Ministrul pune învățătorii să învețe

Social

16 ianuarie 2013

13:00

Scris de: and

Potrivit unei ordonanțe de urgență semnate în decembrie 2012 de fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu, educatorii și învățătorii din România trebuie să se întoarcă la școală.

Este vorba despre un document care prevede că aceste posturi nu vor mai putea fi ocupate de persoane care au absolvit liceul pedagogic, fara a urma însă studii superioare. Conform ordonanței de urgență care a stârnit deja critici numeroase, educatorii și învățătorii au la dispoziție șase ani pentru a urma o facultate de profil. Dacă nu, nu vor mai putea profesa în sistemul educațional din România.

Indiferent de soarta documentului și de conținutul ei real, asupra căruia nu s-au făcut nici pe departe clarificările necesare, indiferent de gradul de profesionalism implicat într-o asemenea decizie ministerială, acest element de noutate readuce în discuție un subiect fierbinte de vreo zece ani și, de ce să nu recunoaștem?, stârnește o mulțime de amintiri.

Să începem însă cu prezentul. În învățământul pregimnazial nu mai ajung astăzi decât personalitățile care se mulțumesc cu puțin, din toate punctele de vedere. Multe dintre ele au, desigur, calități incontestabile, calități de adevărați profesioniști. Numai că remunerația este atât de umilitoare, iar percepția publică a angajatului în învățăt s-a degradat așa de tare în ultimele decenii, că oamenii și-au pierdut și ultimul strop de entuziasm și interes personal. Cum să fii mulțumit, când nu-ți rămân bani de câteva cărți, de două bilete la teatru și de o pereche de pantofi după o lună de muncă?

Învățământul a devenit fieful resentimentarilor. Frustrați că nu au bani să-și cumpere nici 2-3 cărți pe lună, că nu-și permit o vacanță civilizată care să depășească trei zile, că educația nu mai e de mult o valoare, în niciun sens, în România, educatorii și profesorii au reacționat negativ la aflarea veștii. Previzil, trist, justificat și nedrept. Toate la un loc. Și, pe deasupra, descalificant. Iată subtilitatea sau perversitatea, cum vreți să-i spuneți. Pe scurt, lucrurile stau așa. Educatorii și învățătorii au nevoie de pregătire specială, care le lipsește multora dintre cei angajați. Ministrul le-ar impune această condiție, spre binele lor și al copiilor care le ajung pe mână, cu alte cuvinte, spre binele unei lumii în care educația înseamnă (și) putere. Dar educatorii și învățătorii refuză ideea, preferând postura de victime. De ce? De lene? Din cauza sărăciei, pentru ar trebui să-și plătească singuri facultatea? (Dar există facultăți de stat, locuri la buget, nu?) Din cauză că se simt lezați în amorul propriu de profesioniști pentru care vechimea constituie argumentul suprem?

Reacțiile publicate în presă sunt, ca de atâtea alte ori, univoce. Educatorii și învățătorii aproape de vârsta pensionării sunt revoltați și invocă din nou argumentul salariului de mizerie. Dar nu cumva problema e mai amplă și implică mai multe aspecte? Țin minte colegi care, pe vremea lui Ceaușescu, îi aduceau învățătoarei mele la școală sacoșe cu gogoșari frumoși (de pus la murat, că nu se găseau pe toate drumurile și oricând), încercând să i le paseze discret. Mai țin minte și o colegă deloc sclipitoare la minte, dar cu note uriașe (fata securistului-șef din județ). Acum gogoșarii sunt pe toate drumurile, vremurile s-au schimbat. La doamna învățătoare nu se mai merge cu gogoșari, ci cu bijuterii. Dacă se poate, cât mai scumpe. Uneori învățătoarea spune celălant, îi mai trage copilului câte o riglă pe spinare sau îl scoate în fața clasei, ca să râdă colegii de el că a venit cu pantalonii murdari/ rupți la școală. Avem această învățătoare. Cu ea cum procedăm? Închidem ochii, pentru că, săraca, are un salariu așa de mic…?

 

827 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.