Despre prietenie. Un mărțișor anticipat

Special

25 februarie 2013

11:59

Scris de: and

EDUARD FLORIN TUDOR

Despre prietenie s-au scris tratate, Antichitatea având unele dintre cele mai frumoase descrieri ale prietenului adevărat. Cine ne este prieten? Din ce se compune prietenia? Avem toți deschiderea spre prietenie? Sunt întrebari pe care mi le-am pus și cărora le-am găsit răspuns în viața reală. Dincolo de filosofi și înțelepți rămâne cotidianul trăirii.

În rândurile ce urmează voi exemplifica prietenia, printr-o primă imagine luminoasă. O figură a fraternității care a rezistat timpului; prietenia dintre mine și această fată, mai apoi femeie,  a înfruntat timpul. Deci, despre prietenia la feminin, despre prietenia mixtă. Cea care m-a urmat în Franța, prietena pentru care frontierele nu au existat. Despre Ada. Viața ei este însăși prietenia, așa cum o trăiește ea, în diversitatea ei prolifică.

Ada. Pe Ada o cunosc de 35 de ani. Suntem prieteni de la grădiniță, de la 3 ani. Întotdeauna am fost prieteni, prin fire nevăzute, la bine și la rău. Fiecare a avut un umăr pentru durerea celuilalt, pentru întrebările celuilalt. Fiecare a pus doar întrebările care ajutau la ieșirea celuilalt dintr-un impas. Sfaturile sincere ne-au ajutat, pe fiecare în parte, în atâtea decenii de prietenie, să ieșim din cercul sinuos al interogațiilor. Să ne luminăm drumul cu o altă perspectivă, obiectivă, dar luminată de empatie,  căci fiecare îl cunoștea foarte bine pe celălalt, cu acele cotloane ale sufletului nedescoperite lumii, cu experiențele dureroase trăite în tăcerea unei bune educații. Buna educație impune mereu multă tăcere.

În școala primară eram concurenți în aceeași clasă, dar concurența nu a falsificat și nu a împiedicat prietenia. Mai târziu, când am început sa înțelegem lumea, vorbeam despre cărți, despre lume, despre viață. Ada mi-a dat o metodă de învățat limba spaniolă (dar nu am evoluat niciodată în această cultură), cărți despre Cioran la adolescență, dar și multe altele. Eu nu mai țin minte ce cărți îi dădeam. Literatură? Ne împărtășeam în acea perioadă a incertitudinilor și a formării opiniile despre lume. De fapt, acum, matur, îmi dau seama că ne formam lumea, că ne formam reciproc unul pe celălalt. Din interogații și împărtășirea sinceră a opiniilor, chiar divergente, se năștea universul nostru.

Ada a vrut să fie psiholog și a ajuns. Studiile de la Universitatea București, în anii 90,  în afară de cultura ei generală imensă, de faptul că este poliglot, au ajutat-o în Franța să facă direct un Master II în probleme de imigrație și emigrație. A lucrat întodeauna cu cei care nu aveau nimic, le-a dat din căldura ei, din disponibilitate. Un fel de mucenicie a oropsiților lumii moderne. A lucrat și lucrează în Franța, la Paris, cu cei care nu au voce. S-a construit și a luptat să fie o voce a celor tăcuți și fără putere. A celor ce nu au nimic: nici țară, nici familie, nici limbă. Un sacrificiu cultural asumat: să te pui la dispoziția celor neajutorați pentru a-i ajuta să-și facă o viață, să își răspundă la întrebarea: Dar eu cine sunt aici, în această altă țară care nu este a mea?

Mereu mi-am pus întrebarea câtă putere interioară trebuie să aibă Ada ca să le poată da atât de mult celorlați, să îi ajute să-și refacă un univers în care să-și regăsească reperele. Putere enormă, suflet cât lumea aceasta, căci Ada este o femeie fragilă, minionă, pe care cine o vede nu ar crede-o în stare de atâta putere interioară. Ca o trestie ce nu s-a rupt niciodată sub puterea vântului, care nu a făcut niciun compromis: a luptat cu viața, cu nespusul ei și le-a domesticit. Și ea face parte dintre cei tăcuți: dar tăcuții ce fac pentru celălalt tot ceea ce lumea noastră ar trebui să facă pentru aproapele. Ada reconstruiește zilnic, în tăcere, o lume mai bună pentru celălalt. Fără orgoliu. Într-o normalitate pe care numai cei cu o inimă prea mare o înțeleg.

Pe Ada, după câțiva ani de tăcere, am reîntâlnit-o la Paris. Prietenia ei mi-a oferit reconfortul sufletesc atunci când treceam prin momente dificile cauzate de o mare pierdere personală.  În tăcerea faptei, ea m-a ajutat concret când ceilalți se retrăgeau. Grație Adei am putut continua, pot continua și acum, căci a fost omul potrivit la locul potrivit, aici, în Franța, deși acum ne despart vreo 600 de kilometri.

Sacrifiicile pe care doar ea le cunoaște au fost nu numai pe altarul prieteniei – e greu sa ajuți când îți e și ție destul de greu- ci și pe altarul vieții. Și-a urmat idealul, a sacrificat totul, și-a împlinit iubirea pentru R., luptând ca o leoaică. A făcut posibil imposibilul. S-a uitat de multe ori pe ea, doar ca să reușească să concretizeze o frumoasă și unică poveste de dragoste pe care o citim doar în romane. Ada a făcut-o reală. Iar lupta ei are de câțiva ani un nume faimos: micuța și frumoasa A.

Sunt oameni care nu se gândesc la acel eu, ci doar la noi. Ei fac prietenia. A face înseamnă a da. Fără a aștepta egoist ceva în schimb. Fără a se dilua în ceilalți. Ada, ție și celor ca tine eu vă spun prietenește: Mulțumesc!

1337 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.