“Eu cu cine să nu votez?”

Politic

22 noiembrie 2012

11:16

Scris de:

În Moldova, dar poate că nu numai acolo, s-au semnalat acum mai bine de un deceniu, în „tranziţia” noastră (termen altfel genial, menit să justifice şi să acopere orice ticăloşie), cazuri de pelagră, o boală a subalimentației sau a unei alimentații bazate aproape exclusiv pe făină de mălai și pe care o credeam refugiată doar în proza lui Zaharia Stancu, mai ales că ea pare a fi fost eradicată până și în Africa. Astfel de “fapte diverse” cutremurătoare dintre atâtea altele de care aflăm zilnic, într-un fel sau altul, în toţi aceşti ani, fapte și nu vorbe, nu calomnii, nu ”scorneli” ale imaginației ziariștilor dovedesc, dacă mai trebuie dovedit ceva, nu doar cât de prost, ci mai ales cât de iresponsabil a fost guvernată și administrată țara, la care se adaugă, desigur, infernalele decenii ale bolșevizării României.

Din când în când, ca și în regimul Ceaușescu, chiar dacă mai nuanțat, mai cu fereală, se caută ”vinovați” și țapi ispășitori, arătându-se cu degetul spre anumite categorii de intelectuali, cu precădere spre ziariști. Ei ar fi principalii vinovați de toate relele, ei exagerează și sluțesc realitatea, ei vin cu tot felul de viziuni ”catastrofice” și ”sumbre”. De câte ori nu mi s-a reproșat, uneori cu un ton tăios, că proza mea e prea ” cenușie”, prea ”neagră” și că nu știu, sau mai degrabă nu vreau să văd și ceea ce era ”pozitiv”, “realizările”… Dacă le-aș fi “văzut” atunci, acum aș fi fost acuzat, de către vechi și noi “comisari” culturali și politici (am mai folosit termenul, recunosc că îmi place), că am lăudat un “morman de fiare vechi”, ba și mai grav, că am fost “colaboraționist”. Ceea ce “atunci” părea să fie rău pentru mine, azi ar trebui să fie bine, dar din păcate acum nu mai contează, “melanjul” e atât de consolidat iar confuzia atât de impecabil organizată (căci, zică cine ce-o vrea, dar în acest domeniu excelăm), încât s-a lansat până și ideea că orice încercare de limpezire e dinainte sortită eșecului.
Revenind la ziariști și la presă, sigur că se pot spune tot felul de lucruri, și mai bune și mai rele. În primul rând, când vorbim de mari “entități” și vaste domenii, e riscant să le privim prea omogen și unificator. Și la noi, ca pretutindeni în lume, există gazetari proști, “căzături”, “caracudă”, “maidanezi”. Dar există și destui gazetari buni, stimabili (pentru care încă onoarea contează), după cum există chiar și câțiva mari ziariști. Există, de asemenea, publicații bune, serioase, pentru care adevărul și probitatea în presă sunt importante, după cum, și asta o știe mai tot românul, există și gazete de scandal, “efemeride” penibile sau chiar și “foi” imunde, greu de catalogat într-o categorie au alta, care servesc de obicei interesele unor patroni maniacali sau în orice caz nu tocmai “zdraveni” la cap. A apărut și la noi, deja de multişor, chiar și acea categorie de “paparazzi”, despre care mi-e greu să mă pronunţ, dar care are meritul de a reuşi să ne arate, măcar din când în când, ce se mai întâmplă „în spatele uşilor închise”. Ne-am dori o presă mai bună, televiziuni mai corecte și mai imparțiale, dar numai o anumită categorie de oameni își pot dori ziare în care realitatea, problemele sociale, politice, culturale ale țării să fie prezentate așa după cum ar dori ei, iar sărăcia și și mizeria în care se chinuie atâția oameni, eventual să nu apară deloc. O astfel de mass-media a existat, până nu de mult (dar ce repede s-au uitat, de către mulți, asemenea realități) și, oricât de paradoxal ar părea, pentru unii dintre cei ce cred astăzi că “înainte era mai bine” sunt convins că are o anumită pondere și faptul că nu citeau “la gazetă” despre crime, sărăcie și mizerie. Iar dacă nu citeau, înseamnă că nici nu existau.

Din fericire, o astfel de “realitate” de presă nu mai e posibilă, Doamne ferește, cel puțin deocamdată. Iată însă că există o vreme, o perioadă, relativ limitată, e drept, în care politicieni de diverse calibre pot să-și ia “revanșa” asupra presei și a cetățeanului ce nu-i dorește și nu-i iubește după cât cred ei că ar merita. E vorba, desigur, de “mirifica” perioadă a Campaniei Electorale. Acum, fie plătind, fie pe bază de clientelism sau de “cumetrii”, tot felul de indivizi frustrați pot să se laude peste măsură și să-și prezinte biografii “de premiul Nobel”, pot să mintă cu nerușinare, pot să prezinte realitatea după cum le poftește inima și “după cum vrea mușchii lor”, pot umple până la saturație și până la greață zidurile, gardurile, vitrinele, stâlpii sau chiar si tomberoanele cu afișe din care ne zâmbesc de parcă şi-ar bate joc de noi și de presupusa noastră “prostie” de turmă, care iarăși îi vom vota, sau ne privesc hotărâți, încrezători în viitor (al lor), cu o anumită “duritate”de “oameni de acțiune”. Într-adevăr – o perioadă fascinantă, electrizantă și delirantă, de “suprarealism”…

După o asemenea campanie electorală, celebra replică a Cetățeanului turmentat, “eu cu cine votez?”, ar trebui, în sfârșit, să se transforme măcar în “eu cu cine să nu votez?”. La o astfel de întrebare, ar putea să răspundă, cel puțin teoretic, destui cetăţeni, de la cei mai vârstnici la cei mai tineri, gândindu-se bine de unde li s-au tras relele și belelele înainte de ’89, apoi până în ’96 și de atunci până în prezent.

“Operațiunea” nu e deosebit de complicată și cred că merită să fie făcută. Sunt convins că rezultatul va fi surprinzător pentru fiecare.

Sursa foto: stancuflor.in

1087 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.