Goethe, povestea lui Faust de la Weimar

A fost odată

22 martie 2013

9:42

Scris de:

Goethe_(Stieler_1828)În ziua de 22 martie 1832 s-a stins din viaţă poetul, dramaturgul, savantul şi diplomatul german Johann Wolfgang Goethe, cel care avea să-și pus amprenta asupra gândirii şi culturii universale. S-a născut la 28 august 1749, în oraşul Frankfurt pe Main din Germania, ca fiu al  avocatului Johann Kaspar Goethe şi al Catharinei Elisabeth Goethe, născută Textor. Cei doi se căsătoresc pe când Catharina avea 17 ani. Au avut 5 copii din care au supravieţuit doar Wolfgang şi Cornelia Friderika Christiana (măritată Schosser), ceilalţi trei murind la o vârstă fragedă. Nici chiar micuţul Goethe nu a fost scutit de primejdiile unei sănătăţi fragile, el îmbolnăvindu-se la 9 ani de variolă, boală deosebit de periculoasă la acea vreme.

Trăind într-un mediu ales (la 14 ani a asistat la un concert dat de celălalt Wolfgang, Mozart, care pe atunci avea şapte ani), a învăţat scrima şi călăria, a luat lecţii de muzică (violoncel şi pian), literatură germană şi universală, a studiat limbi străine, vechi şi moderne. Toate acestea au conturat şi dezvoltat personalitatea omului universal de mai târziu. Faţă de religie a avut întotdeauna o atitudine reţinută, uneori ostilă, în ciuda celor care s-au îngrijit de educaţia sa creştină (unchiul său era preot). Cu literatura şi teatrul a stabilit o relaţie timpurie, graţie bibliotecii vaste a familiei şi graţie spectacolelor de teatru de păpuşi găzduite de familia Goethe.

În timpul Războiului de şapte ani, în casa părintească va locui un ofiţer francez (oraşul Frankfurt se afla, atunci, sub ocupaţie franceză)  alături de o trupă de actori ce l-au introdus pe copilul Wolfgang în atmosfera teatrului franţuzesc. Impulsionat de tatăl său, pleacă să studieze dreptul la Universitatea din Leipzig, pe care o termină trei ani mai târziu. Interesul său pentru diferite discipline umane şi ale artei  începe să-şi spună cuvântul. Astfel devine preocupat de filosofie şi pictură şi ia lecţii de desen de la directorul Universităţii Leipzig. În această perioadă  scrie primele sale poezii adunate sub numele “Cântece noi”, precum şi o comedie intitulată “Capriciul îndrăgostitului”.

Se va întoarce acasă cu inima frântă în urma rupturii relaţiei dintre el şi Anna Katharina Schönkopf, deziluzie care îi va servi ca model pentru scrierea piesei de teatru “Vinovaţii”. Timp de un an şi jumătate, va rămâne la Frankfurt, în casa părintească. În 1770 îşi reia studiile în drept, de data aceasta ca student al Universităţii din Strasbourg. Aici, prin intermediul filosofului Johann Herder va face cunoştinţă cu operele lui Homer şi Shakespeare, care îi vor influenţa creaţia lirică. De asemenea, Herder, ca teoretician al mişcării “Sturm und Drang” (Furtună şi Avânt) îl va transforma pe Goethe într-un permanent luptător împotriva unei societăţi alcătuite strâmb, cu legi morale strâmbe, după cum avea s-o mărturisească.

În 1771 îşi susţine disertaţia juridică ce nu-i va fi aprobată din cauza conţinutului antireligios. În cele din urmă va primi, la Frankfurt, licenţa de avocat, profesiune de care se va despărţi după numai câteva luni şi pe care n-o va mai exercita niciodată după aceea. Acum va scrie un eseu asupra arhitecturii germane şi un studiu legat de operele shakespeariene, precum şi drama “Götz von Berlinchingen”, care prin conţinut şi temă reprezintă prima dramă modernă germană, deschizând calea teatrului istoric popular. Spirit şi suflet sensibil, Goethe avea să se îndrăgostească de-a lungul vieţii de numeroase femei care vor constitui de cele mai multe ori subiectul propriilor scrieri literare. Astfel, relaţia cu Charlotte Buff  (Lotte, cum era numită) este redată în paginile romanului “Suferinţele tânărului Werther”, roman care s-a bucurat de un imens succes. În iarna anului 1774, face cunoştinţă cu fermecătoarea Lili Schönemann care îi devine muză pentru “Stella” şi “Hermann şi Dorothea”, pentru ca, mai apoi, să se îndrăgostească de Charlotte von Stein, o femeie cu şapte ani mai în vârstă şi mamă a şapte copii, care îi va influenţa profund viaţa şi opera.

În 1809, îi apare romanul “Afinităţi elective”, rod al unei iubiri între el şi Minna Herzlieb, o tânără de 18 ani, fiica unui librar din Jena. În iunie 1776, devine,  ministru al prinţului Karl August, cu drept de vot în Consiliul de Miniştri şi este primit în francmasonerie în “Ordinul Iluminaţilor” sub numele Abaris. Va începe să fie preocupat de biologie, anatomie, floră şi faună. În perioada Weimar va scrie o serie de poeme şi balade, precum şi drama “Ifigenia în Taurida”. Părăseşte Weimarul şi pleacă în Italia (1786), unde va sta timp de doi ani de zile. După un periplu prin Verona şi Veneţia, se stabileşte la Roma, pe “Via del Corso”, nr. 18, unde astăzi se găseşte “Casa di Goethe” (muzeul Goethe). Această şedere, pe pământ italian, numită de Goethe “călătoria italiană”, se va dovedi fructuoasă pentru artistul din el. Va picta şi modela, încurajat de artişti care îi vor deveni prieteni. Din această perioadă au rămas circa 850 de desene care atestă un simţ artistic deosebit. De asemenea, continuă lucrul la piesa de teatru “Torquato Tasso” şi termină drama “Egmont”. După “călătoria italiană” se reîntoarce la Weimar unde o întâlneşte pe Christiane Vulpius, o tânără de 23 de ani, fără prea multe studii, care-i devine iubită şi cu care va avea cinci copii, unicul supravieţuitor fiind August. Acesta avea să moară în 1830 la Roma. Căsătoria dintre Ghoethe şi Christiane se va legaliza mult mai târziu, pe când Auguste avea 17 ani. În iunie 1794 îl va cunoaşte pe Friedrich Schiller, unul din “prinţii poeziei germane”,  de care se va lega printr-o profundă prietenie până la sfârşitul vieţii acestuia. Moartea bunului său prieten îi influenţează starea sănătăţii, îmbolnăvindu-se, în această perioadă, de colică renală şi zona zoster. Va fi decorat de Napoleon I cu crucea Legiunii de Onoare cu ocazia Congresului din Erfurt (1808). Ca savant va scrie o serie de lucrări ce vor face dovada unei impresionante capacităţi şi pe tărâmul ştiinţei. Astfel, în 1790 îi apare “Metamorfoza plantei“, prin care justifica locul morfologiei în domeniul botanicii, iar în 1810, cu lucrarea “Teoria culorilor” va încerca să demonstreze legătura care există între spirit şi materie în lumea fenomenelor naturale.

Preocupările sale de om de ştiinţă îl determinaseră, cu un an înainte, să doteze Universitatea din Jena cu un laborator, fondând astfel primul laborator de chimie din Europa. Va efectua cercetări, alături de farmacistul Friedrich Göttling, profesor la catedra de chimie al acelei universităţi, cu privire la metodele de extragere a zahărului din sfeclă şi de reciclare a hârtiei. În anul 1808, Goethe este ales membru extern al “Academiei de Ştiinţe din Bavaria”. Toate aceste preocupări, însă, nu-l îndepărtează de lumea artei. În 1791 devine director al Teatrului din Weimar, funcţie din care se retrage 25 de ani mai târziu, odată cu moartea soţiei şi va scrie “Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister”, “Herman şi Dorothea şi “Afinităţile elective”. Bătrân, Goethe va lupta din răsputeri cu boala pentru a putea duce la bun sfârşit opera sa fundamentală “Faust”, chintesenţă a experienţelor, gândurilor şi trăirilor unui  titan care, asemeni eroului Faust, nu s-a mulţumit să stea deoparte, ci a reconceput istoria  în creuzetul timpului său. Johann Wolfgang von Goethe moare de pneumonie şi va fi îngropat în ziua de 26 martie 1832 la Mormântul Prinţilor, din Weimar.

Etichete: , ,
1361 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.