Îndemn la indignare

Cultură Exclusiv Politic

21 februarie 2013

17:00

Scris de: and

Stéphane Hessel a publicat, la mai bine de 90 de ani, o broşurică ce s-a vândut într-un million şi jumătate de exemplare în Europa. Ea a apărut în Franţa şi se face ecoul dezamăgirii profunde a unui luptător din Rezistenţa franceză, care a militat împotriva ocupaţiei hitleriste şi a luptat pentru principiile de bază ale democraţiei. „Indignaţi-vă” este manifestul unei conştiinţe care nu priveşte, totuşi, cu blazare, resemnare sau neîncredere zorii unui mileniu în care nedreptatea este la ordinea zilei.

Dimpotrivă, se uită cu încredere spre marea şansă care este refuzul de a capitula în faţa a ceea ce ţi se impune, deliberat sau nu, exprimându-şi convingerea că indignarea, dar cea exprimată, este motorul schimbării, aşa cum a arătat istoria. Esenţa discursului civic al nonagenarului care a participat la redactarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului se află în următoarele paragrafe: „Raţiunea fundamentală a Rezistenţei a fost indignarea. Noi, veteranii mişcării de Rezistenţă şi ai forţelor combatante ale Franţei eliberate, noi chemăm tânăra generaţie să reînsufleţească şi să transmită mai departe moştenirea Rezistenţei şi ideile sale. Pe tineri îi îndemnăm: preluaţi ştafeta, indignaţi-vă la rândul vostru! Autorităţile politice, economice, intelectuale şi societatea în ansamblul ei nu trebuie să capituleze şi nici să se lase impresionate de actuala dictatură internaţională a pieţelor financiare, care ameninţă pacea şi democraţia. Vreau ca toţi împreună – şi fiecare la rândul său – să avem propria noastră raţiune de a ne indigna. Acest lucru este imperios necesar. Atunci când ceva ne indignează aşa cum m-a indignat pe mine nazismul, atunci devenim bătăioşi, hotărâţi şi angajaţi. Ne alăturăm marelui curent al istoriei, care trebuie să continue prin fiecare dintre noi – un curent care se îndreaptă spre dreptate şi spre o mai mare libertate. Dar nu spre această libertate fără frâu, aidoma vulpii în coteţul găinilor. Aceste drepturi, prevăzute în Declaraţia Universală redactată în 1948, au un caracter universal. Dacă ştiţi pe cineva căruia îi sunt refuzate, susţineţi-l, ajutaţi-l să le dobândească”.

Îndemnul lui Hessel nu este deloc un act de curaj, ci unul de bun-simţ, săvârşit la ceasul în care autorul face recapitulări şi trage concluzii, privind înapoi nu cu mânie, ci cu mulţumirea celui care s-a indignat şi şi-a arătat făţiş indignarea. Pledoaria sa nu susţine în primul rând refuzul, cum ar putea părea la o lectură grăbită, ci exprimarea acestui refuz, transpunerea gândului în faptă, ca gest de asumare a propriului sine şi a relaţiei cu lumea.

Deloc ideologizat, îndemnul autorului şi ecourile pledoariei sale în societatea europeană, explicate şi în prefaţa semnată de Valentin Nicolau, se confruntă însă cu un duşman nemilos, vechi de când lumea şi pământul, un dat universal uman, care se numeşte „frica”. Oamenii se indignează dintotdeauna, ceea ce nu înseamnă că şi acţionează în acest sens întotdeauna. Iată o luptă cu morile de vânt, spun mulţi europeni, din ce în ce mai sceptici, din ce în ce mai împovăraţi şi istoviţi de bătălia cu spiritul timpului. Dacă exprimarea indignării ar aduce împăcarea cu sine, în relaţia cu ceilalţi, cu societatea, ea ar provoca nu o diferenţă, ci un conflict. Ceea ce, desigur, nu e deloc o noutate.

„Indignaţi-vă”, editat acum într-un volum tipărit de Nemira, este, de fapt, un apel făcut de dragul omului, un îndemn la un firesc pierdut de mileniul al treilea, încă o eră a fricii, şi la forţa fiinţei umane, în care aceasta şi-a pierdut încrederea. Pasivitatea e departe de a fi în primul rând boala contemporaneităţii – este o boală care a existat mereu şi a născut monştri. Fertilă şi azi, ea nu este numai consecinţa gândirii contemporane, ci şi urmarea unei întregi evoluţii istorice.

Intelectualii şi creatori ştiu foarte bine ce înseamnă frica. Oamenii de teatru asemenea. Şi lor li se adresează acest manifest pentru normalitate. Citind-o, s-ar gândi inevitabil la situaţia personală şi ar găsi motive de revoltă destule şi cât se poate de concrete. De ce acceptă un actor român angajat într-un teatru de stat şi care joacă de trei ori pe săptămână, eventual trei roluri diferite şi în spectacole diferite, să aibă acelaşi salariu ca un coleg care joacă o dată la două săptămâni? Pentru că aşa e legea salarizării. De ce o acceptă? Fiindcă nici prin cap nu-i trece că un protest, oricare ar fi el, ar putea schimba ceva. Neîncredea artistului atinge azi cote maxime. De ce face compromisul de a juca în şuşe? Fiindcă îi trebuie banii, desigur. Sau mai bine zis pentru că nu-i poate refuza – nevoia financiară e mai mare decât stima de sine şi demnitatea în profesie. Fiindcă educaţia copilului sau sănătatea lui, de exemplu, e mai importantă decât dorinţa mamei sau a tatălui de a face numai artă adevărată. Încurcate sunt căile Domnului!

Eroismul şi devotamentul exclusivist nu mai sunt, ştim bine, apanajul „omului recent”, atât de flexibil şi de deschis, că până la urmă acceptă aproape orice. Iar criza financiară din ultimii ani, cât se poate de reală, a îndepărtat şi mai mult ultimele zvâcniri ale indignării exprimate în public. Cât despre creatorii de teatru, vocali din când în când pe la „televiziunile mogulilor” (la care nu ştiu cum se face că vin tocmai cei care n-ar avea motive să se plângă de sărăcie), ei se revoltă pe la colţuri şi, nu tocmai ferm, pe micul ecran. Ba unii chiar au ajuns să răsufle uşuraţi că s-au terminat disponibilizările impuse la teatrele de stat. De ce nu se indignează organizat şi ferm nu ştim, dar bănuim. Pe de o parte, dintr-un scepticism justificat, rodul unui fatalism ancestral al românului şi al experienţelor care l-au marcat, pe de altă parte de frica urmărilor. Chiar dacă nu va cauza o schimbare de perspectivă, pledoaria lui Stéphane Hessel îl va pune pe gânduri, în sensul că sigur îi va crea un disconfort, mai mic sau mai mare, în clipele în care se va uita în oglindă şi se va indigna. Din fericire, nu numai pe… societate.

1661 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.