E atât de frumoasă viaţa

Exercițiu de gândire

7 februarie 2013

1:15

Scris de:

Constantin NoicaTrăim în era vitezei. Suntem oamenii informației și, adesea, victimele ei. Fără gândire, informația nu poate duce la cunoaștere. Fără cunoaștere, suntem neputincioși.

Zi de zi, cotidianul Epoca.ro își invită cititorii la un exercițiu de gândire, pornind de la o opinie »pe o temă de actualitate, exprimată de o personalitate a timpului nostru sau de un gânditor din vremuri apuse.

„Stăteam de cîtăva vreme într-un bloc. Deasupra mea era o nuntă. Dansau, dar fără nici un ritm parcă. Din cînd în cînd o voce răguşită se ridica peste celelalte; probabil cîntau un refren. Un geam se spărgea, cu zgomot. Ce haos o petrecere, ce absurditate! Dar aşa este şi dinăuntru? Totul se organizează privit de acolo, şi ritmul dansuluie ritm, iar vocile sînt una, ba chiar gea-mul acela care se sparge intră în desfăşurarea petrecerii. Există o lege de creştere interioară a petrecerii, întocmai cum cresc lucrurile în scena în care se sparge, trebuie să se spargă, vasul din Idiotul lui Dostoievski. Cei dinăuntru cunosc legea aceasta de creştere, iar pentru ei totul se ţine, chiar și excesul; în timp ce pentru cel de afarătotul e haos. Aşa trebuie să fie cu cei care judecă din afară orice acţiune, orice fapt de viaţă: stau la alt etaj. Și-mi dau seama, cum stau treaz în noapte, ce adînc fapt de viaţă e o petrecere. Cine spunea că nu se poate «povesti» un bal? E aproape un miracol, ca orice fapt de viaţă. E atît de frumoasă viaţa, cu creşterea ei spre nu ştii ce! O creştere riguroasă, geometrică, strictă, ca în Bach — spre nu ştii ce.

A doua zi întâlnesc un cunoscut din bloc. «Ce frumoasă e viaţa!» exclam eu destul de abrupt. «Ai fost ieri la nuntă?» mă întreabă el.

(Constantin Noica, Jurnal filosofic)

664 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.