Nichita Stănescu, „ce bine că ești”

A fost odată

31 martie 2013

11:22

Scris de:

Nichita„Poezia este ochiul care plânge.

Ea este umărul care plânge,

ochiul umărului care plânge.

Ea este mâna care plânge,

ochiul mâinii care plânge.

Ea este ţapa care plânge,

Ochiul călcâiului care plânge.

O, voi, prieteni,

Poezia nu este lacrimă

ea este însuşi plânsul,

plânsul unui ochi neinventat,

lacrima ochiului

celui care trebuie să fie frumos,

lacrima celui care trebuie să fie fericit”.

 

Sunt versurile unui poet care a re-inventat Cuvântul şi a strămutat limba română în cerul înalt al unei sărbători eterne. A iubit limba română până la epuizare. Nimeni nu poate vorbi ca el despre limba română. „A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea”, spune Poetul, iar Poetul se numeşte Nichita Stănescu. Gândul lui poleit, a transformat poezia într-o pasăre mai uşoară ca aerul, mai strălucitoare ca aurul. Autorul „necuvintelor” s-a născut în urbea lui nenea Iancu Caragiale, Ploieşti, la 31 martie 1933. Tatăl, Nicolae Hristea Stănescu, se trăgea din ţărani prahoveni veniţi la oraş, iar mama, Tatiana Cereaciuchin îşi avea originea într-o familie de viţă nobilă (tatăl ei, Nikita Cereaciukin a fost profesor de matematică-fizică la Şcoala Militară din Voronej, iar pe urmă general de armată),  de prin părţile Doneţului (Ucraina). După revoluţia din Octombrie, de teama bolşevicilor, generalul Cereaciukin, împreună cu soţia şi cele două fete, se refugiază în România, mai întâi la Constanţa şi apoi la Ploieşti,  unde şi rămân să locuiască. Aici aveau să se întâlnească părinţii poetului şi tot aici se vor şi căsători. După un an se va naşte primul lor copil, Nichita, (Mariana şi Cristina sunt ceilalţi copii ai familiei), sau Nini cum era alintat. Nichita şi-a venerat mama, care l-a rândul ei n-a încetat o clipă să-l iubească. Între 1944 şi 1952 a fost elev al liceului „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, ca mai apoi să devină student al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti. În anul absolvirii debutează cu trei poezii în revistele „Tribuna” şi „Gazeta literară”. În 1952 se căsătoreşte cu Magdalena Petrescu, o mare iubire din adolescenţă, de care însă se va despărţi după numai un an. În 1960 îi apare primul volum „Sensul iubirii”. Despre această carte, poetul spunea, într-un interviu acordat Televiziunii Române: «„Sensul iubirii” a fost cartea cea mai minunată din viaţa mea. În primul rând, pentru că ea a apărut foarte târziu. A fost un debut târziu. În al doilea rând, pentru că nu a fost un debut adevărat. În clipa în care ea mi-a apărut, era mult mai puţin talentată decât îmi imaginam eu că sunt. Şi era mult mai puţin adevărată decât puteam eu să o fac…». În 1962 se va căsători cu poeta, eseista şi criticul literar Doina Ciurea (decedată în 1999), despre care se spune că ar fi avut o relaţie anterioară cu Nicolae Labiş. Ea va fi cea care îi va publica, la nouă ani după moarte, volumul de lirică „Argotice – cântece la drumul mare”. Dragostea dintre cei doi  a zămislit, după cum poetul însuşi avea s-o mărturisească, „O viziune a sentimentelor”,  volum de versuri apărut în 1964, pentru care va primii premiul Uniunii Scriitorilor.

„Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.

Eu stăteam la o margine-a orei,

tu – la cealaltă,

ca două toarte de amforă.

Numai cuvintele zburau între noi,

înainte şi înapoi.

…”

Sunt versuri din poezia „Poveste sentimentală” inclusă în volumul din 64, o stănesciană  declaraţie de dragoste făcută Femeii, acestei fiinţe pe care Nichita a transformat-o în Cuvânt. În acelaşi an o întâlneşte, la una din şedinţele de cenaclu condus de Eugen Barbu, pe poeta Gabriela Melinescu (actualmente stabilită în Suedia), de care se va îndrăgosti şi căreia îi va mărturisi, printr-o scrisoare, că o iubește. Relaţia lor a fost una lungă, trăită pe durata a zece ani, în tot acest timp rămânând însurat cu Doina Ciurea. În anii următori, biografia literară a poetului se îmbogăţeşte cu volume ca „Dreptul la timp”, „Un pământ numit România”, „Necuvintele”, pentru care primeşte cel de-al doilea premiu din partea Uniunii Scriitorilor, „În dulcele stil clasic”, „Belgradul în cinci prieteni” (ediţie bilingvă), „Epica Magna” (Premiul Mihai Eminescu al Academiei Române). Culegerea de eseuri „Cartea de recitire” îi aduce pentru a treia oară Premiul Uniunii Scriitorilor, pentru ca, în 1975, cu „Starea poezieiˮ, anthologie de versuri, să primească pentru ultima oară acest premiu. În acelaşi an i se acordă, la Viena, prestigiosul Premiu Herder. La cutremurul din 4 martie 1977 este lovit de un zid pe când încerca să-l salveze în zadar pe prietenul său Nicolae Ştefănescu. În urma incidentului,  suferă o paralizie de scurtă durată a părţii stângi a corpului ce va lăsa unele sechele. În anul 1980 este nominalizat de Academia Suedeză la Premiul Nobel pentru Literatură. Consumul exagerat de alcool îi provoacă în luna august a anului 1981 prima criză de ficat, fiind nevoit să se interneze pentru câteva zile în spitalul Fundeni. În 1982 se stinge din viaţă tatăl său. În semn de omagiu, volumul antologic „Noduri şi semne” va fi subintitulat de poet “Recviem pentru moartea tatălui”. Tot  în 1982 primește Premiul „Cununa de Aurˮ al Festivalului internațional de poezie de la Struga și se căsătoreşte, pentru a treia oară, cu Todoriţa Tărâţă (Dora), studentă la Litere,  o tânără deosebit de frumoasă, campioană universitară la badminton, cu 23 de ani mai mică decât el. Se spune că Nichita era extrem de gelos şi că nu agrea pe nimeni în preajma Dorei, din pricina acestei gelozii excesive renunţând, în timp, la multe din prieteniile lui. În ciuda firii sale, căsnicia a rezistat, Dora Stănescu rămânându-i alături până în ziua morţii poetului. Nichita Stănescu se stinge din viață la 13 decembrie 1983, la vârsta de 50 de ani și este înmormântat la Cimitirul Bellu din București. A vorbi despre Nichita este un act de curaj, de mare responsabilitate. Al încadra într-o perioadă anume este aproape inutil, pentru că niciun timp, asemeni ca pe Eminescu, nu-l poate cuprinde între hotarele sale.

1899 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.