La curtea reginei Elisabeta I

O carte într-o pagină

10 martie 2013

1:23

Scris de: and

10Nemira„Vocea reginei a izbucnit acoperind zgomotul de veselă spartă, iar lady Katherine Grey a pornit în grabă prin sala de audienţe spre apartamentul regal, aflat chiar alături. S-a oprit şi şi-a apăsat cu mâna partea dureroasă, trăgându-şi respiraţia. De Crăciun fuseseră agăţate pretutindeni crengi proaspete de laur şi tisă, împodobite cu ilex strălucind de bobiţe roşii, dar toată verdeaţa rămasă în gră­dinile acoperite de zăpadă ale palatului n-ar fi reu­şit să facă mai bună această zi nici pentru ea şi nici pentru vreuna dintre celelalte doamne din dormitorul suveranei.

Kate a inspirat adânc, pregătindu-se să întâmpine, supusă, toanele reginei din familia Tudorilor… ameninţări, loviri. Pentru nimic în lume însă nu ar fi înfruntat-o pe Elisabeta, ca să nu-şi pericliteze pozi­ţia de mai-mare a doamnelor de onoare. Dacă ar
fi fost alungată de la curte, ar fi trebuit să se în­toarcă acasă, la Bradgate, în dizgraţie. Pe crucea lui Cristos! Mama ei, Frances, ducesă de Suffolk, ar fi dispreţuit-o mai mult decât oricând pentru pierderea ultimei ocazii oferite familiei de a avansa. Toată viaţa, Kate a fost mânată împotriva dorinţei sale, forţată să se încline în faţa voinţei familiei, fără a-i păsa nimănui de ceea ce-ar fi vrut ea să facă. Şi singurul vis pe care l-a avut vreodată i-a fost refuzat cu mulţi ani în urmă.

Şi-a continuat drumul în grabă, împiedicându-se de o dală de marmură, amintindu-şi iar vocea ascuţită a mamei, toată dezamăgirea furioasă a acesteia.

– Proasto! Iar ţi-ai dezamăgit familia. Eşti urmă­toarea moştenitoare a tronului prin legături de sân­ge, prin naştere şi prin testamentul unchiului tău, Henric al VIII-lea! Sora ta, Jane… ei da, cu o regină ca ea m-aş fi putut mândri.

Şi te-ai mândrit, mamă, când securea din Turn a căzut peste gâtul ei fraged? Bineînţeles că nu avea de gând să-i răspundă, dar asupra gândurilor nu avea putere nici măcar mama ei, ducesa. Oh, da, e mult mai bine cu toanele Elisabetei decât cu ambiţia crâncenă a mamei. Şi şi-a dus involuntar mâna la propriul gât lung, fragil şi… vulnerabil.

A simţit nevoia să mai inspire o dată adânc şi a pornit cu pas hotărât spre apartamentul reginei. Nu se va lăsa manipulată de propria-i mamă, care complotase, împreună cu tatăl ei, şi o sacrificase pe Jane pentru a pune mâna pe tron.

Kate s-a oprit pentru ca gentlemenii uşieri să-i deschidă uşile mari, duble, ale apartamentului reginei. Oprirea s-a dovedit însă o greşeală. William Cecil, lordul secretar, a păşit în faţa ei şi s-a înclinat.

– Un cuvânt între patru ochi, doamnă, a spus el moale. Dacă sunteţi amabilă.

– Domnule, a dat ea din cap.

Nu-l putea refuza fără a risca să-i stârnească os­tilitatea. Aşa că s-a lăsat condusă de-a lungul ho-
­lu­lui din piatră cu bolţi, gândindu-se cu oarecare
teamă, dar cu toate simţurile treze, la ceea ce i-ar putea spune.

– Există persoane în consiliu, doamnă, care cred că regina nu se va căsători niciodată.

S-a oprit în aşteptarea răspunsului, însă Kate nici n-a clipit. Aşa că s-a văzut silit să continue.

– Bineînţeles că eu nu cred că regina vrea într-ade­văr să rămână fecioară. Orice femeie tânără, chiar şi o mare regină ca Elisabeta, are nevoie de îndrumarea unui bărbat care… ăăă… s-o oprească de la acele… fantezii naturale care ţin de firea pe care Dumnezeu i-a hărăzit-o femeii.

Kate a rămas tăcută, ştiind foarte bine ce cred bărbaţii despre nevoile femeii.

Faţa sobră a lui Cecil s-a îmbujorat uşor.

– Doamnă, există mult sprijin pentru ca dumneavoastră să-i fiţi moştenitoare. Sunteţi văzută ca o femeie dornică să aibă soţ şi copii.

– Dacă într-adevăr nu credeţi că regina va ră­mâne nemăritată şi fecioară, mă întreb, domnule, de ce consideraţi că trebuie numit un moştenitor. Şi adăugă apoi, pentru a-şi mai îndulci răspunsul: Vă mul­ţumesc profund pentru grija arătată mie, dar le puteţi comunica sfetnicilor care îmi susţin numele că sunt o supusă loială a Maiestăţii Sale. Este cea mai mare regină a Angliei şi sunt mândră s-o slujesc. Şi mai spuneţi-le că, de vreme ce nu doresc tronul, nu am trebuinţă nici de ajutorul lor.“

(Fragment din romanul „Fiicele reginei fecioare“ de Jeane Westin, publicat de Editura Nemira)

(http://www.nemira.ro/cautare/westin?s=westin)

 

1160 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.