Evadare din baladă

Social

19 martie 2009

13:23

Scris de:

Notă informativă semnată Mioriţa.

Evadare din balada„Ce fel de oameni putem fi, dacă despre noi nu se află decât în cazul unui eşec?!” – spunea profesorul unei şcoli de informaţii. Despre reuşitele acestor oameni aflăm doar din cărţi de istorie sau de ficţiune documentată. Nu se pot bucura de propriile victorii şi nici de avantajele materiale ale meseriei. Formează o elită specială ce şi-a asumat un tip de austeritate a existenţei din care au suprimat plăcerea exercitării puterii cu care, de altfel, se „joacă” tot timpul.

In România, asemenea teorii sunt contrazise, tocmai pentru că la noi e ca la nimenea. Acum 19 ani, când se pregătea de viaţa de apoi, de după Revoluţie, activul Securităţii statului s-a disipat în diferitele zone ale societăţii, aşteptând momentul transfigurării. După decembrie ’89, a reapărut întrupat în oameni de afaceri, în politicieni şi ziarişti, în membri ai societăţii civile. Unii au fost împroprietăriţi cu mari bucăţi din fosta economie socialistă, alţii au primit sprijinul necesar ascensiunii spre vârful puterii.

Dând de gustul capitalismului, s-au dedulcit la plăcerile puterii lumeşti, la desfătarea banilor, a limuzinelor şi a amantelor fără număr. Ce era interzis până atunci meseriei de securist acum devenea parte din noua paradigmă a ofiţerului de informaţii, integrat rapid în societatea de consum. Mulţi dintre ei s-au îndrăgostit de ipostaza de bărbaţi de stat, de oameni providenţiali în ochii celor care n-aveau cum şti că puterea şi clarviziunea lor veneau din forţa informaţiilor deţinute, din eficienţa reţelelor de influenţă controlate.

Trăind în lume, dar nu pentru ea, o parte dintre securiştii redivivus au „uitat” scopul pentru care se metamorfozaseră. Şi-au depăşit nivelul metamorfozei proiectate, având pretenţia nu doar de a oferi date pentru buna gestiune a puterii, ci şi de a o controla şi exercita. Asemenea câinelui de pază care vrea să-i ia locul ciobanului la conducerea stânei.

Ieşind din normă, redivivuşii au încălcat legea firii lor. Prin complexul politico-economic creat au pus stăpânire pe România, cu preţul unei devălmăşii totale în societate. Securitatea ţării a ajuns factor secund de interes. Consecinţa firească a fost destructurarea sistemelor publice, a elementelor care constituie pentru orice naţiune pilonii de rezistenţă şi ancrasarea mecanismelor cu rol de echilibrare a puterilor în stat.

Incă o dată în istoria României aşteptăm să scăpăm de o pacoste, mizând pe moartea biologică a răului.

1295 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.