Fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, a încetat din viaţă

Politic

16 februarie 2013

13:38

Scris de:

Fostul primar al Bacăului Dumitru Sechelariu a încetat din viaţă, sâmbătă dimineaţă, conform unor apropiaţi ai acestuia. Sâmbăta trecută, Dumitru Sechelariu a fost transferat de la Bucureşti la o clinică din Viena, la cererea expresă a familiei.

În 2 februarie, fostul primar al Bacăului Dumitru Sechelariu a fost adus la Spitalul Floreasca, prin transfer de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu“ Iaşi, pacientul fiind atunci conştient, cooperant şi cu parametrii funcţiilor vitale în limite fiziologice.

În zilele următoare, Sechelariu a fost supus mai multor investigaţii imagistice şi de laborator, în vederea stabilirii stării biologice de moment şi a planului terapeutic, iar marţi, 5 februarie, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, evoluţia postoperatorie imediată fiind favorabilă.

Sechelariu fusese internat în spitalul ieşean în 31 ianuarie, cu afecţiuni la coloana vertebrală, fiind în imposibilitatea de a se deplasa, potrivit unor surse medicale.

În februarie 2010, fostul primar Dumitru Sechelariu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, după ce a suferit un preinfarct. După câteva zile, Dumitru Sechelariu a fost reţinut de procurorii DNA într-un caz de corupţie, în aceeaşi zi făcându-i-se rău şi ajungând la Spitalul Judeţean Bacău, unde a fost internat sub pază.

Dumitru Sechelariu fusese reţinut în cazul directorului SC Transport Public SA Bacău Iuliean Şuţu, acuzat că a oferit unor denunţători bani pentru a interveni pe lângă judecători ai Curţii de Apel Bacău în scopul pronunţării unei sentinţe favorabile în dosarul privind un litigiu comercial. Ulterior, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare a fostul edil băcăuan.

Dumitru Sechelariu a fost primar al Bacăului, din partea PSD, în perioada 1996-2004.

În iunie 2005, fostul primar al Bacăului a fost arestat, fiind cercetat în legătură cu mai multe afaceri referitoare la schimburi şi achiziţii de terenuri, precum şi la atribuirea unor lucrări. Astfel, în perioada februarie 2000 – mai 2004, Consiliul Local Bacău a acceptat 179 de schimburi de teren, suprafaţa totală de care au beneficiat Sechelariu – prin firmele Letea SA, Selena SRL, Deşteptarea SA – şi alte 15 persoane fizice şi juridice fiind de 79.744 de metri pătraţi, primiţi din proprietatea Consiliului Local (CL) Bacău, afimau procurorii anticorupţie.

Din totalul suprafeţei de teren cedate la schimb de CL Bacău (108.299 de metri pătraţi, în valoare de peste 77 miliarde de lei fără a include terenurile pentru care nu există evaluare), Sechelariu şi societăţile comerciale Letea SA, Selena SRL şi Deşteptarea SA – la care acesta era acţionar – au beneficiat de 57.979 de metri pătraţi, valorând aproximativ 40,6 de miliarde de lei, susţineau anchetatorii.

Şi la vremea respectivă, la două zile după ce a fost încarcerat, lui Sechelariu i s-a făcut rău, acuzând dureri puternice în piept şi fiind dus la Spitalul Universitar din Bucureşti.

897 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.