Moartea albă

O carte într-o pagină

20 martie 2013

10:12

Scris de:

Orasul din afara timpului„Era prima dată când Marcos Solana, avocatul familiilor bogate – şi, tocmai de aceea, specialist în acei locuitori ai Barcelonei care acasă vorbesc numai despre bani – , se vedea implicat într-un asasinat caracterizat prin trei elemente: un mort, bineînţeles; un preot catolic şi o fotografie veche de aproape o sută de ani expusă în unul dintre coridoarele Spitalului Clinic.

„Poate ar trebui să încep cu mortul”, s-a gândit Marcos Solana, un bărbat educat care, din respect faţă de clienţi, se îmbrăca mereu în gri.

Mortul, pe nume Guillermo Clavé – cei apropiaţi îl spuneau Guillermito – zăcea pe o masă de marmură din spital, abia cusut după autopsie. Cazul lui se deosebea de altele prin faptul că era multimilionar – ca mulţi dintre cei care nu muncesc, că locuia într-unul dintre cele mai faimoase turnuri de pe Paseo de la Bolanova şi că nimeni din spital nu mai văzuse un cadavru atât de alb.

În sfârşit, era prezent şi sacerdotul, lucru cât se poate de firesc, întrucât atunci când moare cineva bogat se obişnuieşte să vină un preot catolic.

Marcos Solana îl măsură cu privirea. Părintele Olavide era canonic, cameristul secret al Sanctităţii Sale şi profesor doctor în teologie la Colegiul din Roma. Se zicea despre el că putea intra fără oprelişte în cabinetele cele mai întunecate ale Vaticanului, că ştia istoria tuturor criptelor şi că, din când în când, primea sfaturi confidenţiale din partea Papei.

Marcos Solana încă nu văzuse fotografia cea veche.

Îl privi şi pe medicul legist, un bărbat înalt şi slab, fără îndoială în vârstă – după cum lăsau să se vadă cutele de pe gât – dar cu părul atât de negru şi pielea atât de netedă încât cu greu ar fi putut cineva să spună câţi ani avea. După ce acesta îşi termină treaba, îşi scoase mănuşile şi se dădu la o parte astfel încât cadavrul să poată fi îmbrăcat. Atunci când avocatul familiilor bogate văzu corpul acela, se cutremură.

Clienţii acestor avocaţi apar mereu îmbrăcaţi îngrijit, în orice împrejurare s-ar afla, în vreme ce clienţii avocaţilor săraci nu poartă vreo îmbrăcăminte care să merite vreo atenţie deosebită. Însă în acel moment, Guillermo Clavé prezenta o dublă noutate pentru el: niciodată nu-l văzuse dezbrăcat – asta ar mai fi lipsit – aşa că abia acum îşi dădea seama că era un bărbat gras, diform şi, după toate aparenţele, lipsit de orice demnitate. Dar acest lucru nu era ceva deosebit la un burghez trecut de prima tinereţe, care niciodată nu făcuse alt efort decât să mângâie o femeie, trăise sub tutela celor mai buni recuperatori, nu lucrase niciodată şi care acum se înfrunta cu absenţa croitorului său. Aceasta era o noutate relativă pentru un bărbat precum Solana; dar cea de-a doua era într-adevăr o noutate absolută: niciodată nu mai văzuse un cadavru atât de alb, aşa că avocatul îl întrebă pe medicul legist dacă era ceva normal.

- Bineînţeles că e normal, spuse medicul cu voce neutră pe când se pregătea să-şi spele mâinile. De obicei moartea nu ne lasă cu aspectul cel mai plăcut, chiar dacă nu întotdeauna ia înfăţişarea aceasta albă: tocmai culoarea pielii unui cadavru ne dă multe de înţeles. Trebuie să recunosc totuşi că nu am văzut niciodată un cadavru fără sânge în vine.

- Ce vreţi să spuneţi mai precis prin asta? l-a întrebat Marcos Solana.

- Exact ce am spus: că în corp nu există nici o picătură de sânge. Asta mă uimeşte cel mai mult, pentru că niciodată nu m-am mai întâlnit cu un asemenea caz, nici când persoana fusese mutilată cu cruzime. Bărbatului acestuia… Cum se numeşte?

- Guillermo Clavé, dar toată lumea îi spunea Guillermito.

- Bărbatului acestuia se pare că i-au scos sângele cu un aspirator, chiar dacă nu aceasta este explicaţia tehnică. Vedeţi orificiul acesta la gât, chiar la jugulară? Poate că prin acesta a pierdut tot sângele, dar mi se pare ciudat ca totul să se fi petrecut aşa de repede. Dar şi mai ciudat mi se pare faptul că, după cum spun cei de la poliţie, nu s-au aflat urme de sânge în pat atunci când a fost găsit mort. Logic ar fi fost ca tot dormitorul să fi fost stropit de sânge.

- Ce anume a provocat acest orificiu?

- Asta e încă şi mai greu de aflat: eu aş spune că muşcătura unui animal mic, poate un şobolan sau o pisică. Bineînţeles că într-o casă aşa de luxoasă ca cea în care trăia… cum aţi spus că se numea? Guillermito?… nu puteau fi şobolani, apoi mi s-a spus că nu erau nici pisici. De altfel, nici unul din aceste animale nu bea sânge, aşa că faptul acesta nu poate decât să mă surprindă şi mai mult. Va trebui să le cer ajutorul colegilor mei, prin urmare, cadavrul va trebui să rămână aici pentru moment, la morga Spitalului Clinic.

- E imposibil, a rostit maşinal Marcos Solana, fără să gândească.

- Imposibil? De ce? Dar cine sunteţi dumneavoastră mai exact?

 

(Fragment din romanul „Orașul din afara timpului” de Enrique Moriel, publicat la Editura Nemira)

721 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.