Nostradamus, Benedict al XVI-lea și sfârșitul papalității

În lume Special

22 februarie 2013

13:42

Scris de: and

Istoria bazată pe fapte consemnează că Michel de Nostradamus s-a născut din evrei convertiți în Franța anului 1503. Istoria bazată pe legende povestește că celebrul prezicător care înfierbântă de secole imaginația oamenilor de știință, a misticilor și a artiștilor, s-a ivit din neant, însă n-a dispărut tot acolo, ci se ascunde în nemurire, râzându-și de bieții muritori care de câteva veacuri scornest teorii despre celebrele lui catrene profetice, făcând pe hermeneuții ce ai acces la lumea semnelor cifrate.

Nostradamus este, într-adevăr, ca Atlantida pierdută. Ipotezele despre aceste două entități misterioase se țin lanț, alimentând nenumărate variațiuni pe tema teoriei conspirației. Printre studii care pretind să fie elucidat o parte din adevăr, sute de romane de suspans, pline de clișee și nenumărate filme documentare, Nostradamus rămâne departe, necunoscut, sfidător, fie el născocire legendară sau realitate nedescifrată sau și una, și alta. El a știut tot înainte să se fi inventat, să se fi născut ori să se fi întâmplat sau oamenilor, fascinați iremediabil de necunoscut, li s-a părut că știe și legea gravitației înainte ca ea să fie formulată, mersul planetelor, degradarea civilizației umane, mărirea și decăderea suveranilor, războiale iscate de religie, atacurile teroriste ale începutului de mileniu III etc. Nostradamus a știut tot și ceva în plus, prilej de amuzament pentru raționaliștii sceptici și prilej de spaimă pentru firile înclinate spre ocultism.

Și cum ar fi putut scăpa instituția papalității, atât de importantă, de previziunile celebrului francez? Aleșii Sfântului Petru au stârnit războaie, au desființat demnitari, au salvat idei și oameni, au condus lumea. Papii fac și desfac istoria ascunși în labirinticul Vatican, sunt ca niște personaje literare și rămân doar simboluri, încetând să fie percepuți ca ființe muritoare. În cartea sa mai veche „Istoria viitorului“, Joëlle de Gravelaine povestește o prezicere a lui Nostradamus: „În cursul unei călătorii pe care a făcut-o în Italia, a întâlnit un tânăr cordelier, însoțit de câțiva colegi de origine tot așa de modestă ca a lui. Nostradamus se oprește în fața lui și îngenunchează. Prietenii călugărului râd în hohote și îl întreabă de ce a făcut acest gest. Atunci el le dă acest răspuns uimitor: Trebuie să mă supun și să îngenunchez în fața Sanctității Sale! Tânărul călugăr nu era altul decât Felix Peretti, care a devenit mai târziu cardinal de Montallo și, în 1585, a fost ales papă sub numele de Sixtus Quintul.“

Recent, cu ocazia șocantei hotărâri a papei Benedict al XVI-lea de a se retrage pe 28 februarie, teoriile conspirației se încing din nou. Acum e rândul altui papă să fie asociat cu Nostradamus, profestul scos din setul de referințe-standard, odată cu activarea vocației hermeneutice a omului pasionat de mistere, care sigur își freacă mâinile, bucuros că iraționalul triumfă iar, că ceva s-a întâmplat cu papa și noi, contemporanii lui, nu știm, dar Nostradamus știa cu veacuri înainte ca papa să se fi născut. Declinul Bisericii catolice a fost descoperit în „Profețiile“ sale. Tălmăcirea catrenelor 2.97 și 5.31, susțin ziarele, despre care nu se știe de unde ar fi preluat interpretarea, de ce minte luminată ori tratat secret se vor fi lăsat inspirate, ar fi prezis moartea papei în 2012. Dar și Nostradamus mai greșea câteodată. Rămâne de văzut dacă anul 2014 a aduce ce a văzut ghicitorul în viitor: un tânăr va păși pe jilșul papal și va fi prilej de sfadă câțiva ani, până prin 2020.

Ceva indicii a furnizat Mario Reading, autor al volumului „Profețiile complete ale lui Nostradamus“, invocând catrenul: O inimă germană se naşte din sânge troian/ Va exercita atâta putere/ Încât îi va alunga pe străinii arabi/ Readucând biserica la supremaţia ei imaculată“. „Se pare că Nostradamus a răsucit un cuţit adânc în rană cu această profeţie“, speculează Reading, pe un temei numai de el știut sau pe baza unei asociații ce poate fi justificată. Născut în Marktl am Inn, la numai 12 kilometri distanţă de oraşul de unde era originar Adolf Hitler, fostul cardinal Ratzinger a făcut mai multe referiri de-a lungul timpului la opera unuia dintre cei mai celebri traducători în limba germană ai Coranului, profesorul Adel Theodore Khoury, renumit pentru eforturile sale de temperare a dialogului dintre lumea creştină şi cea musulmană. „Nostradamus a făcut astfel referire la primul papă german care să ofere putere Bisericii Catolice în ceea ce el consideră a fi aspectele extreme şi inacceptabile ale credinţei islamice“,explică același Mario Reading, a cărui opinie a fost preluată imediat în România, dar, desigur, nu și în marile cotidiane internaționale.

2628 vizualizari


4 Comentarii

  1. matei spune:

    un articol fara nici o constientizare a vreunei idei asumate. minti clonate.

  2. c.p spune:

    Foarte interesant articol. Ne incita la o cunoastere mai aprofundata a istoriei neoficiale.

  3. Eugen spune:

    Nostradamus a prezis si persecutia Falun Gong. Falun Gong este o practica de cultivare din scoala Budista, predata prima data in public in 1992, in doar 7 ani se ajunsese la aprox. 70 – 100 de milioane de practicanti Falun Gong, in 1999 partidul comunist chinez a inceput persecutia impotriva practicantilor care dureaza pana in ziua de astazi. Practica sa raspandit in intreaga lume, chiar si in Romania.

    O sa redau aici un fragment, a prezis mai mult, dar atat am avut la indemana acum.

    “Jiang Zemin a ales singur sa interzica Falun Gong. Tragedia care a urmat a insemnat un dezastru pentru China si pentru lume. Profetul francez Nostradamus a scris urmatorul text, interesant, in cartea sa de profetie:

    “In anul 1999, luna a saptea, din cer va veni un mare rege al terorii”

    In jurul datei de 20 iulie 1999, sistemul solar a prezentat o configuratie care putea semnifica numai dezastru: cele noua planete erau aliniate formand o cruce masiva. Se petrecea exact in perioada in care regimul lui Jiang incepea suprimarea Falun Gong. Jiang declara la momentul respectiv: “Chiar nu cred ca Partidul Comunist nu poate invinge Falun Gong”. De la acea zi acum s-au scurs sase ani deja(pana in prezent sau implinit 13 ani), iar in tot acest timp China a fost scufundata in calamitati. Resurse financiare si materiale de proportii astronomice au fost risipite de Jiang in campania de suprimare a Falun Gong. Genocidul continua si astazi. Adeptii Falun Gong s-au aratat hotariti sa se opuna injustitiei prin mijloace pasnice si sa informeze lumea cu privire la nedreptatea pe care s-a abatut asupra lor. Si-au tinut firea si principiile in ciuda tumultului din jurul lor. Nu s-au retras si nici n-au disparut. Intre timp, dincolo de granitele Chinei, Falun Gong s-a raspandit pe scara larga, cu ajutorul sprijinului constant dat de intreaga lume.” citatul este luat dintr-un articol din ziarul Epoch Times Romania

  4. Amy spune:

    Haaaha! Eu nu sunt Nostradamus dar ce ziceti de asta?? Un adevarat cardinal,un adevarat Papa nu suporta haine scrobite,camere luxoase dupa rugaciune…

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.