Începe povestea lui Masako

O carte într-o pagină

12 februarie 2013

9:28

Scris de: and

Jocelyne Godard - Masako, printesa samurailor„Lipită de zidul împrejmuitor al casei, ghemuită în iarba încălzită de soarele primăvăratic al dimineţii, Masako ciuli urechea la murmurele care se îndepărtau. Ochii ei, osteniţi de cât scrutaseră întunericul nopţii, fixau acum mulţimea de flori: cireşii şi mălinii plantaţi pe spaliere în fundul grădinii celei mari. Masako se uita la ele fără să le vadă, iar la nările ei delicate abia ce ajungeau minunatele lor miresme.

Pupilele negre ca nişte mărgele de agat ale fetei, de obicei atât de vii, care reacţionau la cea mai mică schimbare a anotimpurilor, se păstrau cu încăpăţânare goale. Masako rămânea tăcută; era închisă la orice dorinţă de a vorbi, de a vedea, de a înţelege. Gândurile îi erau în altă parte. Ridică fruntea şi ciuli urechea, obligată să fie în continuare cu ochii‑n patru. I se păru că vocile se apropiau, aşa că se dădu câţiva paşi îndărăt, într‑o firidă formată între două scânduri desprinse din palisada de lemn.

Fără doar şi poate, Yamamoto Kanetaka şi tatăl ei probabil că o căutau. Paşii celor doi bărbaţi păreau a se îndrepta înspre dependinţele casei. Voiau să se asigure că nu se ascunsese acolo? Pesemne că după aceea vor trece pe la bucătării, prin hambare, ba poate chiar pe la staulul în care se odihneau liniştiţi, în culcuşul de paie proaspete, pregătit de Salcie Mică, boarul, cei doi boi albi pe care îi înhămau la atelaj.

– Nu poate fi departe! auzi ea pe neaşteptate.

Recunoscu glasul tatălui ei, limpede şi tăios ca întotdeauna.

– Oare ce‑o fi putut‑o speria într‑atât? întrebă cealaltă voce, cea a soţului.

Soţul ei! Yamamoto Kanetaka, soţul ei! Unul dintre prietenii tatălui ei, care se trăgea dintr‑o familie atât de asemănătoare cu a ei, şi care se înrudea cu o ramură neînsemnată a puternicului clan Taira.

– Încă e foarte fragedă, glăsui iar vocea tatălui ei, trebuie să îi lăsăm vreme să se împace cu gândul că de‑acum înainte e soaţa voastră.

Masako rămase stană de piatră. De ce încerca tatăl ei să îi dezvinovăţească astfel fuga? Nu semăna deloc cu principiile lui.

– Iată că se împlinesc zece zile de când trăiesc sub acoperişul vostru, Tokimasa, şi ştiţi prea bine că am fi avut tot timpul din lume să ne consumăm căsătoria.

– Fără doar şi poate!

– Sunt gata să îmi vizitez soaţa ori de câte ori îmi veţi acorda permisiunea. Trebuie să recunoaşteţi că dau dovadă de multă bunăvoinţă faţă de fiica voastră!

– Am spus eu altminteri? Staţi liniştit, o cunosc prea bine, o să‑şi vină în fire, şi în seara asta va fi în patul vostru.

Masako îşi înăbuşi cu greu un gest de furie şi izbi cu pumnul în piatra rotundă pe care îşi sprijinise braţul. „Niciodată! Mă auzi, Yamamoto Kanetaka, niciodată nu voi fi a ta, mârâi ea printre dinţi. Iubesc un altul şi nu mă voi căsători decât cu el. Da! Cu el, cu nimeni altul decât cu el!“

Vocile se îndepărtară; Masako se trezi singură cu spaima ei. Îşi aminti de Yoritomo, prizonier al clanului Taira pe o insuliţă vulcanică, ce ţinea de peninsula Izu. Era destul de îndepărtată de Sumpu, orăşelul din golful Suruga în care se afla casa tatălui ei. Dar cu multă răbdare – pe care o avea cu prisosinţă – ar putea ajunge acolo în câteva săptămâni de mers. Trebuia să ocolească un uriaş lanţ stâncos, să traverseze râuri şi cascade, să sară din vârful unei stânci înalte şi să înoate până la insuliţa pe care Yoritomo se stingea încet.“

(Fragment din romanul Masako, prințesa samurailor de Jocelyne Godard, publicat la Editura Nemira)

837 vizualizari


Un comentariu

  1. nadia nitov spune:

    exact ce trebuie pentru a-ti veni sa citesti restul.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.