Este o lume a absurdului creată de actualii lideri

Exercițiu de gândire

23 ianuarie 2013

1:00

Scris de:

Adrian PaunescuDe ce avem acestă tendinţă bolnăvicioasă de a ne nega valorile?

Până la un punct este acumularea de otrăvuri care trebuie cumva consumate. Generaţia noastră, de fapt a lui Nichita şi ulterior a mea şi a lui Ioan Alexandru, nu puteam nega deoarece noi nu aveam atunci acces la cărţile lor, ale lui Blaga, Ion Barbu. Citeam pe furiş, dar noi negam regimul citind acele cărţi. Mi se pare că era o treabă mult mai curajoasă. Când povestea Alexandru cum l-a însoţit pe Blaga la mormânt, în camionul în care mâinile lui degerau pe oblon, pentru noi a fost un eveniment de epocă. Citeam ca să ne întoarcem la marii noştri poeţi. Nu am avut timp să-i şi scuipăm. Abia am apucat să-i onorăm şi să-i salvăm de buldozerele formalismului bolşevic.

Credeţi că lucrurile se vor reaşeza, că vom scăpa de această vulgaritate?

Nu. Este probabil destinul lumii să păstreze cam aceleaşi proporţii ale unei întregi existenţe şi să păstreze chiar şi mirările noastre. Aşa stau lucrurile.

Mulţi au o nuanţă de ironie în glas când pronunţă termenul „scriitor”. Este asta o formă de negare a importanţei intelectualului în societate?

Păi de ce să căutăm tocmai acolo, când chiar autorităţile cele mai înalte îşi demonstrează ura faţă de demnitatea autorilor?  De pildă, chestia cu drepturile de autor. Astea sunt pedepsele lui Băsescu pentru autori. Este o lume a absurdului creată de actualii lideri. Nu mai ştiu ce să facă să izgonească poporul din România, şi mai ales intelectualii.“

(Fragment din interviul lui Gelu Diaconu cu poetul Adrian Păunescu, realizat în august 2010 și publicat în ziarul Ring)

825 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.