai mult cu cât ai tot timpul scuza că faci lucruri, că le faci ca să supraviețuiești, că e ceva folositor. Dar când anume limita aceea fină se transformă din „e bine să” în „nu pot fără”?!

„Workaholicul român lucrează până la 50 de ore pe săptămână. Aproximativ 92% dintre angajaţii care au participat la cercetare s-au încadrat aici. Mai mult, lucrează şi în weekenduri şi îşi verifică cel puţin o dată emailul de serviciu în afara orelor de program”, explică Mădălina Bălan, managing partener în cadrul HART Consulting, în Business Magazine.

Iar patronii profită din plin și chiar alimentează acest tip de comportament, inducându-i angajatului adesea un sentiment de vinovăție, alteori de panică, uneori cuplat cu un fel de a-l motiva/ ambiționa nu neapărat material. Dar atacul la neuroni de acolo începe. Și, cum microbul este răspândit acum mai ales în rândul managerilor, are toate șansele să coboare și să se infiltreze tot mai mult în societate, pe ideea „peștele de la cap se împute”. Care sunt câștigurile și care sunt pierderile provocate de această dependență de muncă e un subiect pentru un roman SF, ce va deveni foarte repede „realist”.

4502 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.