Dragobetele, erou național

A fost odată

24 februarie 2013

9:51

Scris de: and

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti… Așa începe povestea al cărei erou, Dragobetele, a transformat iubirea în prilej de sărbătoare, o sărbătoare care serbează dragostea în fiecare an, pe 24 februarie. Legenda ne vorbește de un anume, Dragobete Iovan, feciorul Babei Dochia, jumătate om jumătate, jumătate ființă nepământeană, care colindă lumea, răspândind în jur dragoste și bucurie și pe care oamenii nu-l pot vedea din cauza pervertirii sufletelor lor. De ziua lui se petrecea, iar tinerii își uneau destinele prin căsătorie. Alte legende spun că această făptură se numea Dragomir și era un păstor ce cutreiera munții alături de Baba Dochia.

Studiile întreprinse de cercetătorii români (nu britanici), arată că acest personaj, Dragobete,  înrudit prin ceea ce reprezintă, cu Eros, zeul grec al iubirii și Cupidon, zeul roman al dragostei,  este o creatură mitică, “un tânăr, voinic, frumos și bun”, dar și o sărbătoare închinată zeului dragostei cu același nume. Etimologic, există mai multe variante prin care se explică originea numelui acestei sărbători. Fie provine din “dragu-bete” (dragu = adunare, mulțime), fie în urma adaptării de către români a numelui sărbătorii care în slavă se numește Glavo-Obretenia și  pe  care aceștia au “transformat-o” în “vobritenie”, “rogobete”, “dragobete”, ajungând în cele din urmă în forma etimologică din zilele noastre. Alte cercetări, propun ca origine a acestui nume cuvintele de origine slavă “dragu” și “biti” care s-ar traduce prin “a fi drag”, ori  cuvintele dacice “trago” (țap) și “pede” (picioare). Se spune că de Dragobete pe dealuri se aprindeau focuri în jurul cărora flăcăii și codanele din sat stăteau la vorbă, iar tinerii se înfrățeau împreunându-și crestăturile făcute pe braț.

Femeile ce munciseră în acea zi erau prinse de Dragobete și făcute de râsul lumii. Conform tradiției, pe 24 februarie, feciorii și fetele satului, în straie de sărbătoare se strâng la biserică și pleacă prin crânguri și zăvoaie în căutarea florilor ce se ivesc după iarnă. Fetele mari strâng de cu seară ultima  zăpadă “zăpada zânelor”, pe care o topesc spre a o folosi de-a lungul anului la descântece și frumusețe. Se crede că Dragobetele sporește belșugul în case, aduce noroc și îi ocrotește pe tinerii ce se sărută în această zi.

De Dragobete, nu trebuie să tai animale, pentru că se strică rostul împerecherilor, iar bărbații nu trebuie să le supere pe femei sau să se certe cu ele pentru că altfel vor avea ghinion tot anul. Se mai spune că nu  se coase în ziua de Dragobete și nu se iese pe ogor la muncă, cei bătrâni trebuie să aibă grijă de păsările cerului și de animalele din gospodărie, iar casa și odăile se primenesc spre a cunoaște sporul.

Etichete: ,
1235 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.