Habemus Papam sau n-avem timp să trăim, ne grăbim să murim

Exclusiv Social

14 martie 2013

10:10

Scris de:

papa franciscAseară, când Conclavul de la Vatican a ales un nou Papă, primul Papă ce poartă numele Francisc, vestea a făcut înconjurul lumii ca fulgerul. Cu o viteză înspăimântătoare, ştirea a traversat toate mediile online, tv, radio, reţele de socializare şi, dincolo de importanţa ei, la o uşoară încercare de distanţare, vedeai cu ochiul liber anomalia lumii în care trăim. Viteza despre care se vorbeşte tot timpul e aproape un eufemism… nimeni nu are timp sau nu vrea sau nu poate să se oprească asupra unei informaţii, pentru că aleargă spre următoarea. Şi imediat ce a prins-o, o lasă în urmă şi aleargă mai departe, tot timpul spre altceva, ca într-o vânătoare tembelă de ştiri.

Un mecansim uriaş şi monstruos de consumat informaţie pe nemâncate, pe nedigerate, titluri, titluri, titluri, mereu titluri, cuvinte numai bune de înghiţit, care nu lasă nimic în urmă, nicio tresărire, nicio trăire.

Lumea a ajuns la cea de-a patra vârstă, spune doctrina hindusă, dar nu vreau să mă joc cu vorbele. Şi totuşi… E „vârsta sumbră” – Kali-Yuga, aceea care marchează o etapă de întunecare spirituală în care zeiţa Kali se trezeşte dezlănţuindu-se, iar forţa spiritului e trimisă în străfundurile întunecate ale fiinţării.  De unde nu va putea renaşte decât prin mister. Cam aşa sună unul din acele adevăruri-profeţie pe lângă care trecem tot în goană, îl înghiţim tot pe nemestecate şi ne raportăm la el întotdeauna ca şi cum n-ar fi vorba despre noi. Ca şi cum întotdeauna e vorba despre ceilalţi. Ei bine, nu! E vorba ŞI despre mine! Şi eu sunt o celulă în acest mecanism uriaş care e omenirea de azi şi din inerţie particip la acest ciudat şi aproape amuzant proces în care lumea se autodevorează în goana după viteză.

Mâncăm în fugă, ascultăm în fugă, trăim în fugă. Trăim pe facebook… Spuneţi sincer, noi toţi cei care „trăim pe facebook”, ne povestim vieţile, ne arătăm intimităţile, ne rezolvăm frustrările şi suntem grăbiţi să punem o poză cu valurile mării înainte să le ascultăm – câţi avem cu adevărat răbdare să citim până la capăt, să ascultăm până la capăt. Faceţi o probă! O sonată a lui Chopin… În primele 30 de secunde după ce aţi postat linkul, veţi primi câteva zeci de likeuri, în funcţie de câţi „prieteni” aveţi în listă. Nimeni n-o ascultă, dar dă like. Postaţi un text. Din cei mulţi care vor da like, 90 la sută vor citi doar titlul, iar până la capătul textului din ceilalţi 10 la sută dacă vor merge 3 consideraţi-vă fericiţi. Această goană absurdă, de un absurd care-l întrece cu mult pe cel al dramaturgilor absurdului, a diminuat într-atât puterea de concentare, încât ne imaginăm că dacă am dat like sonatei lui Copin am ascultat-o, iar textul l-am citit. Şi în această categorie, mai trist, intră icoanele postate, care ne rezolvă sentiemntul de vinovăţie că nu ne-am rugat…

Desigur, câştigul îl au pozele, cu ele e simplu, te simţi şi cultivat, şi inteligent, şi sensibil, toate frustrările se rezolvă rapid. Nu necesită concentrarea. Imaginea, apanajul superficialităţii… Şi imediat treci mai departe, la următoare ştire. Cât mai scurtă şi mai de impact, ca să nu avem timp să gândim. Viteza ţin loc de a trăi şi a gândi. Iar Facebookul este instrumentul perfect.

„Adevărurile care erau odinioară accesibile tuturor oamenilor au devenit de atunci tot mai ascunse şi mai greu de atins; cei ce le cunosc sunt din ce în ce mai puţini şi, chiar dacă tezaurul înţelepciunii „non-umane”, anterioare oricărei vârste, nu se poate pierde niciodată, el se acoperă cu văluri tot mai de nepătruns care, ascunzându-l privirilor, îl fac aproape inaccesibil”, scria în urmă cu ceva vreme Rene Guenon, anticipând parcă punctul critic în care s-a ajuns azi.

Revenind la Papa Francisc. Toată lumea, catolică sau nu, era aseară în extaz pentru că a fost ales Papă. Toată lumea comenta iar şi iar demisia Papei Benedict, toată lumea afla nu atât povestea, cât numele lui Francisc din Assisi… Pe de o parte e firesc, Vaticanul este o mare putere, o ştire similară din biserica răsăriteană, n-ar fi făcut în veci un asemenea rating. Dar sentimentul că Papa şi paplitatea sunt trataţi ca nişte „vedete” a lăsat un gust straniu.

Accesul la acele adevăruri de care vorbea Guenon e tot mai puţin posibil, pentru că, poate, fugim de ele… Dacă am încerca un mic exerciţiu de imaginaţie, să ne oprim puţin şi să privim, ca la film, sistemul din care facem parte ca şi cum am fi în afara lui, am scrie cu toţii scenarii despre o lume de pe altă planetă…

3769 vizualizari


2 Comentarii

  1. Zina spune:

    Felicitari ! Un articol plin de adevaruri. Cati dintre cei care au dat Like au venit sa-l deschida, macar ? Cati dintre acestia l-au citit pana la jumatate, nu mai zic pana la sfarsit ?…
    Oamenii nu mai citesc, prefera multe si scurte informatii despre toate si nimic. Nu mai citesc articole, nu mai citesc carti, nici macar povestiri pe scurt ale unor lecturi. De aici decaderea generala a societatii omenesti.

  2. Bine, acum este decazuta societatea, asta nu inseamna nimic pentru ca si in “epoca de aur” procentul de prostie era la fel… pentru ca altfel de unde si-ar trage seva societatea asta? De pe alta planeta? Nu prea cred. Poate ca sunt mai intense revelatiile si negru pare mai negru… albul mai alb, chiar de trei ori croit.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.