Mengele, “îngerul morții”

A fost odată

16 martie 2013

10:28

Scris de:

Josef_Mengele_1956Una dintre cele mai cumplite figuri pe care istoria omenirii le-a consemnat în paginile sale a fost doctorul nazist Josef Mengele, supranumit şi “îngerul morţii”. Nimeni nu ştie exact numărul celor care au căzut pradă odioaselor lui experimente, însă victimile sale fac parte din milioanele de oameni care au fost exterminaţi în “fabricile morţii”. Mengele s-a născut la 16 martie 1911, în oraşul Günzburg din landul Bavaria, Germania. Părinţii săi, Karl şi Walburga au mai avut doi copii, Karl Jr. şi Alois. Familia Mengele avea o situaţie financiară foarte bună datorată companiei pe care o deţinea, producătoare de maşini agricole. La 19 ani, Mengele a absolvit liceul, luând bacalaureatul cu note foarte bune. Pe baza rezultatelor, a intrat la Universitatea din München.

A urmat cursuri de medicină şi antropologie la München, Bonn şi Viena  şi şi-a luat doctoratul în antropologie în anul 1935 cu o teză privind diferenţa rasială în structura maxilarului inferior. Pleacă apoi la Frankfurt unde va fi asistent al reputatului biolog şi genetician Otmar von Verschuer, la Institutul pentru Biologie Ereditară şi Igienă Rasială. Otmar era cunoscut pentru cercetările din domeniul geneticii şi în special asupra gemenilor. Cu profesorul său, “îngerul morţii”  avea să se întâlnească în 1944, când Otmar primeşte din partea lui Himmler acceptul de a lucra la Auschwitz. La vârsta de 21 de ani devine membru al organizaţiilor naţionaliste “Stahlhelm” (Casca de oţel) şi “Bund der Frontsoldaten” (Liga soldaţilor combatanţi pe front).

În 1937, Mengele se alătură Partidului Nazist, iar un an mai târziu, proaspăt absolvent al Facultăţii de Medicină, intră în rândurile SS, (prescurtare a cuvântului german schutzstaffel «eşalon de protecţie» ce reprezintă numele binecunoscutei organizaţii paramilitare fasciste. Istoria atrocităţilor sale începe odată cu sosirea la Auschwitz, când este chemat pentru a suplini absenţa unui medic bolnav. Auschwitz era la vremea aceea (construirea lui a început în 1940, odată cu ocuparea Poloniei şi anexarea regiunii la teritoriile Germane), un complex alcătuit din 28 de lagăre (blocuri de detenţie), al cărui nume îl împrumutase de la numele oraşului polonez Oświęcim în zona căruia era amplasat. Principalele lagăre erau  Auschwitz I, ce funcţiona ca sediu administrativ, dar care a fost şi el locul execuţiilor a aproximativ 70.000 oameni, majoritatea prizonieri de război polonezi şi sovietici (Auschwitz I găzduia cele două camere de gazare în care prizonierii erau ucişi folosindu-se Ziklon B”, un gaz pe bază de cianură),  Auschwitz II sau Auschwitz-Birkenau, lagăr de exterminare, unde peste 1 million de evrei, 75.000 polonezi şi aproximativ 19.000 de ţigani au fost ucişi,  în numele „purificării” rasei umane (Auschwitz II, supranumit şi “lagărul ţiganilor” includea crematoriile 2, 3, 4, unde erau incinerate cadavrele scoase din camerele de gazare) şi Auschwitz III sau Monowitz, care era un lagăr ce furniza forţă de muncă pentru  uzina Buna-Werke a concernului “IG Farben”.

Întregul complex era înconjurat de un gard de sârmă ghimpată prin care trecea curentul electric. În acest cumplit şi odios spaţiu şi-a început Mengele “cariera” de “înger al morţii”. Este desemnat să facă parte din echipa de medici care selecta prizonierii, împărţindu-i în apţi de muncă şi “buni” pentru gazare. Pentru “merite deosebite” în lichidarea totală a prizonierilor țigani, va fi numit, în 1944, medicul șef al lagărului. Mengele a profitat de faptul că avea pe mână “materialul uman” şi şi-a continuat studiile în vederea creării unei rase germanice superioare. Ca şi profesorul său, von Verschuer, era fascinat de studiul gemenilor, motiv pentru care, din 1943, “copiii lui Mengele”, cunoscuți astfel la Auschwitz, erau selectaţi şi duşi în barăci speciale, urmând să fie folosiţi pe post de cobai umani.

Gemenii se “bucurau” de un regim special, odată pe săptămână având voie să facă duș. Una dintre supraviețuitoarele acestor experimente este și românca Eva Mozes Kor, născută în satul Porț, județul Sălaj, actualmente stabilită în SUA, care evocând ororile prin care a trecut ea și familia ei spunea că “…a fi în Auschwitz era ca și cum ai fi într-un accident de mașină în fiecare zi”. Sora sa geamănă avea să moară mai târziu, în 1995, în urma unui cancer cauzat, probabil, de experimentele la care a fost supusă în lagăr. Celelalte două surori și părinții nu au supraviețuit Holocaustului. La experimentele făcute de-a lungul celor 21 de luni cât s-a aflat la Auschwitz, medicul nazist a folosit aproximativ 1.500 de gemeni dintre care au supraviețuit mai puțin de 200.

Printre experimentele făcute de Mengele se numărau injectarea unor substanţe chimice direct în ochii copiilor, pentru a determina schimbarea culorii, injectarea cu petrol, fenol, cloroform și cu aer în cutia toracică, transformarea unor gemeni în “siamezi” prin suturarea venelor, experiment ce nu a reuşit, dar care a dus la infectarea mâinilor celor doi copii-cobai, sau scufundarea de vii a prizonierilor în apă fierbinte pentru a putea vedea până la ce temperatură rezistă corpul uman înainte de ultimele bătăi ale inimii. Femeile erau supuse la experimente care vizau fertilitatea, experimente ce se finalizau cu sterilizarea “materialului didactic”. După capitularea Germaniei, Auschwitz este închis, iar Mengele va fi transferat în lagărul de la Gross-Rosen, actualmente Rogoźnice, unde va lucra în continuare ca medic.

O perioadă de trei ani de zile este muncitor agricol la o fermă din apropiere de Rosenheim, dar în momentul în care simte că pericolul de a fi găsit devine iminent, părăsește Germania. Este prins şi deferit tribunalului de la Nürenberg pentru a fi judecat și condamnat. A fost eliberat însă, pentru că nu i s-a cunoscut identitatea reală (avea asupra sa un act de identitate cu numele de Fritz Hollmann). De altfel, de-a lungul vieții sale ca fugar, a purtat mai multe nume, chemându-se rând pe rând Helmut Gregor-Gregory, Fausto Rindon, Ernst Sebastian Alvez, Frederic Edler von Breitenbach, Walter Hasek, Heinz Stobert, Karl Geusze, Fritz Fisher, Lars Baastroem și Wolfgang Gerhard. În vara anului 1949, cu un  paşaport emis de Crucea Roşie Elveţiană, ajunge la Buenos Aires, în Argentina, unde trăiau incognito şi alţi nazişti ca Hans-Ulrich Rudel şi Adolf Eichmann. Aici lucrează pentru început în construcţii, dar mai apoi, ajutat de germani influenţi, va reuşi să prospere financiar, astfel că, la un moment dat, deţinea 50% din acţiunile unei companii farmaceutice. Mengele a fost căsătorit de două ori.

Prima căsătorie a fost cu Irene Schönbein (1939), cu care a avut un fiu, Rolf, născut în 1944. Va divorţa de aceasta şi se va căsători, în 1958, în Nueva Helvecia, Uruguay, cu Martha, soţia fratelui său decedat, care se va muta, împreună cu fiul ei Dieter, alături de Mengele în Argentina. Un an mai târziu este nevoit să fugă în Paraguay deoarece i se descoperă adresa, pentru ca, mai apoi, să se stabilească la Embu, în Brazilia, în timp ce Martha se va reîntoarce, alături de fiul ei, în Europa. În urma unei aventuri trăite în Paraguay, Mengele a mai avut o fiică, Marion cu o australiană de origine germană. Moare la 7 februarie 1979, la 67 de ani, în urma unui atac de cord survenit în timp ce înota. Va fi îngropat în Embu, sub numele de Wolfgang Gerhard.

În urma expertizei medico-legale efectuate asupra osemintelor care se bănuiau a fi ale lui Mengele și pe baza testelor ADN realizate în 1992, cu încuviințarea fiului său, Rolf, s-a stabilit pentru totdeauna identitatea “îngerului morții” de la Auschwitz. În 2010, o parte din scrisorile pe care fiul său i le-a expediat pe numele Wolfgang Gerhard, împreună cu jurnalul ținut din 1960 pînă în anul morții sale, au fost vândute la o licitație contra sumei de 200.000 de dolari. Acest lucru a stârnit un val de proteste din partea supraviețuitorilor Holocaustului, care au considerat că este un lucru de neacceptat pentru conștiința omenirii să se scoată profit de pe urma unuia dintre cei mai mari criminali de război.

 

1354 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.