Molière, geniul comediei

A fost odată

15 ianuarie 2013

8:00

Scris de:

MoliereCine să-și aducă aminte că tot într-o zi de 15 ianuarie, importantă în calendarul identității românești pentru nașterea lui Mihai Eminescu, a venit pe lume un scriitor francez dintre cei mai importanți din toate timpurile? Cu mai bine de două secole înainte de Eminescu, pe 15 ianuarie 1622, a venit pe lume Jean-Baptiste Poquelin, rămas în istorie ca Molière.

Tânărului îndrăzneț, care a studiat la un colegiu iezuit, sub atenta supraveghere a tatălui, meșteșugar de seamă la Curtea regelui Franței, arta i s-a părut drumul cel mai potrivit. Așa că a întemeiat încă din adolescență o trupă de teatru, care avea să dea faliment, și s-l azvârle în temniță pe junele pus pe șotii. Viața aventuroasă a lui Molière a început de la statutul de comedian voiajor ce colindă satele țării natale și istorisește povestiri amuzante, în căutarea unui mecena, care nu întârzie să apară. Tânărul actor ajunge la Paris, scrierile sale și spectacolele în care joacă au oarecare succes. Molière își face propriul lui teatru și scrie piese cum n-a mai văzut Parisul: comedii în care creionează în culori tari tipuri umane întâlnite la tot pasul: femeia prețioasă, avarul, ipocritul, afemeiatul, mizantropul, bolnavul închipuit etc.

Născut pentru scenă, va muri pe scenă în 17673, chiar în vreme ce joacă Bolnavul închipuit. Posteritatea îi descoperă adevărata valoare, recunoscându-i geniul comic, biografia sa rămâne o pagina savuroasă, neocolită de umbre, din istoria culturii europene, iar piesele fără egal și fără rival în istoria teatrului se joacă și astăzi. Îndrăzneala lui, care a sfidat gândirea, obiceiurile și eticheta unei epoci rigide, l-a propulsat printre marii novatori din evoluția artei dramatice.

1028 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.