„Domestic” sau comitetul de bloc, scenă de familie

Cultură Epoca de weekend Special

31 martie 2013

11:26

Scris de:

UN FILM PE SĂPTĂMÂNĂ

domestic1În weekend trebuie să faci ceva pentru tine. Fiecare dintre noi este ceea ce citește, ce vede, ce ascultă. În weekend, Epoca.ro te invită să (te) descoperi…

După „Pescuit sportiv” și „Din dragoste cu cele mai bune intenții”, Adrian Sitaru iese acum pe piață cu al treilea lungmetraj, „Domestic”, o comedie despre „oameni care mănâncă animalele pe care le iubesc şi animalele care iubesc oamenii necondiţionat”, așa cum a fost prezentat de producători. Prezentare, care, din păcate minimalizează și subiectul filmului, și realizarea lui. Ceea ce nu înseamnă că în sală n-am auzit voci critice și revoltate pe motiv că un asemenea film/ proiect/ scenariu au primit finanțare de la CNC… Alții, în schimb, erau încântați pe ideeea că „uite, dom’le, se pot face și la noi filme mai puțin încrâncenate, o comedie mai frumoasă așa, pentru publicul larg, nu numai producții de-alea hard, pentru festivaluri.

Adevărul e că filmul lui Sitaru e departe de a fi doar o comedie pentru publicul larg. Și, în fapt, e departe de a fi doar o comedie, chiar dacă are și scene să le spunem amuzante. E mai degrabă un amestec de dramă și absurd care ajunge în zona umorului negru al vieții noastre de zi cu zi. Filmul are o mare „problemă”. Vorbește despre… „nimic”. Dar, cum ar zice Cehov, marile opere sunt și despre „nimic”. Despre nimic și despre tot. Tot universul lumii noastre de locuitori într-un mic bloc dintr-un mic cartier dintr-un oraș din România actuală este surprins în cele aproape 90 de minute cât durează „Domestic”. O privire scurtă și cuprinzătoare aruncată în interiorul lucrurilor și al vieților noastre, cu o impecabilă surprindere a detaliului și a relațiilor de cuplu atât de bine definite de la o familie la alta, de la un apartament la altul, tiparele umane de lângă noi, cei cu care ne întâlnim zilnic, cei care suntem zilnic, spațiile în care locuim, fiecare în funcție de venituri, lucrurile pe care le facem, le spunem, le gândim, totul e în „Domestic”. O impecabilă oglindă așezată în fața unei lumi din care adesea uităm că facem parte. Un zâmbet înflorește în colțul gurii când începe scena cu ședința de bloc, la care președintele de bloc e pus la colț de tot comitetul pentru că nu ia atitudine împotriva vecinei care ține câinele maidanez pe preș în fața ușii și câinele face pipi pe unde apucă… Îi găsiți aici și pe vecina guralivă, și pe doamna în vârstă eventual fostă profesoară, ofuscată și cu atitudine intelectuală distantă, și pe vecinii amabili care vor să dea o mână de ajutor și se oferă să ducă animalul undeva într-un adăpost, ca să salveze comitetul. O mică junglă în care trăim cu toții, un mic univers atât de clar românesc, până în măduva oaselor, că într-adevăr devine comic.

Și apoi începe absurdul. Fetița președintelui de bloc, într-o scenă de familie absolut delicioasă, după ce mama aduce acasă o găină vie, iar tata refuză s-o taie, sacrifică singură găina pentru 50 de lei primiți de la tata. Și pe urmă, în mod misterios, moare într-un accident. Tot universul se întoarce pe dos. Toată tristețea dispariției unui copil distruge familia, distruge relația cu soția și scoate la iveală din nou, caracterul oamenilor din jur, pe ideea „lumea-i cum este și ca dânsa suntem noi”. Familia celor doi, interpretată de Adrian Titieni și Clara Vodă (în rolul fetiței Ariadna Titieni), este tipică pentru omul de mijloc din România actuală, cu o casă frumoasă, după standardele actuale, mobilată ca în pliantele Mobexpert, un apartament mare, în care totul are un anume stil, și în spatele cărora recunoști un împrumut la bancă pentru renovare.

În schimb, celălalt cuplu, interpretat de Gheorghe Ifrim și Ioana Flora, este tipic pentru familia relativ săracă, în care ea gătește întruna într-o bucătărioară mult mai sărăcăcioasă, cu oale tipice de la piață, și când nu gătește face curat. Oameni simpli, care au făcut un copil, dar nu (mai) știu să se iubească, ci doar să conviețuiască. El (iar Gheorghe Ifrim, cu siguranță un rol care-i vine mănușă) e tipul bărbatului cicălitor și care le știe pe toate, care îndrugă într-una verzi și uscate, dar nu e băiat rău. Ea, femeia care tace și pare că suferă, dar care e evident în mediul ei cel mai bun, condamnată pe viață la singura viață pe care știe să o trăiască. Excelentă scena de la masă din noaptea de Crăciun – Marian Râlea, Natașa Raab, Gheorghe Ifrim și Ioana Flora – în care mesenii discută despre Iisus și extratereștri, moarte și viață. O filosofie impecabilă, printre chiftele și îmbucături de tocană de iepure. Plus discuția tipică despre „ai ținut post”, „n-am ținut, dragă, că e greu cu serviciu…”

Toate aceste relații și în planul doi multe altele între locuitorii din bloc sunt urmărite în detaliu. Și absurdul morții unui copil rămâne până în final într-o interesantă ambiguitate de genul „A fost sau n-a fost”. Cert e că aproape nici nu contează. Contează doar plăcerea de a plonja în aceste mici universuri casnice cu voluptatea vânătorilor de intimitate în care ne-a transformat lumea în care trăim și noi pe ea…

1567 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.