Melancolia este singura experienţă religioasă pe care mi-a îngăduit-o Dumnezeu

Exercițiu de gândire

13 martie 2013

1:00

Scris de:

Mircea EliadeTrăim în era vitezei. Suntem oamenii informației și, adesea, victimele ei. Fără gândire, informația nu poate duce la cunoaștere. Fără cunoaștere, suntem neputincioși.

Zi de zi, cotidianul Epoca.ro își invită cititorii la un exercițiu de gândire, pornind de la o opinie pe o temă de actualitate, exprimată de o personalitate a timpului nostru sau de un gânditor din vremuri apuse.

„Eu, îndată ce iau contact real cu trecutul, îndată ce mă las prins în amintiri – mă simt atât de copleşit, atât de năruit, încât aş risca să mă dizolv de disperare şi tristeţe. Încă din prima tinereţe aveam groază de năvala amintirilor, care mă făceau să sufăr de teribile melancolii… Credeam, pe atunci, că melancolia mea este rămăşiţă încă neconsumată a adolescenţei, sau influenţa eredităţii mele moldoveneşti. Numai în ultimii ani am înţeles că melancolia este singura experienţă religioasă pe care mi-a îngăduit-o Dumnezeu. Şi ea poate izvorî din orice; dar mai cu seamă din amintirea celor ce au fost.“

(Mircea Eliade, „Jurnal portughez“)

808 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.