Marketing cu Dumnezeu

Exclusiv Social

22 ianuarie 2013

10:30

Scris de: and

Un magazin de obiecte religioase din centrul Bucureştiului, într-o după-amiază. Un tânăr intră, se uită şi alege. „Săru’mâna, îmi puneţi şi mie, vă rog, în două punguţe, că le fac cadou, câte un calendar din ăsta, tip cărticică. Şi câte un breloc, unul cu Maica Domnului şi unul cu Iisus, sau aveţi şi altceva mai ofertant?”

O biserică nouă din Berceni, ascunsă printre blocuri şi cu pictura încă neterminată. Pe jos gresie – o gresi frumoasă ca la o toaletă modernă – iar de-o parte şi de alta două icoane uriaşe, cu ramă aurită. Într-una dintre ele, Iisus pe cruce cu o coroană de spini reflectorizantă.

O biserică dintr-un sat de lângă Bucureşti. La intrare, la lumânări, un anunţ creştinesc: „Lumânările din comerţ, folosiţi-le acasă!”. E înainte de slujbă. Pe jos, peste preşuri, e întins un celofan, ca să nu se murdărească. Iar într-o parte e pregătită masa pentru botez, acoperită cu o muşama lucioasă cu Iisus binecuvântând. Vaze aşezate frumos în diverse colţuri şi sub diverse icoane cu beculeţe (stinse, ca să facă economie) şi pline flori de plastic.

O biserică veche, obiect de patrimoniu, undeva departe într-un sat din Moldova. În dreapta altarului, un ceas-icoană care la ora exactă cântă „Doamne miluieşte!”, de câte ori trebuie: o dată pentru ora 1.00, de douăsprezece ori pentru ora 12.00”. Preotul e mândru că l-a primit de la un enoriaş pasionat de tehnică şi e mândru că a reuşit „să-i schimbe melodia”: „era o melodie de-asta modernă, dar l-am adaptat”. Iar visul părintelui este să vândă catapeteasma „că şi-aşa e veche şi greu de curăţat, fiindcă e din lemn” şi „să facă una nouă şi frumoasă din plastic, care se curăţă uşor cu detergent”. Şi dacă reuşeşte s-o vândă – vrea să dea anunţ pe net – şi să facă rost de bani, pune şi termopane. Problema e că i se cam pun beţe-n roate „de sus”, când vine vorba de vânzare, dar găseşte el o soluţie.

Cam aşa arată peisajul „bunului gust” în bisericile din România, în care, la magazinele aferente se vând de cele mai multe ori obiecte de cult de un kitsch înfiorător. Lumânări cu beculeţe, icoane fosforescente, candele care funcţionează şi pe post de veioze, brelocuri colorate, cu chipuri de sfinţi, toate alcătuiesc un desen ce seamănă prea puţin cu imaginea acelui creştinism ortodox propovăduitor al simplităţii şi al bunului gust. Cine şi de ce încurajează asta, cine şi de ce permite acest marketing cu Dumnezeu sunt întrebări fără răspuns…

1694 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.