Iarna foamei noastre

Exclusiv

16 ianuarie 2013

11:55

Scris de: and

Istoria se repetă mereu. Protagoniştii ei nu sunt niciodată aceiaşi, dar sunt adesea, ca să nu spunem „întotdeauna”, la fel. Criza economică în care se zbate România de cîţiva ani buni diferă, e adevărat, prin proporţii de Marea Criză din 1930. Dar manifestările şi efectele ei sunt aceleaşi.

În 1929, anul „marţei negre”, adică 29 octombrie, ziua când s-a prăbuşit Bursa de pe Wall Street, ziarele româneşti arătau un ţinut al eforturilor de modernizare socială, economică, sincronizat cu Europa doar în sfera artelor. România din cotidianele epocii părea un tărâm bântuit de stafiile trecutului şi de mentalităţi din alte secole, totuşi dornic să ţină ritmul cu Occidentul. 1929, anul când a început marea criză economică, a fost şi un an al stihiilor naturii, aducând nesfârşite viscole şi înzăpeziri, când a îngheţat până şi Marea Neagră, vapoare scufundate şi incendii aproape zilnice, însoţite de crime, sinucideri, drame şi dramolete de mahala sau de palat. „Dimineaţa” şi „Univesul”, de exemplu, panoramau ţara condusă de guvernul ţărănist al lui Iuliu Maniu, instalat cu un an în urmă şi preocupat să consolidaze un stat tânăr în vremuri nu tocmai prielnice, guvern permanent ţintit de criticile gazetarilor.

În lunile care au precedat „marţea neagră”, ziarele trataseră constant şi „istoria mică”, a fiecărui individ în parte, şi „istoria mare”, conturând o Românie săracă, în luptă cu multe şi mărunte: „împrumutul de stabilizare”, anunţat de ministrul M.V. Madgearu, constând în 80 de milioane de dolari, criza agricolă, industria parazitară, spitalele primitive, armonizarea pensiilor, pretenţiile salariale ale profesorilor, „atacurile banditeşti” din Cadrilater, frica de efectele dreptului de vot acordat femeii (acest „insaţiabil păianjen cu picioare de argint”, cum pledau adversarii recentei hotărâri). Sună destul de familiar, nu-i aşa?, chiar dacă e vorba de un an interbelic. Însoţite de nenumărate incendii şi vapoare scufundate, toate acestea desenau un contur nu tocmai liniştitor.

Fără pâine, salarii sau flotă de comerţ

„Marţea neagră” a apărut în ziarele româneşti însoţită, la 1 noiembrie, de „marele incendiu de la Rafinăria Vega” şi, pe 2 noiembrie, de un cutremur care a ucis o femeie la Catedrala Sf. Iosif din capitală. Nu erau, evident, zile faste.  În ultimele două luni ale anului, „Universul” şi „Dimineaţa” reflectau o stare de fapt deloc încurajatoare: deponenţi cerându-şi banii înapoi de la bănci private, învăţători care deja îşi primeau salariile cu întârzieri mari, creşterea mortalităţii infantile, cauzată de sărăcie, ignoranţă şi neglijenţă (statistica publicată în 9 noiembrie aducea cifre apocaliptice: 4% din copiii sub 1 an în familiile bogate şi 30-35% din copiii sub 1 an din familiile sărace).

Cât despre primul efect direct, imediat şi ireversibil, scumpirea pâinii, să alegem comentariul tragi-comic în versuri, făcut de N. Kiriţescu în „Odă la o pâine”, publicat în „Universul” din 15 noiembrie: „O, pâine, zâna omenirii,/ Al foamei noastre antrepozit,/ Te’ai dat de partea stăpânirii,/ Şi te’ai scumpit ca un impozit,/ Azi faci şi demagogie,/ Ne’ai părăsit şi infidelă,/ Dintr’o simpatică lipie,/ Ţi’ai luat alură de franzelă.”

Nici celelalte efecte nu s-au lăsat aşteptate: desfiinţarea flotei de comerţ, după guvernarea de un an a ţărăniştilor, proteste ale muncitorilor din Valea Jiului şi ale cadrelor didactice, demonstraţii ale negustorilor împotriva impozitelor şi a şoferilor de taximetre împotriva scumpirii benzinei şi a taxelor, proteste ale muncitorilor şi şomerilor, care cer „pâine, lemne şi ajutor de chirie”. Astfel arată contextul în care prim-ministrul Iuliu Maniu promitea sprijin pentru agricultură şi industrie, anunţând pentru 1930 un buget de 35 de miliarde, calculat „în baza celor mai stricte posibilităţi”.

Amăgirea prim-ministrului Iuliu Maniu

La 23 noeimbrie, Constantin Bacalbaşa publica în ziarul mai sus menţionat un editorial intitulat „De ce va cădea guvernul”, în care critica principala eroare de calcul a prim-ministrului Iuliu Maniu, axându-se, în spiritul retoricii la modă, pe eroarea de principiu. Iată un fragment, reprodus cu tot cu ortografia epocii: „Amăgit de sforăelile unui vizionarism, simpatic dar nebulos, (d. Maniu – n.red.) nu şi’a dat seama că într’o ţară în care numai de zece ani poporul a căpătat sufragiul universal, pământul şi unitatea naţională, ceasul nu mai este al revendicărilor de paradă, ci al consolidării marilor câştiguri obţinute. (…) Ce a făcut guvernul Maniu într’un an de guvernare fără nici o împotrivire, pentru consolidarea celor trei cuceriri? Ce a făcut mai ales pentru întărirea naţională a statului celui nou? (…) Guvernul Maniu cade fiindcă n’a ştiut pe ce să se rezime. Ardeleanul trebuia să fie cel mai crâncen apărător al întărirei României prin sudarea nouilor ţinuturi cu centrul; aceasta să fi fost marea lui glorie fiindcă aceasta era imperativa lui datorie. Toate celelalte motive de frământare internă sunt secundare: ele pot necăji un guvern şi îl pot chiar slăbi, dar nu’l pot ucide. Ceea ce ucide este nesocotirea ideei naţionale.”

Sărăcie şi frică

Ce se întâmpla în România în ultimele două luni ale anului din criza ce şi-a atins apogeul în 1932? Fiscul devenea „şi patrie, şi judecător”. Iată o mostră din 14 decembrie, „Azi dimineaţă, a reînceput, la Galaţi, teroarea fiscală. Perceptori, însoţiţi de toboşari şi hamali, se duc pe la prăvăliile din centru şi cer achitarea imediată a impozitelor. Dacă nu plătesc negustorii, toboşarii bat toba şi hamalii ridică mărfuri din rafturi. Aşa s’a întâmplat la magazinul de automobile şi cauciucuri, proprietatea d-lui Gh. Dragoş, din str. Domnească.” (din articolul „Teroare fiscală la Galaţi”)

Bandiţi ce jefuiesc camioane de fructe şi trenuri de marfă, fraude de milioane de lei cu taxa de ţuică, descoperite în judeţul Olt, sărăcie şi mai lucie în Basarabia, mai ales în ghetourile evreieşti şi ţărănime, automobile neînscrise pentru a se sustrage plăţii impozitului, Comerţul şi Industria care cer reintroducerea „patentei fixe”, negustorii care doresc lege pentru „asigurarea plăţii lucrului efectuat”, nenumărate firme ce solicită concordat preventiv, deponenţi ce stau zi şi noapte în faţa băncilor private din capitală şi din provincie, în speranţa că-şi vor recupera banii personali. Acestea au fost primele urmări ale colapsului din „marţea neagră”. În ultimele zile ale anului, guvernul hotăra să pensioneze 150.000 din cei  450.000 de funcţionari din România.

Unde duce „teroarea fiscală”

 

La Braşov, de exemplu, efectele se făceau simţite fără cea mai mică întârziere. În 10 noiembrie, un articol intitulat „Ravagiile crizei la Braşov. Un adevărat dezastru”, relata noua stare de fapt: „Din Braşov se anunţă că în ultimele zile criza economică şi financiară a făcut adevărate ravagii. La tribunalul din Braşov, după falimentele firmelor „Bazarul Royal”, Wills Mihail, Gluk, Soci etc. s’au anunţat deficite care însemnează pasive de peste o sută milioane lei. În ultimele zile, şase magazine mari au încetat plăţile, iar câteva întreprinderi industriale şi forestiere s’au prăbuşit, trăgând după ele numeroşi comercianţi şi mici industriaşi. Dezastrul financiar de pe Piaţa Braşovului are repercusiuni şi asupra întreprinderilor din Secuime. (…) Un mare industriaş înebuneşte. Marele industriaş şi exploatator de păduri Andreas Tonczi s’a văzut pus într-o jenă financiară atât de mare încât a trebuit să refuze o serie întreagă de plăţi. Verificând mai amănunţit scriptele a putut constata că are un pasiv de 12 milioane lei neacoperit. Tonczi era proprietarul unui mare depozit de lemne, exploatator de păduri în secuime şi proprietarul fabricei de cărămizi din Badag-Trei Scaune. Văzând că aceste întreprinderi ale sale se năruie Tonczi a înebunit de groază, iar membrii familiei au luat imediat măsuri pentru internarea lui.”

La 1 decembrie, o mare demonstraţie negustorească de la Galaţi era sintetizată astfel în câteva rânduri: „Cer stăruitor d-lui ministru de finanţe să se suspende executările pentru sumele datorate pe ultimul trimestru şi îngăduinţă largă pentru restanţe, obligând organele în subordine să primească plăţi parţiale.”

Cât despre intelectuali, personaje cruciale în epoca interbelică,  de menţionat că un articol publicat în 12 decembrie sub titlul „Intelectualii gem subt impozite şi greutăţi”, anunţa că profesorul Gheorghiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor, propunea federalizarea intelectualilor.

Deznodământ: sinucidere

Nemulţumirea, nesiguranţa şi neliniştea care au cuprins toate categoriile sociale, provocate de motive cât se poate de concrete precum scumpirea hranei şi a biletului de tren, noua lege a taxei de lux, noua reglementare a comerţului ambulant şi recalcularea impozitului pentru liber-profesionişti, de precaritatea traiului în general, variau în proporţii, dar nu ocoleau nici o casă. Dimpotrivă, se insinuau pretutindeni, aducând, de prea multe ori, un deznodământ tragic.

În 22 decembrie, se sinucide Nicolae Mircea, proprietarul berăriei „Carul cu Bere” din strada Stavropoleos, lasând în urmă un bilet ambiguu: „Nenorocirea nu e venită, ci e voită.”

În 30 octombrie, „Universul” anunţa, într-un articol intitulat „Gravă criză economică în Ţara Bârsei. Doi comercianţi s’au sinucis”, următoarele întâmplări: „Aflăm astfel că la Gheorgheni comerciantul Lazăr Kópsiş, văzând că se află în pragul falimentului, s’a împuşcat. Tot la Gheorgheni, comerciantul de lemne, marele industriaş Samoil Arap, tot din caua jenii financiare în care se găsea, s’a sinucis strangulându’se. Dacă nu se va produce vreo intervenţie salvatoare, criza economică va provoca la Braşov o adevărată catastrofă, mari case de comerţ şi industrie fiind în pragul falimentului.”

Aşa vremuri, aşa foame şi aşa „prinţipuri”

Pentru final, am păstrat povestea unui elev leşinat de foame. Întâmplarea în sine nu are nimic din senzaţionalul febril căutat de presă atunci, ca şi acum. Ea ilustrează cel mai bine tenebrele acestor luni, după care aveau să urmeze ani şi mai grei, precum şi mentalităţile dominante. Imediat după venirea lui Moş Crăciun, în 29 decembrie, ziarul „Dimineaţa” publica „O şcoală cu regim de temniţă”, articol primit de la corespondentul V. Munteanu, ce dezvăluia calvarul elevilor de la Şcoala de Arte şi Meserii din Cohalm, care mănâncă cartofi şi morcovi cu seu la prânz şi morcovi şi cartofi cu seu la cină, plus „bucăţi de spermanţet în loc de friptură”. Aşadar, corespondentul povestea stupefiat următoarele: „Elevul Mocanu a fost trimis de pedagog să’i cumpere cinci chilograme de zahăr. Tânărul după ce executat comisionul a rămas în mână cu 13 lei, restul de bani dat de negustor. Eşind din prăvălie a început să’l chinuie foamea până la leşin iar pentru a nu cădea în stradă, cu cei 13 lei, şi’a cumpărat o pâine pe care a mâncat’o chiar în faţa brutăriei. Reîntorcându’se apoi la şcoală a povestit pedagogului cele întâmplate şi s’a obligat să’i restituie banii chiar în ziua aceea. Pe omul cel mai scrupulos scena n’ar fi putut decât să’l impresioneze, iar fapta copilului, desigur, nici pentru un gardian de ocnă n’ar fi luat proporţia unei incorectitudinii. Întâmplarea totuşi a luat o întorsătură monstruoasă şi care destăinuieşte în acelaşi timp sistemul intolerabil care se practică la şcoala de arte şi meserii din Cohalm. În gestul elevului directorul a descoperit un furt îndrăzneţ şi pur şi simplu a fost eliminat.”

946 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.