EȘECUL “ELITEI” ROMÂNEȘTI

Politic

22 noiembrie 2012

11:22

Scris de:

Îmi amintesc destul de bine de celebrul tur doi al alegerilor prezidenţiale din 2000, în care s-au confruntat Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. Majoritatea ziarelor şi în general mass-media, partidele ce au intrat sau n-au intrat în Parlament, ca și formaţiunile ce sunt numite îndeobște organizații ale societății civile s-au pronunțat, de voie, de nevoie, în favoarea lui Ion Iliescu. Îndemnul românesc de a alege, dintre două rele, pe cel mai mic, a funcţionat, atunci, din plin.

Am încercat în acea perioadă să fac mici “sondaje” pe cont propriu, întrebându-i pe câțiva tineri ce-mi erau cunoscuți de ce au votat cu Vadim. În lipsa unor argumente temeinice, mi s-a îndrugat ceva despre corectitudinea și cinstea lui Vadim, despre promisiunea lui că îi va “rade” pe corupți, despre necesitatea de a încerca “altceva” în România. Și nu în ultimul rând mi s-a părut că există printre unii tineri, sătui de demagogia fără nici o acoperire privind “tineretul” și ”viitorul țării”, un fel de frondă, aproape ca un curent sau o “modă” de a merge pe mâna lui Vadim (chiar și în cazul unora care erau, paradoxal, departe de a crede în el), pentru a fi împotriva celorlalți, care i-au dezamăgit atât de mult.

Eu însumi am fost în mai multe rânduri “beneficiarul” unor minciuni grosolane ale lui Vadim, emise prin “România Mare” cu o nerușinare fără egal, așa că a auzi pe cineva vorbind fără să clipească despre “cinstea” acestuia mi se părea un lucru aproape incredibil și foarte greu de digerat.
Atunci, ca şi acum, lumea românească aștepta şi aşteaptă cu o anumită nelinişte, amestecată cu lehamite şi sastiseală, ce se va întâmpla la alegeri. Starea de fapt a politichiei româneşti pare să fi fost deja întoarsă pe toate fețele și fără îndoială că se vor mai scrie multe pogoane “analitice” și se vor mai dezbate multe “cauze”, dar impresia dominantă care mă urmărește e că s-au evitat cu o cunoscută superficialitate și cu o abilitate pe măsură analizele profunde și “responsabile”, cum le place unor politicieni să spună. Unii perdanți și-au dat demisia sau au abandonat, cu speranța nemărturisită că vor fi “rechemați” în aceleași funcții, alții nici măcar nu s-au gândit la așa ceva, ca și cum s-ar situa deasupra vinovățiilor și, în sfârșit, o altă categorie a găsit cu cale să numească țapi ispășitori pe te miri cine.
Dacă în privința politicienilor lucrurile sunt cât de cât clare, cel puțin pentru cei ce vor să le vadă, în schimb n-am văzut sau poate n-am avut șansa să văd o cât de mică referire la responsabilitățile ce-i revin „elitei” intelectuale românești. Țin să precizez însă că am în vedere acea “elită” care s-a autointitulat sau s-a proclamat astfel, cucerind (și se cam știe cum, dar în nici un caz totul) ziare și reviste, edituri, poziții-cheie în televiziuni, în comitete și comisii naționale și internaționale, devenind itineranţi în colocvii și simpozioane pe meleagurile noastre și mai ales pe alte meridiane ale lumii, “directori de opinie” sau chiar de “conștiință”, lideri ai unor organizații ale societății civile, președinți sau măcar vice-președinți te miri unde ș.a.m.d. În general, cu incredibil de puține excepții, această “elită”, care a avut destule mijloace de a influența în bine opinia publică românească, a avut o prestație civică lamentabilă, semănând confuzie, preocupată mai mult să demoleze valori (mai vechi sau mai noi – Eminescu fiind o țintă predilectă, o “urgență” pentru ei), în loc să încerce să consolideze puținele “autorități” naționale adevărate care ne-au mai rămas, gureși, intriganți și imbatabili atunci când își apără interesele de castă. Dar cauza principală a acestei prezențe civice mai mult dăunătoare decât benefică, am mai avut ocazia să o spun, a fost necunoașterea aproape totală sau doar superficială a realităților românești, atunci când n-a fost vorba, nu de puține ori, de rea-credință. Românii s-au văzut astfel lipsiți de o adevărată elită în toată această perioadă tulbure a „tranziţiei”, lipsiți de autoritatea unor adevărați lideri spirituali și culturali, în care să creadă și pe care să-i urmeze, în loc să bâjbâie și să rătăcească prin “pustie”, urmând falși profeți.
Nu vreau să se creadă ca România nu are acum personalități care să poată constitui oricând o elită autentică, numai că ele au fost marginalizate, cu alte mijloace, mult mai rafinate, decât cele folosite în regimul comunist.
Îmi e la îndemână un mic text al unui important scriitor rus din secolul al XIX – lea, A.N. Ostrovski: “E preferabil, ca atunci când rușii se văd pe scenă, să se înveselească nu să se întristeze. Cenzori de moravuri, fii sigur, se vor găsi destui, întotdeauna. Ca să meriți dreptul de a educa un popor, fără a-l jigni, trebuie ca mai întâi să-i arăți calitățile”.
În contrast cu această nobilă atitudine intelectuală, unii reprezentanți ai “elitei” românești se supără din când în când pe popor, care nu se ridică la înălțimea pretențiilor lor și, în consecință, nu-i merită. Mă limitez la doar două exemple- primul al unui reprezentant al acestei “elite”, altfel intelectual ajuns la o vârstă venerabilă (“amănunt” ce nu l-a ajutat să priceapă prea multe din societatea românească, ceea ce nu l-a împiedicat în ultimii ani să debiteze cu seninătate și cu ”intransigență” numeroase inepții politice), care după alegeri găsea că rușinoasa înfrângere a polului dreptei în 2000 se datorează în primul rând faptului că românii au rămas un popor de țărani, incapabili să discearnă și să opteze pentru adevărata democrație. Iar foarte recent, un altul, ce umple seară de seară ecranele televizoarelor, declara, cu o „seninătate” iresponsabilă, că românii sunt un popor lipsiţi de memorie. Ca și cum ei n-ar mai fi de mult români, ci “aristocrație” occidentală, daca nu cumva “extratereștrii”.

 

Sursa foto: Wikipedia

1039 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.