La Hanul cu Tei

Epoca de weekend Exclusiv

16 martie 2013

11:37

Scris de:

hanul_cu_tei_bucurestiLOCURI IN INIMĂ

În weekend trebuie să faci ceva pentru tine. Fiecare dintre noi este ceea ce citește, ce vede, ce ascultă. În weekend, Epoca.ro te invită să (te) descoperi…

Ce să le ofere Bucureștiul, capitală care se străduiește să redevină europeană, amatorilor de antichități, colecționarilor sau nostalgicilor? Că pentru aceștia oferta nu e tocmai tentantă știm cu toții. Că valorificarea locurilor emblematice din centrul istoric este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire, de asemenea știm. Că farmecul cu care trecerea timpului înnobilează locuri și obiecte nu este cultivat coerent și adecvat vedem cu toții. Iar locurile a căror istorie e încă vizibilă se împuținează pe zi ce trece, ca și cum trecutul n-ar fi o componentă vitală a prezentului.

Și totuşi, mult invocata identitate europeană a Bucureștiului este o sintagmă ce are sens în câteva zone din oraş. De pe strada Lipscani, de exemplu, trecătorul poate merge într-o zonă desprinsă din timp, numită Hanul cu Tei, cunoscută azi artiştilor plastici, negustorilor de antichități, liceenilor și studenților ce merg la cluburile și barurile din zonă și tuturor celor care se opresc din drum pentru o cafea sau o bere deloc ieftină într-unul dintre acestea. Mulți n-au habar că, dacă Hanul cu Tei poate fi ultima speranță atunci când în puținele magazine de antichități sau galerii bucureștene n-ai găsit un patefon, un set de tacâmuri vechi de argint, un lornion, o păpușă de porțelan, un scaun Biedermeier sau un covor oltenesc.

„Hanul“ de azi

E surprinzător că fostul han, care se întinde între strada Lipscani și Blănari, de care este separat prin porți grele de fier forjat, a scăpat de interludiul comunist. În sinistrele decenii încheiate în 1989, acest spațiu a fost un adapost pentru haine și bijuterii mai occidentale și mai scumpe și, în general, pentru obiecte de vestimentație ce nu se încadrau in peisaj. Părăsit după Al Doilea Război Mondial, locul a fost renovat după 1963, iar în 1965 i-a revenit Uniunii Artiştilor Plastici. A fost astfel o sfidare a prezentului.

O sfidare e și azi, dar în alt sens. Acum sfidează uniformitatea, ca să nu zic urâțenia, din jur sau personalitatea resuscitată forțat, în spiritului unor vremuri apuse, locurilor între care supravieţuiește. Hanul cu Tei este sfidător pentru că și-a păstrat înfățișarea foarte aproape de ce era în secolul XIX, epoca nașterii și gloriei lui.

Ce e de văzut în acest discret spațiu în zilele noastre? Un șir de galerii de tablouri, obiecte de ceramică și antichități, spații expoziționale cu vânzare, magazine în care se vând uneltele clasice al pictorului, pensule, pânze, acuarele și uleiuri, alături de materialele artistului vizual de azi. Practic, toate camerele fostului han, găzduite în cele două clădiri, acum cu parter și etaj, separate de o curte spaniolă, lată cât să poată intra o căruță, sunt acum spații dedicate obiectelor de artă. Locul e frecventat de români care revin în țară, de străini, de tineri în căutare de materiale ieftine de pictura și desen și de un pahar de vorbă, de fotografi profesioniști și de grafitti, care nu rezistă tentației de a aduce zidurile de secol XIX în prezent.

Galeria de Arta și Antichități Hanul cu Tei (www.hanulcutei.ro), după cât se pare cea mai mare din România, o găsiți la etaj. Are clienți dintre cei mai aleşi, căci, în afară de colecționari și amatori de rarități în materie de tablouri, mobilier și alte obiecte de interior, este un furnizor pentru ambasade și diverse firme din străinate. Iar Casa de Licitație tranzacționează mobilier, covoare, tablouri, icoane, sculpturi, bijuterii, sticlărie, porțelanuri, artizanat, bronzuri, alamă, alpaca, antimoniu, lămpi, ceasuri, aparate de fotografiat, documente vechi, decorații vechi, medalii, insigne, gramofoane, păpuși din lemn, ceramică și porțelan, vitralii, lambriuri, arme, obiecte de folosință sau decorative. Plimbându-mă recent în această parte a Hanului cu Tei, m-am bucurat să văd proprietari de magazine de artă parcă desprinși dintr-un spectacol de teatru sau de pe peliculă prăfuită, adică într-o vestimentație ce adaugă o tușă la atmosfera locului. Dar, spre plăcerea unora și neplăcerea altora, mulți dintre cei care mișunau nu păreau a avea de-a face cu locul în niciun fel.

Hanul de ieri

A fost într-adevăr un han care găzduia mărfurile și negustorii veniți de la Lipsca (vechea variantă românească a numelui Leipzig, orașul de unde se aprovizionau), construit în 1833, în apropiere de Hanul lui Manuc, Hanul Gabroveni și Palatul Voievodal, azi o mostră de arhitectură românească veche. Pe vremuri, avea Hotelul Kiriazi la răsărit. Stăpânii locului au fost Anastasie Gheorghe Hagi Polizu și Ștefan Popovici. Inițialele A.P. și S.P. le găsiți și azi pe stucatura ornamentată de deasupra gangului de la intrare.

În secolul al XIX-lea, clădirea propriu-zisă, alcătuită, ca și azi, din două corpuri separate de o curte cu tei, găzduia prăvălii, toate construite pe pivnițe adânci, cu bolte mari, încă vizibile, aparținându-le celor mai renumiți negustori de argintărie și mătăsuri ai Bucureștiului sau celor mai buni croitori. Un astfel de negustor de rasă era Niculae Kirilof, care aducea blănuri din Rusia, întemeind mai târziu o lipscănie (magazin de manufactură) en gros.

De atunci nu s-au schimbat multe. Locul își menține demn o anume autenticitate, fiind, evident, cel mai bine păstrat fost han din capitală. Celelalte, în afară de Hanul lui Manuc, intrat acum într-o nouă epocă, au cam dispărut. Vechiul nu e prăfuit la Hanul cu Tei, iar noul a pătruns foarte puțin, parcă atât cât să pună în evidență vechiul. Chiar dacă s-a insinuat și prin vreo icoană kitsch aflată la vânzare sau prin ritmuri muzicale contemporane, noul și-a păstrat o alură discretă și un suflu european. Iar vechiul, chiar dacă reprezentat și prin forme la limita dintre bunul și prostul gust, a reușit să-și păstreze personalitatea, fără să pară artificial când e privit cu ochii prezentului.

 

 

 

2037 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.