Iar modificăm Constituţia. Până de Paşti avem raport…

Politic

23 ianuarie 2013

10:11

Scris de: and

„Acum, la începutul sesiunii ordinare a Parlamentului, trebuie, în primul rând, să completăm Comisia de modificare a Constituţiei. Mi se pare chiar preşedintele Comisiei, domnul Buda, nici n-a mai fost ales parlamentar, deci trebuie s-o completăm. Facem un forum constituţional format din oameni din afara Parlamentului, experţi, societate civilă, instituţii publice, care, până la 5 mai, până de Paşte, trebuie să facă un raport pentru Comisia parlamentară, după care – eu cred că nu este prea ambiţios – să ne propunem ca până la sfârşitul sesiunii parlamentare să avem textul revizuirii trecut prin Senat şi prin Camera Deputaţilor”, a spus ieri premierul Victor Ponta. Declaraţia a fost făcută după întrevederea cu membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, unde a discutat, în principal, despre statutul procurorului.

Pe ideea „să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic” sau să nu se revizuiască, dar „să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale”, care a funcţionat mereu în România, orice nouă putere are câte ceva de îndreptat, bineînţeles, întotdeauna de dragul poporului. Acum, toată lumea e liniştită. Până de Paşti, raportul e gata. „Comitete şi comiţii”, hârtii şi rapoarte, analize, declaraţii sforăitoare, întrevederi şi discuţii. Un infern de vorbe şi birocraţie, nesfârşit… pentru ca niciodată să nu se schimbe nimic, decât pentru cine trebuie: „alte măşti, aceeaşi piesă”. Şi în timp ce „la nivel înalt” se discută şi se fac declaraţii şi se alcătuiesc comisii, pe stradă oamenii supravieţuiesc din ce în ce mai greu şi fac echilibristică de la o zi la alta. Tot mai puţin interesaţi de jocurile de putere şi de tot ce înseamnă politică. Exact ce-şi doresc ce-i „de sus”.

Iată o mostră de „a acţiona” în politica românească: „Am decis, iar în zilele următoare colegii din Parlament vor face demersuri pentru ca până la 1 februarie să avem constituite Comisia privind reviziuirea Constituţiei, cât şi o Comisie de reviziuire a legilor electorale, ca să adoptăm în această sesiune o nouă Lege electorală şi să ştim cum se vor vota parlamentari în 2016 şi măsurile legale astfel încât numărul lor să fie clar delimitat”.

862 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.