Maestrul suspansului şi „Psycho”

Cultură Epoca de weekend

16 martie 2013

14:02

Scris de:

hitchcockUN FILM PE SĂPTĂMÂNĂ

În weekend trebuie să faci ceva pentru tine. Fiecare dintre noi este ceea ce citește, ce vede, ce ascultă. În weekend, Epoca.ro te invită să (te) descoperi…

O poveste frumoasă cu şi despre unul dintre cei mai mari regizori de film ai lumii, „Hitchcock” nu îşi propune să fie mai mult de-atât. Iar cele câteva nominalizări pe care le-a adunat la premiile importante din acest sezon arată exact acest fapt. Două nominalizări la BAFTA pentru cea mai bună actriţă (Helen Mirren) şi pentru cel mai bun machiaj, o nominalizare la Oscar tot pentru machiaj şi una la Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă.

Filmul lui Sacha Gervasi, după un scenariu ofertant şi bine scris, urmăreşte o anume perioadă din viaţa lui Hitchcock, mai exact perioada în care se realizează filmările la celebrul „Psycho”, care a însemnat un episod de cotitură în istoria cinematografiei. Fără să fie un making-off (deşi are şi o asemenea latură), filmul propune o privire în interiorul vieţii lui Hitchcock, dezvăluind episoade interesante din biografia lui şi alcătuind o istorie coerentă a anilor 1960, cu micile şi marile dispute din lumea cinematografiei acelei perioade, cu bârfele şi întâmplările din spatele camerelor.

Interpretat de Anthony Hopkins – un rol delicios pentru publicul larg – Hitchcock din lungmetrajul lui Sacha Gervasi este un personaj complex şi complicat, un bărbat puternic şi plin de slăbiciuni, un creator de geniu, dar care are nevoie în permanenţă de susţinerea Almei, un om şi hâtru, şi ironic, şi pervers, şi rău, şi sensibil, şi cumplit de insensibil. Un bărbat ajuns la 60 de ani, în culmea carierei, dar într-o criză personală şi de creaţie din care se va naşte „Psycho”…

Povestea de dragoste dintre el şi Alma, soţia care i-a stat în umbră, este frumos construită în film, iar accentele cad de multe ori asupra ei, tocmai pentru că trăim într-o lume în care „romance”-ul vinde şi se vinde bine. Complicaţiile sentimentale dintre doi soţi, care au străbătut împreună ani din viaţă şi momente complicate, care locuiesc acum într-o casă „ca-n filme”, cu o grădină de trandafiri care-ţi taie respiraţia, cu o piscină minunată şi care comandă un anume fel de pateu de la Paris etc., şi care sunt în pericol să piardă totul, capătă o pondere importantă în film. Şi se urmăresc cu plăcere. La fel, imaginile absolut superbe, la casa de pe malul mării, unde Alma şi Whit scriu scenarii la maşina de scris, sau cele din grădina casei celor doi, toate înseamnă un mic tribut plătit unei dulci nevoi de frumos, culoare şi dragoste a spectatorului de oricând şi de oriunde. Şi toate sunt construite cumva în contrast cu lumea filmelor lui Hitchcock, plină de tenebre, suspans şi stranietate. În acest film biografic, lumea lui de dincolo de platoul de filmare este arătată în toată banalitatea ei luminoasă şi caldă din care fac parte scene casnice, tristeţi, mângâieri, gelozii, dar şi momente de alunecare spre alte realităţi, din care se nasc scene violente, ce corespund unei părţi tenebroase către care nu sunt lăsate decât puţine portiţe. Iar una dintre ele este momentul de furie în care Hitchcock ia în mână cuţitul pe platoul de filmare şi o ameninţă pe actriţă într-o clipă de „adevăr şi provocare”, ce dă naştere celei mai celebre scene sub duş din istoria cinematografiei.

Complicaţiile prin care trece până la momentul la care se apucă să facă filmul în care nimeni nu crede, amanetarea casei, pericolul de a pierde tot, pe muchie de cuţit, sunt episoade punctate în film, fără însă a se pune un mare accent asupra lor. Şi acesta este unul dintre meritele lui, că spune o poveste, o spune frumos, deschizând câteva uşi spre misterele lui Hitchcock, pe care nu le dezvăluie niciodată, fugind în acelaşi timp şi de tentaţia atât de la îndemână de a-l psihanaliza pe celebrul regizor, ci doar îl lasă să acţioneze… Umorul este, altminteri, una dintre componentele majore ale filmului, umorul englezesc, desigur, care atât de frumos sună în acea limbă engleză curată, de la început şi până la sfârşit, încât fie şi pentru asta merită să mergeţi la cinematograf. Pentru asta şi, desigur, ca să aflaţi de ce este numit Hitchcock „maestrul suspansului”…

1402 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.